1995 (Pauză)

Capitolul 21

  
            — James? La ce te gândești? L-a  întrebat Roxanne, văzându-i privirea pierdută.

           Ceilalți și-au desprins ochii de pe mâncare și l-au privit curioși.

            — Mă gândeam la părinții noștri. Credeți că încearcă și ei să ne ducă înapoi?

            — Bineînțeles că încearcă, James, a spus Teddy. Am plecat deja de câteva săptămâni, probabil că sunt mai îngrijorați decât atunci când se luptau cu Voldy.

         Lily a zâmbit la porecla Lordului Întunecat. Teddy i-a dat-o când avea 10 ani și câteodată o foloseau ca să arate că Voldemort nu mai avea importanță. Nu mai era periculos și nu putea răni pe nimeni, iar Lily știa că a folosit-o în acel moment pentru a o face pe ea să se simtă mai bine.

         — Știu, dar chiar îmi e dor de ei, a spus James.

          Lily a oftat și a șoptit un „și mi-e”.

      
                                 ***

    —Anul 2025—

         Harry se afla în Departamentul Misterelor, privind în jur cu lacrimi în ochi.

         — Harry, ești sigur că o să găsim ceva aici? A întrebat Bill din dreapta lui.

          — Au trecut aproape trei săptămâni de când am găsit Girotimpul și încă nu știm în ce perioadă de timp sunt copiii noștri, Bill. Îi vreau acasă și dacă există cea mai mică șansă să găsesc ceva aici, atunci o să răscolesc locul ăsta până la ultimul colțișor.

            Bill l-a privit cu tristețe și a dat aprobator din cap.

          — Îți amintești ghicitoarea de pe Girotimp? A întrebat Bill.
 
            Harry a dat din cap.

          — „Timpul distruge, dar timpul repară. Atunci când tot s-a făcut și știut acesta acționează ca o comoară.”

             Hermione a ieșit de printre rafturile prin care se plimba în speranța de a găsi un indiciu.

           — M-am gândit mult la ea, Harry.

           — Și la ce concluzie ai ajuns? A întrebat Harry plin de speranță.

          — Cred că ei au ceva de făcut oriunde ar fi și nu-i putem aduce înapoi până nu își îndeplinesc misiunea.

            Ginny, Fleur și Astoria au intrat în încăpere, dar după expresile fețelor lor au auzit ce a spus Hermione.

           — Deci tu crezi că ar trebui să-i lăsăm acolo? Să sperăm că o să-și găsească și singuri drumul spre casă!? A întrebat Ginny furioasă.

            Hermione și-a scuturat capul.

         — Am încercat să folosim Girotimpul pentru a merge cu câteva minute în trecut și nu a mers. Am încercat să-l distrugem, chiar dacă eu nu am fost de acord cu asta, și nu am reușit. Am folosit sabia lui Griffyndor și tot nu a mers, pur și simplu era imposibil de distrus. Dar copiii reușesc să răstoarne raftul pe care era așezat și gata? E sapart așa pur și simplu?

          Harry trebuia să-i dea dreptate, dar nu putea să-și lase copiii singuri în trecut.

          — Știu la ce te gândești Harry, a spus Astoria. Dar poate Hermione are dreptate, există un motiv pentru care ei au ajuns acolo.

          — Și ce vrei? Să ne dăm bătuți? A întrebat Fleur.

            Ginny și-a închis ochii, încercând să le estompeze vocile și să se gândească.

          — Nu, nu ne dăm bătuți! Dar nu trebuie să ne gândim cum să-i aducem acasă, ci cum să-i ajutăm de aici, a spus ea.

           — Ginny, ce vrei să spui? A întrebat-o Harry mergând lângă ea.

            — Trebuie să descoperim motivul pentru care ei au ajuns în trecut și să găsim o metodă de ai ajuta de aici, din viitor.

          Hermione a căzut pe gânduri, dar apoi a dat aprobator din cap și a zâmbit.

           — Dacă am găsi o metodă de a comunica cu ei, am putea să-i ajutăm. Nu cred că-i imposibil, trebuie să fie ceva, a spus ea.

            Harry i-a dat un sărut pe obraz lui Ginny și a fugit spre ușă.

           — Unde mergi? L-a întrebat soția sa.

           — La Hogwarts, a strigat el. Ron, George, Angelina, Audry și Percy sunt acolo, încearcă să găsească ceva în secțiunea interzisă a bibliotecii. Mă duc după ei și Minerva, le spun despre plan și ne întâlnim la casa din Piața Grimmauld la 6pm.

             Ceilalți l-au privit ieșind în fugă pe ușă și au pornit și ei spre ieșire. Bill a închis ușa în urma lor și a încuiat-o. Fleur l-a așteptat și au plecat împreună, amândoi sperând că planul va funcționa și că, copiii lor sunt în siguranță.

                                ***

    — Înapoi în trecut—

          — Victoire, ești sigură că sunteți bine și nu s-a întâmplat nimic?

            Teddy și Victoire stăteau pe o canapea în Camera Necesități, mâncând sandvișuri cu brânză și bând suc de dovleac.

         — Da, Teddy, a spus ea.

         — Amândoi? A repetat Teddy.

          — Da, a spus ea din nou, punându-și mână pe burta ei încă plată.

           Teddy și-a pus mâna peste a ei și a zâmbit. Victoire s-a întors spre el și a zâmbit și ea, unindu-și fruntea cu a lui.
 
************************************