1995 (Pauză)

Capitolul 11

         Frică. Asta era tot ce putea să simtă Lily în acel moment. Vocile răsunau dintre pereții negri ai unei case abandonate, iar umbrele a unei mulțimi de oameni puteau fi văzute în grădina care putea fi zărit pe geam. Respirația și inima lui Lily au accelerat când vocile au început să se apropie. Fata s-a lipit de ușa închisă a coridorului în care se afla și încerca să asculte discuția.

         --- Sunt aici.... Simt.... Să omor...

         Lily și-a închis ochii, încercând să se concentreze pe ce spuneau acele persoane, dar tot ce putea să audă erau frânturi. Aceasta și-a îndreptat privirea spre fereastra care dădea spre grădină, privind umbrele mișcându- se într-un mod ciudat și înfiorător. Luând-o prin surprindere, umbrele au început să țipe. Un țipăt de agonie, de o durere așa de mare încât simplul gând la ea te sfâșia și orbea.

          Fără ca Lily, care era încă atentă la grădină, să audă sau simtă, vocile veneau tot mai aproape de ea.

         --- Mergi și spunele să se oprească, Lily! Pentru tine țipă.

           Cu frica stabilită bine în inima și oasele ei, Lily s-a întors cu genunchii tremurând spre locul din care a răsunat vocea. Respirația i s-a tăia, iar inima i s-a oprit atunci când a dat cu ochii de ai lui. Ochi de șarpe, la fel și nasul. Un monstru pe care ea îl știa sub numele de Voldemort.

         --- Te strigă, Lily. MERGI LA EI! ZILE SĂ SE OPREASCĂ!

          Lily a înghețat în loc, ascultând țipetele. Știa că nu trebuia să o facă, că trebuia să lupte, să se apere, dar nu putea. Era prinsă într-o transă, iar atunci a auzit ce aveau umbrele cu adevărat de spus.

          --- SALVATOAREA!!!
SALVATOAREA!!!

        Lily și-a închis ochii, încercând să blocheze vocile, dar acestea deveneau tot mai puternice. Fata a simțit că începe să se clatine, nu mai putea sta în picioare, vocile o copleșeau cu totul.

         --- Lily!

       De data aceea vocea se auzea ca și un ecou. Lily a încercat să se concentreze pe acea voce.

           --- Lily!

         Era o voce blândă și puternică, iar țipetele au început să dispară. Lily a continuat să se concentreze pe voce,  iar câteva secunde mai târziu Voldemort a dispărut și el. Lily simțea vocea tot mai aproape de ea, trăgând-o la realitate, iar cu o ultimă încercare aceasta a reușit.

           --- Lily, trezește-te!

         Lily a deschis ochii speriată, cu visul încă proaspăt în minte. Și-a întors capul spre persoana care o trezise și a dat cu ochii de Draco. Aceasta a răsuflat ușurată și și-a trântit capul pe pernă.

         --- Te simți bine?

        Lily l-a privit în ochi, neștiind ce să spună. Nu se simțea deloc bine. După câteva secunde și-a dat seama că acel vis putea să nu fie un simplu coșmar și că cea mai bună variantă era să spună adevărul.

          --- Nu, am avut un coșmar, dar nu sunt sigură că a fost doar în capul meu. Părea atât de real.

           Draco s-a uitat la ea cu atenție, iar într-un final a pus întrebarea pe care Lily o aștepta.

            --- Cu ce a fost visul?

            --- Voldemort, a spus ea în șoaptă.

           Ochii lui Draco s-au umplut cu panică, dar s-a calmat repede de dragul lui Lily.

           --- Poți să-mi dai mai multe detalii, Lily?

           Lily s-a ridicat în poziție de șezut și s-a sprijinit cu spatele de perete.

          --- Eram într-un coridor întunecat, care avea o fereastră cu o priveliște asupra unei grădini. Din îndepărtare se puteau auzi niște voci care veneau tot mai aproape. M-am uitat mai bine pe geam și am observat niște umbre, la un moment dat acestea au început să țipe, iar vocile veneau tot mai aproape. Când au ajuns în sfârșit la mine s-a dovedit că era Voldemort. Nu mai era nimeni cu el. Îmi spunea să-i opresc și că țipetele sunt pentru mine, iar atunci când am ascultat mai cu atenție am auzit ce spuneau.

             Lily s-a oprit să tragă o gură de aer, iar Draco a așteptat cu radare.

             --- Strigau "SALVATOAREA!", nimic altceva. După acea am auzit vocea ta, m-am concentrat pe ea și am reușit să mă trezesc.

              Draco i-a privit chipul cu atenție, chipul unui copil care nu a mai înfruntat niciodată așa ceva. Un copil care nu era nici pe departe ca și tatăl său sau care a trăit în frica că fiecare zi poate fi ultima.

            --- Nu cred că este nimic grav, Lily. O să le spun eu celorlalți despre visul tău, dacă mai altul scriene imediat, ai înțeles?

            Lily a dat din cap și s-a ridicat din pat.

            --- Cât mai avem până pleacă Expresul de Hogwarts?

             --- Două ore, ar fi bine să te pregătești. Bunica ta a terminat micul dejun, poți să cobori când vrei.

              --- Mulțumesc, Draco!

               Acesta a îmbrățișat-o și a ieșit din cameră.

               În timp ce se spăla pe față și își alegea hainele, Lily și-a dat seama că visul la îngrijorat pe Draco, dar familia ei era puternică. Aveau s-o scoată la capăt, orice avea să se întâmple mai departe.

************************************