1995 (Pauză)

Capitolul 25

- Expecto Patronum! A srtigat Lily, ridicându-și bagheta. 

Toți ochii din Camera Necesității s-au îndreptat spre șarpele argintiu care s-a încolăcit în jurul brațului ei și a dispărut. 

Încăperea s-a scufundat într-o tăcere prufundă, dar Lily nu a observat. Pentru ea nu era nimic neobișnuit, avea acel patronus de când a învățat-o tatăl ei cum să facă vraja în anul trei.

- Bravo, Lily! A fost uimitor, nu pot să cred că ți-a ieșit din prima! A spus Harry, înlăturând tăcerea. 

Ceilalți membri ai Armatei lui Dumbledore și-au întors privirile și au continuat să exerseze vraja. Lily i-a zâmbit tatălui ei și s-a dus spre ceilalți din viitor. Teddy a bătut-o pe spate și i-a întins o sticlă cu apă. Aceasta a luat-o recunoscătoare și a băut cu poftă. 

Crăciunul se apropia cu viteză, iar cei din viitor știau că aveau să plece mai repede decât trebuia la casa din Piața Grimmauld, știau cu toții că Harry urma să aibă visul în acea seară.

Lily nu mai avea răbdare așa că a început să se plimbe prin încăpere, privindu-i pe ceilalți eșuând în a creea un patronus corporal și zâmbind când îi ieșea unuia dintre ei. Îi era dor de orele de duelare pe care tatăl ei le ținea în fiecare sâmbătă, o lăsa mereu să ajute cu ceva. Era ziua ei preferată din întreaga săptămână. 

Fiind pierdută în proprile gânduri, nu a observat că Harry le-a urat tuturor Crăciun Fericit, iar camera a început să se golească. James a luat-o de mână și a tras-o spre ieșire.

- Dar tata? Am crezut că o să-l așteptăm, a spus ea surprinsă.

- Nu azi, i-a răspuns fratele ei, închizând ușa în urma lor. 

A durat ceva până ce Lily a pus piesele împreună, dar când a realizat i s-a făcut greață. Mama ei era chiar în fața lor, nu putea să se gândească la așa ceva.

- Dezgustător!  A șoptit ea.

                               ***
      Lily și-a deschis încetișor ochii, capul bubuindu-i de durere.

        Când în sfârșit a fost capabilă să se ridice de pe podeaua rece, a privit în jur și a oftat cu putere.

         — Nu trebuia să fiu aici! Nu vreau să văd ce se întâmplă.

        A șoptit ea speriată, pricepând ce s-a întâmplat.

         Coridorul era gol și sumbru, dar Lily nu s-a lăsat condusă de emoții și s-a lipit calmă de peretele negru, așteptând.

         A văzut capul roșu atât de cunoscut patrulând, dar nu a spus nimic. Știa că Arthur nu era în stare să o vadă sau audă și nu era treaba ei să se bage într-un eveniment atât de important pentru viitorul la care vroia ea să se întoarcă.

          După ceea ce s-a simțit ca o eternitate, dar probabil au fost doar câteva minute, Lily a auzit sâsâitul. Putea să-i simtă prezența oribilă în încăpere, dar în același timp simțea și o căldură plăcută.

        Nedumerită, a îndrăznit să se uite în ochii șarpelui fără tragere de inimă. Dar în schimbul ochilor reci și cruzi ai lui Nagini, a văzut ochii verzi ai tatălui ei. Respirația i s-a oprit și inima ei părea să nu mai funcționeze, dar momentul a trecut repede. Totul a dispărut atunci când ochii au devenit galbeni, iar corpul slinos s-a ridicat de la pământ, atacându-l pe bunicul ei fără milă. Lily a închis ochii și a țipat, dar când i-a deschis din nou, vrând să oprească șarpele, se afla transpirată în patul ei din turnul Griffyndor.

       Lacrimile au început să curgă pe obrajii ei palizi, dar o mână caldă le-a șters imediat. Lily s-a uitat la persoana care a atins-o și l-a văzut pe Scorpius în pijamale și fără papuci. Acesta părea calm, dar ochii lui îi spuneau lui Lily o cu totul altă poveste.

       — E timpul să mergem, tu și Harry ați avut visul, a spus el.

         Lily și-a scuturat capul.

         — Cine ți-a spus că am fost acolo? A întrebat ea, vocea ei fiind doar o șoaptă.

         Scorpius s-a uitat la ea și i-a sărutat fruntea.

         — Eram în salon când McGonagall l-a dus pe Harry la Dumbledore. Tot ce făcea era să întrebe de tine, a spus că ai fost acolo. Cei din trecut nu au înțeles, dar eu da.

      Lily a dat din cap și s-a ridicat din pat cu ajutorul lui Scor. Pijamalele îi erau ude, dar nu-i putea păsa mai puțin.

           — Lily, nu vreau să-mi povestești ce ai văzut mai exact sau dacă ai văzut totul. Știu că nu ești în stare acum, dar ești bine? Poți să reziști până ajungem la Sirius?

        Fata a dat din cap și s-a sprijinit de el până în fața statuii de la intrarea în biroul directorului.

        Lily nu se simțea în stare să-i mulțumească, dar în adâncul ei speră că Scorpius era conștient de recunoștința ei.

           Lily a tresărit când garguiul s-a dat la o parte, a fost prea pierdută în propriile gânduri ca să-l mai audă spunând parola.

           Când au ajuns sus, ceilalți erau strânși în jurul teleportcheii, iar ei nu au mai stat pe gânduri înainte să li se alăture și să o atingă.

************************************
Îmi cer scuze că a durat atât, nu am avut timp. Știu că nu-i o scuză plauzibilă pentru a vă face să așteptați atât, dar pentru că ați făcut-o, o să postez și mâine un capitol, poate chiar două.☺️💜💜

************************************