Capitolul 1

553 14 1
                                    

          Lily Luna Potter își privea tatăl cu atenție, observând fiecare mișcare pe care acesta o făcea. Normal nu ar fi făcut asta, dar plănuia să intre în biroul lui pentru a lua pelerina de invizibilitate și nu trebuia să fie prinsă. Lily și-a văzut tatăl începând o conversație cu Draco Malfoy, asta însemnând că acesta avea să fie ocupat pentru următoarele 10 minute.

           Cu grijă, fără să atragă atenția, Lily a început să urce scările și să meargă spre ușa de la capătul coridorului. A pus mâna pe clanță și a apăsat-o, dar se aștepta să fie încuiată, așa că nu a fost nici o surpriză când nu s-a deschis. Aceasta și-a scos bagheta și a rostit " Alohomora", iar ușa s-a dat în lături. Lily știa că mai avea vreo 20 de minute până când  mătușa ei ( ministrul afacerilor magice), Hermione, va fi înștiințată că nepoata ei a folosit magia înafara școlii, dar pelerina avea să fie deja în mâinile ei și oricum avea scuza perfectă.
  
        Lily înțelegea că tatăl ei avea nevoie de pelerină în munca sa ca șef al departamentului de aurori, dar nu putea înțelege de ce nu le-o  dădea și copiilor săi câteodată. Singurele moduri prin care Lily și frații ei puteau pune mâna pe pelerină era să o ia chiar ei. Harry afla tot timpul, dar nu-i pedepsea, cel mai probabil voia să le-o de-a, dar nu pentru perioade lungi de timp, așa că îi lăsa să intre ocazional în biroul lui și să o ia. Dar de câteva zile accesul în birou era complet interzis dintr-un motiv necunoscut lui Lily, dar aceasta avea nevoie de pelerină.

           A înaintat cu grijă în birou și a început să deschidă sertarele și dulapurile din încăpere, dar nu a găsit nimic.

        --- Lily! Tata a spus să nu intrăm în biroul lui! Câteodată te porți exact ca și James. Voi chiar nu știți să respectați regulile?

          Lily a tresărit și s-a întors spre ușă, unde fratele ei, Albus, și Scorpius Malfoy stăteau.

         --- Am nevoie de pelerină, Albus. Nu o să fac nimic altceva și oricum ști că tata nu are nici o problemă cu noi atunci când o luăm.

          Albus nu a apucat să spună altceva, pentru că din senin au apărut în spatele lui ceilalți copii ai clanului Weasley/Potter/Lupin.

          --- Ce faceți aici? A întrebat Teddy.

         --- Da, parcă unchiul Harry va interzis să intrați în biroul lui, a spus Rose.

        --- De când o oprește un ordin pe Lily? A întrebat și James, care îi zâmbea surioarei lui.

         Lily s-a uitat enervată la familia ei și i-a zâmbit pe furiș lui Scorpius, care a întors gestul, având grijă să nu observe nimeni.

         --- De ce ați venit aici cu toții? Nu aveți altceva de făcut? A întrebat ea continuând căutare.

        Victoire a dat să răspundă, dar a fost întreruptă de o bubuitură. Lily s-a uitat la ei și a dat din umeri, de parcă nu ar fi doborât un raft plin cu cărți. Aceasta s-a aplecat să le ridice, dar s-a oprit la mijlocul drumului. Printre cărți se afla un lănțișor strălucitor pe care se afla o clepsidră înconjurată de câteva cercuri. Ceilalți s-au apropiat să vadă ce era, iar când a observat obiectul Teddy a făcut ochi mari.

           --- Am crezut că girotimpurile au fost dis...

         Dar acesta nu a apucat să termine ce avea de spus, pentru că lănțișorul a început să scoată un fum gros care i-a înconjurat pe toți copiii prezenți în încăpere. Lily s-a prins de brațul lui Scorpius, dar camera a început să se învârtă și totul s-a făcut negru.

************************************

       
           

1995 (Pauză)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum