1995 (Pauză)

Capitolul 18

        --- Domnișoară Parker, poțiunea asta este perfectă!

         Lily a văzut ochii lui Draco mărindu-se la complimentul pe care i l-a dat Snape, iar aceasta nu putea fi mai mândră de ea însăși.

        --- Snape tocmai a complimentat-o?

           Șoaptele se puteau auzi foarte clar în încăpere, dar Severus s-a prefăcut că nu aude nimic și Lily a făcut la fel.

        --- Mulțumesc! Am învățat de la cel mai bun, a spus ea și i-a făcut cu ochiul.

         Snape a părut șocat de gestul ei, dar probabil și-a amintit nepoata cui este și colțurile gurii i s-au ridicat, nu îndeajuns ca micul zâmbet să fie observat de ceilalți, dar lui Lily nu i-a scăpat.

         Lily l-a privit pe Snape cu grijă, în timp ce acesta stătea lângă catedră. Față de tabloul lui din viitor, varianta în carne și oase din trecut părea foarte tristă. În timpul ei, Lily putea să-i spună orice vroia ea, aproape că-l considera de o vârstă cu ea, era atât de liber și fericit, râdea la orice glumă făcută de ea. Pentru ea Severus Snape era Unchiul Sev, și nimeni nu putea schimba asta.

           Când clopoțelul a sunat și elevii au început să iasă din încăpere, Lily a stat în spate. Hugo a părut să-și de-a seama ce vroia să facă, așa că le-a spus celorlalți să meargă fără ea, iar el a plecat cu ei.

          Snape s-a uitat prin clasă și și-a dat seama că nu mai Lily era prezentă și s-a încruntat.

        --- Ai vreo întrebare legată de lecție?

        --- Nu, a răspuns ea, stând sprijinită de banca ei.

         --- Atunci ce s-a întâmplat? S-a luat cineva de tine?

          --- Nu, nu este vorba despre mine.

          --- Atunci ce este? Dacă ai nevoie de ceva voi încerca să te ajut.

           Lily știa că în momentul în care a spus asta o vedea pe bunica ei în fața lui, nu pe ea. Portretul Snape s-a învațat cu ea, nu o confunda cu Lily Evans, dar Snape din trecut probabil nu se putea gândi la altceva când o vedea. Iar asta a făcut-o pe Lily să zâmbească. Mereu a admirat iubirea pe care i-a purtat-o Severus bunicii ei.

          --- Aș vrea să vorbim despre tine, Sev.

       Snape nu era obișnuit să fie strigat așa din nou, dar nu a fost la fel de șocat ca în acea zi din casa lui Sirius.

        --- Despre mine?

        --- Nu pare că te simți prea bine, a spus ea.

         Snape a privit-o cu atenție, neștiind ce să spună. Nimeni, înafară de Dumbledore, nu își făcea griji pentru el.

         --- Sunt bine, mulțumesc că te-ai interesat.

          Lily își dădea seama că Snape era încă destul de rece cu ea, dar nu putea să-l condamne. Nu o cunoștea și  îi aducea aminte de marea lui iubire care a murit.

         --- Știu de misiunea ta, poți să vorbești cu mine despre asta dacă vrei, a spus ea.

          --- De unde ști... A, da, viitorul.

          --- O să ai lucruri și mai grele de făcut în viața ta, Severus.

           Snape s-a uitat șocat la ea.

          --- Ce poate fi mai rău decât să mă dau drept mortivor și să-l mint pe Voldemort în față?

        Lui Lily chiar îi părea rău pentru el, își dorea ca acesta să rămână în viață, dar știa că nu putea face nimic, nici măcar mica avertizare pe care i-a dat-o nu și-o va aminti.

         --- O să afli, nu o vei putea evita, dar totul este spre bine.

         --- Mulțumesc pentru grijă! Este un sentiment plăcut să știu că-i pasă cuiva.

         Lily i-a zâmbit, dar nu a plecat, mai avea un singur lucru pe care vroia să-l spună.

         --- Teddy și tata țin și ei la tine și le pasă foarte mult. Nu crezi că ai putea să fi puțin mai drăguț cu...

        --- Nu!

          Răspunsul lui a luat-o prin surprindere, nici măcar nu a stat să se gândească înainte să-l dea.

           --- De la cine ai luat încăpățânarea asta? A întrebat Lily încă șocată.

           Severus s-a enervat la întrebarea ei, dar a încercat să o ascundă.

            --- Nu pot face asta, Lily.

            --- Ok, înțeleg că nu-l placi pe tata, chiar dacă el a fost mereu de partea ta când era vorba despre luptele tale cu bunicul James, niciodată nu a fost de acord cu modul în care te trata. Dar ce ai cu Teddy? Remus nu ți-a făcut niciodată rău, mereu le spunea lui James și Sirius să te lase în pace și chiar admira prietenia ta cu bunica Lily.
 
         --- Tot nu, Lily. Am o reputație.

         Lily a ridicat surprinsă din sprâncene și mai că-i venea să râdă la răspunsul lui, dar nu a făcut-o.

         --- Teddy te admiră, mereu vorbește cu portretul tău, încă de când avea trei ani merge în biroul tatei și discută cu tine. Nu merită răceala ta, a spus Lily.

            După aceea ea și Snape s-au privit lung, parcă era o competiție, iar Snape părea să o fi pierdut. Acesta a dat din cap, iar Lily a zâmbi mândră de ea însăși.

        --- O să încerc, dar numai cu Teddy. Mă enervează că mă ști așa de bine.

         Ultima parte a fost șoptită, iar Lily și a dat seama că nu ar fi trebuit să o audă, dar a făcut-o.

         --- Suntem prieteni, Sev, nu uita asta.

          După aceea Lily i-a întors spatele și a ieșit din clasă.

          În timp ce urca spre turnul în care se țineau orele cu Trelaweny o bufniță i-a aterizat pe umăr. Lily a tresărit la contactul brusc, dar s-a oprit din mers și a desprins scrisoarea de pe piciorușul păsării.

          Lily a mângâiat bufnița pe cap, iar aceasta și-a luat zborul. Aceasta a deschis scrisoarea și a descoperit că era o coală albă cu nimic scris pe ea. Fata s-a încruntat, dar apoi și-a amintit că bufnița ar fi putut fi verificată.

        --- Ostendit atramento!

        Așa cum bănuise cerneala a fost ascunsă cu o vrajă care avea să fie descoperită abia în anul 2004, nimeni nu ar fi putut citi scrisoarea.

         --- Presupun că nu mă duc la divinație, și-a spus Lily și a ieși afară din castel, mergând spre lacul negru, unde putea citi scrisoarea de la Draco în liniște.

************************************
Îi mulțumesc lui geneticuser pentru idee.

************************************