1995 (Pauză)

Capitolul 27

Lily și-a deschis cu greu ochii, iar capul a început să-i bubuie.

Camera era scufundată în liniște, nimeni nu era lângă ea și pentru o clipă a crezut că visează din nou, dar Doamna Weasley a intrat pe ușă și a liniștit-o în această privință.

- Te-ai trezit! A spus ea fericită.

Lily a zâmbit, dar nu a apucat să spună ceva, bunica ei ieșind în fugă din încăpere. Aceasta s-a uitat confuză la ușă, dar zâmbetul a reapărut când Doamna Weasley a apărut cu o tavă plină cu mâncare.

- Asta este ceea ce a mai rămas de la micul dejun, a spus ea.

Lily s-a uitat pe tavă și a văzut un sandviș cu brânză și două ouă fierte.

- Mulțumesc, bunico!

Molly a zâmbi și i-a mângâiat părul în timp ce lua prima îmbucătură.

Lily a închis ochii și a oftat, nici nu realizase că îi era foame.

- Unde sunt ceilalți? A întrebat ea.

- Se pregătesc, o să treacă pe la tine mai încolo, nu vrem să te sufocăm, ar trebui să te odihnești.

- Se pregătesc pentru ce? A întrebat Lily, mușcând din ou.

- Mergem la St. Mungo, a răspuns ea.

Lily a dat să protesteze, dar Molly i-a tăiat-o imediat.

- Tu stai aici! Nu ai voie să te miști. Din nu știu ce cauză ești într-o stare mult mai rea decât Harry, așa că trebuie să stai în pat, la căldură. Încearcă să adormi din nou, somnul o să-ți prindă bine, iar când mă întorc am să-ți fac un ceai.

Lily nu era de acord cu ce a spus ea, dar știa că nu are nicio șansă să iasă învingătoare într-un argument cu bunica ei. Molly a dat aprobator din cap și a părăsit camera, luând tava goală cu ea.

Chiar dacă ar fi vrut să-l vadă pe bunicul ei, Lily știa că Molly avea dreptate. Își simțea corpul amorțit și nu se credea în stare să umble. Asta o speria cel mai tare, că nu știa ce se întâmpla cu ea. Mintea era neatinsă, dar trupul era ca bătut.

- Hapciu!

Ochi lui Lily s-au mărit și a protestat în mintea ei. Și-a dus mâna la frunte, simțind cum aceasta ardea sub palma ei.

- Cumde nu s-a prins nimeni că am febră? S-a întrebat ea cu voce tare.

La un moment dat i s-a făcut prea cald și și-a tras pătura de pe ea cu toată forța ei.

- Care erau șansele să nu mă îmbolnăvesc în trecut? A zis ea sarcastic.

Camera în care se afla nu era aceași în care a dormit înainte de a pleca la Hogwarts. Spre surprinderea ei se afla în biblioteca casei, pe un pat care părea mutat recent acolo, chiar lângă ușă.

- Cred că m-au adus aici ca să nu mă deranjeze ceilalți.

Lily și-a dat seama că încăperea a servit ca bibliotecă, știa acea casă ca pe propria palmă, dar erau doar două rafturi pe peretele opus. Lily și-a adus aminte că Sirius a aruncat majoritatea cărților pentru că erau pline cu magie neagră.

Căldura s-a transformat în doar câteva minute, iar Lily și-a tras plapuma peste umeri și a înfășurat-o în jurul său, mergând cu pași mici spre cele două rafturi care mai aveau câteva cărți pe ele.

- Urăsc să fiu răcită, mai ales acum când mama nu-i aici și bunica îi plecată.

Lily a studiat cu atenție cărțile, dar unele erau prea vechi, iar titlul nu mai era vizibil pe copertă. Aceasta și-a trecut degetele peste ele, dar s-a oprit când a văzut numele unui autor cunoscut. Aceasta a scos cartea și s-a încruntat la copertă.

" Mândrie și prejudecată - Jane Austen"

- Ce caută asta aici? A întrebat ea confuză.

Lily a deschis-o și s-a uitat minute bune la prima pagină, fiind prea șocată pentru a gândi.

" Această carte aparține lui Regulus Black."

Lily simțea o dorință stranie de a râde, iar după câteva secunde nu s-a mai putut abține. Tot ce putea să gândească era cât de curajos a fost Regulus să țină așa ceva într-o casă cu proprietari care îl venerau pe Voldemort.

Lily știa de adevărata latură a fratelui lui Sirius, dar nu și-a putut niciodată imagina că îi plăceau romanele de dragoste. Nici nu-și putea închipui cum a făcut Regulus rost de o astfel de carte.

- Aș vrea să-i pot arăta asta lui Sirius, a zis ea încăperii goale.

Lily s-a dus înapoi în pat și a luat cartea cu ea, începând să citească primul capitol. Urma să fie a treia oară când citea acea carte, dar nu avea ce altceva să facă. Ceilalți aveau să stea câteva ore la spital, iar ea nu vroia să doarmă cât timp nu mai era nimeni acasă.

************************************