1995 (Pauză)

Capitolul 29

          Lily se uita la Snape dezamăgită, iar profesorul se uita la ea ca un copil de trei ani care urma să fie certat de mama sa.

          – Zi ce ai de zis! A spus Snape după un timp de tăcere,  amândoi fiind așezați pe două scaune în biblioteca care servea ca dirmitor pentru Lily.

        – Ți-o fost musai? Ști cât îi este de greu lui Sirius! Nu contează ce ți-a făcut în tinerețe, trebuie să treci peste!

      Lily a urlat la el, luându-l prin surprindere.

        – Văd că ești la fel de nesimțită ca tatăl tău, a zis Snape, dar ochii lui o priveau cu drag.

          Lily s-a ridicat de pe scaun și  a început să se plimbe prin încăpere, nebăgând în seamă ce a spus Snape.

          – Mai enervat rău de tot, mai aveai un pic și-l atacai, deja aveai bagheta scoasă.

         Snape a continuat să o privească ciudat.

           – Am avut și  încă am o viață mizerabilă Lily. Și am viața asta din cauza bunicului tău și a lui Black. Mi-au luat-o pe Lily.

          – Ba nu, Sev, tu le-ai dat-o lor pe bunica. Dacă nu ai fi ales calea greșită ar fi stat lângă tine. Cu toții știm că poate v-ați fi căsătorit dacă nu îi dădeai lui James șansa de a se apropia de ea. Până și tata știe asta.

           Imediat ce cuvintele i-au părăsit buzele, Lily a regretat tot ce a spus. Deși era adevărul, nu putea suporta lacrimale din ochii negri ai lui Severus. Acesta nu le-a dat frâu liber, dar Lily putea vesea că nu mai rezista mult.

           – Nu te judec Severus, dar ești o persoană bună, e păcat că nu vrei să le arăți și celorlalți această latură a ta. Să le arăți de ce te-a iubit bunica așa de mult și de ce tata l-a numit pe Albus după tine.

          Severus s-a uitat în jos, plecându-şi capul. Lily s-a dus la el și l-a îmbrățișat, luându-l prin surprindere.  Acesta nu a făcut nicio mișcare, dar se simțea mai bine în brațele ei. Nu-și putea aminti ultima dată când a fost îmbrățișat de cineva.

          – Ți-am mai spus, Severus,  suntem prieteni în viitor. O dată mi-ai spus că sunt ca o fică pentru tine.

          Lui Snape nu-i prea cedea să creadă că așa ceva a ieșit din gura lui, tablou sau nu. Dar nu a spus nimic, încercând să-și țină micul zâmbet din colțul gurii ascuns.

          – Cine ar fi crezut că o să fiu certat de o puștoaică de 16 ani, a zis el, făcând-o pe Lily să râdă.

           – Tu singur ți-ai cerut-o, a zis ea încă zâmbind.

          Lily s-a retras din îmbrățișare.

          – Pot să vin cu tata la orele de oclumenție? Aş vrea să exersez și  eu puțin.

          Visul acela era încă proaspăt în mintea lui Lily și știa că avea să meargă în acel loc din nou,  de aceea vroia să învețe oclumeția, deși nu era sigură că avea să o ajute cu ceva.

         – Ai mai avut vreun vis? A întrebat Snape îngrijorat.

        Lily a scuturat din cap în  semn că nu. Nu a spus nimănui despre acel vis. Chiar nu vroia să-i îngrijoreze mai mult decât a făcut-o deja.

         Snape s-a uitat neîncrezător la ea.

         – Minți la fel de bine ca bunica ta, Lily.

         Lily a zâmbit și a dat din umeri.

         – Fă ce vrei, pe mine nu mă deranjează dacă vi.

          Lily a dat din cap și s-a dus spre patul ei, luând cartea "Mândrie și Prejudecată" și punând-o înapoi în bibliotecă.

           – Am terminat-o seara trecută, i-a zis ea lui Snape.

          Dar Snape a luat-o prin surprindere cu întrebarea lui.

           – Pot să o citesc și eu?

            Lily s-a întors spre el și a ridicat o sprânceană.  "Ce-i cu foștii mortivori și Jane Austen?" A spus ea în gând.

           – Și bunicii tale îi plăcea acea carte. În fiecare an o avea cu ea la Hogwarts. Dar i-a dat-o lui Regulus în ultimul nostru an din nu știu ce motiv. Presupun că este aceeași, nu?

       Lily a zâmbit cu drag, luând cartea înapoi de pe raft.

            – Cred că da. Poți s-o păstrezi, nu cred că l-ar deranja pe Regulus.

           Snape a dat din cap și a luat cartea.

         Lily nu și-a putut ascunde nicicum zâmbetul,  era așa de fericită că avea șansa să-l cunoască pe marele Severus Snape.

         – Hai să mâncăm! Nu cred că mai e cineva jos acum, a zis Lily.

         Snape a stat puțin pe gânduri, dar apoi a dat din cap și a urmat-o până în bucătărie.

**************************************