Babysitting with Niall Horan [tradusă]

Treizeci și nouă

☆Din perspectiva lui Katie☆

M-am întors de la ora de psihologie pregătindu-mă să fac ceea ce fac de obicei în cameră: să dau cu mopul, să mă uit la televizor, apoi să încep să plâng, pentru că totul îmi aduce aminte de Niall.

"Unde crezi că mergi?" a spus o voce groasă. M-am întors speriată și l-am găsit pe Jonothan stând acolo cu un zâmbet jucăuș pe față.

"Înapoi în camera mea." am răspuns eu patetic.

"Ba nuuu." a zis el cântând. "Tu vii cu mine. Mergem la Starbucks."

"Jonothan, nu pot. Chiar tre..."

"Nup. Nu-mi pasă. Vii cu mine." m-a contrazis el trăgându-mă după el, dar nu am făcut niciun efort protestând.

Ne-am comandat băuturile, apoi ne-am dus la o mică plimare prin campus până erau gata. Jonothan și-a comandat o cafea neagră, așa cum obișnuia și Niall să facă.

☆☆☆☆☆

Era o zi obișnuită în Londra: ploioasă. Treaba mergea foarte greu, și nici Eleanor, nici Liz nu lucrau azi, așa că muream de plictiseală la cafenea.

Să nu mai menționăm faptul că Jason era plecat din oraș, Niall și băieții aveau turneu în Australia, iar orele erau din ce în ce mai grele și nu am mai avut timp să ies cu Eleanor, Danielle, Jonothan, Cassie sau Liz de o veșnicie.

Clopoțelul de deasupra ușii a sunat semnalând că un client tocmai a intrat. L-am văzut cu coada ochiului îndreptându-se către tejghea.

"Ce doriți să comandați?" am întrebat fără să-mi iau privirea de la unghiile mele.

"Un sărut ar fi super."

Mi-am ridicat ochii, găsindu-l pe Niall în mijlocul Starbucks-ului ud leoarcă de la ploaie. Avea schițat pe față un zâmbet imens de parcă faptul că mă vedea era cel mai bun lucru care i se întâmplase până atunci.

"Niall!" am exclamat eu ocolind tejgheaua și sărindu-i în brațe, oferindu-i o îmbrățișare strânsă și plină de iubire. "Ce cauți aici? Credeam că sunteți în Australia."

"Suntem, teoretic." a spus el chicotind. "De fapt ar trebui să plecăm la aeroport acum, dar voiam să-mi iau la revedere."

Mi-am înconjurat brațele în jurul gâtului lui, iar el m-a strâns mai tare de mijloc, astfel încât stăteam într-o poziție ciudată, dar comfortabilă.

"Cât timp mai ai?" l-am întrebat eu privindu-l printre gene.

"Cam zece minute, dar probabil cinci de acum." a oftat el.

Nu am mai spus nimic, doar ne-am îmbrățișat pentru următoarele câteva minute. M-am jucat cu cusătura puloverului lui albastru de la UCLA (care era preferatul meu) și l-am ascultat murmurând ușor. Când a terminat de vorbit, mi-am ridicat privirea la el.

"Ar cam trebui să plec, babe." mi-a zâmbit el trist. "Te iubesc și îmi va fi foarte dor de tine."

"Și eu te iubesc." am spus bosumflată. "Distracție plăcută în Australia, dar nu aduce acasă vreun cangur." am glumit eu încălzind atmosfera.

"Niciodată." a zâmbit el, apoi mi-a dat încă un sărut înainte să ne despărțim, iar la final, și-a luat geaca lăsată pe o masă.

M-am rezemat de tejghea privindu-l cum iese pe ușă spunându-ne un ultim 'te iubesc'.