Octombrie

Capitolul XI

        Mă priveam în oglindă și mă simțeam penibil până în vârful degetului mic de la picior. Adică... ce naiba? Primul cuvânt care mi-a venit în minte a fost "papițoi", și mi-am dat ochii peste cap. Și ăla era un termen sofisticat.

        Începem de la gulerul ridicat până la bărbie, împodobit cu perle și alte pietre mari și foarte strălucitoare, pe care le-aș vedea pe malul unui râu. Continuăm cu un corset strâmt, în care simpla respirație pare un răsfăț, plin și el cu tot felul de broderii, iar eu acum realizam unde au dispărut mileurile bunicilor. Iar piesa de rezistență: faldurile multe, dese și interminabile de tul și dantelă și orice Doamne iartă-mă ar mai conține rochia asta atât de grea și incomodă!

        Am ieșit din baie și m-am întors în living, demoralizată total. Iar în timp ce Victoria se ridică în picioare cu un zâmbet triumfător, mama făcu ochi mari și dădu pe gât restul de cafea rămasă în ceașcă.

        Simți nevoia de ceva tărie? Și eu, mamă, stai liniștită!

        Am zâmbit strâmb, încercând să îmi formulez cât mai drăguț părerea, dar Victoria mi-o luase înainte:

      — Rochia asta e uimitoare! Chiar și acum, după atâția ani, încă are eleganța de altă dată! Bine, se vede că este făcută la comandă special pentru mine, pentru că nu se pretează perfect în unele locuri, zise strâmbând din nas, în timp ce îmi ridică o mână, ca să privească corsetul și din lateral, dar eu voi fi mai aproape de fiul meu, prin ea!

      — Victoria, am expirat. Este o rochie... specială, într-adevăr. Dar, după cum spuneai și tu, se vede că nu mi se potrivește. Eu îmi doresc ceva mult mai simplu, mai puțin... detaliat.

       — Dar... a fost a mea! Prima mea nuntă, eram la fel de tânără ca tine. Am lăsat-o impecabilă si faptul că ți-o dau ție, pentru ziua nunții, înseamnă foarte mult pentru mine!

       — Știu asta și îți mulțumesc, dar chiar nu pot... Nu este pentru mine.

        Senzația de iritație se intensifica și abia așteptam să îmi dau rochia asta stupidă jos. Mama era cu ochii pe noi, știind că este alegerea mea și că eu trebuie să mă ocup de asta, dar o vedeam abținându-se cu greu.

       — Și eu, care voiam ca fiul meu să o vadă în cea mai importantă zi a vieții lui și să se gândească la mine...

       — Victoria, mă sufocă!

       — Nu e vina mea că nu ai talie de viespe, așa cum aveam eu când eram tânără!

        Eu și mama am făcut schimb de priviri, dar i-am făcut semn subtil din cap să lase totul în seama mea, pentru că tocmai deschisese gura ca să spună ceva.

       — Nici a mea că îmi doresc să fiu conștientă pe toată perioada nunții mele!

        Victoria mă privi cu o jignire exagerată, dar câteva bătăi în ușă au pus pauză tensiunii care îngreuna situația. Am prins de toate acele valuri de material, le-am ridicat la subraț și am mers să deschid, ca mai apoi să regret că am făcut-o.

        Andi mă privi confuz.

       — Cine naiba ți-a făcut asta? Întrebă el, iar eu am închis ochii cu o expresie învinsă când fața lui se lumină, înțelegând.

         Un hohot de râs, tare, puternic și masculin se auzi în toată casa, iar eu îmi doream să intru în pământ de rușine.

       — Faceți nuntă la zoo? Nu, nu! Stai! La circ? Îmi trase cu ochiul, ca mai apoi să râdă iar.

       — Foarte amuzant, am mormăit, strâmbându-mă, apoi i-am întors spatele, dar el mă urmă în living, continuând să facă mișto pe seama mea.

       — Cine a făcut rochia asta, te urăște! Chicoti el. E oribilă!

        Chiar în acea clipă, privirea lui căzu pe cele două femei, una dintre ele spumegând la auzul cuvintelor lui.

       — A fost rochia mea de nuntă, vorbi Victoria răspicat, ridicându-și bărbia în semn de superioritate.

       — Îmi pare rău, doamnă, dar tot urâtă este!

        De data aceasta, am chicotit și eu, fără să vreau. Mama veni spre el, întinzând mâna, zâmbind.

       — Și tu ești...?

       — Andi, doamnă, spuse el, dând mâna cu mama.

       — Clara, încântată!

       — Este uimitor cât de bine semeni cu mama ta, mi se adresă, iar eu am zâmbit ușor.

       — Eu am să mă retrag. Nu te deranja, Ana, spuse tăios. Chem un taxi. Dacă nu mai ai nevoie de rochie, o să o duc la spălătorie.

        Am ridicat din sprâncene, puțin uimită, pentru că rochia fusese curățată și eu o purtasem... cincisprezece minute? Dar am confirmat și m-am dus înapoi în baie, să o dau jos. Dar nu reușeam să desfac închizătorile corsetului, care erau ca niște zimți și acum se agățaseră cu totul în material. După câteva încercări care m-au epuizat psihic, am deschis puțin ușa, pentru a o chema pe mama. Dar, nici urmă de ea sau de Victoria.

       — Mamă?

        Andi apăru în raza mea vizuală.

       — A condus-o pe Victoria afară. Care, apropo, cred că o să leșine curând. Nici măcar ea nu e conștientă de câtă dramă poate să producă.

        Am închis ochii, dând ușor din cap cu un zâmbet pe buze. Încercam să nu râd.

       — Ai nevoie de ceva? Continuă el.

       — Eu doar... Nu pot să desfac... corsetul. Cred că s-a blocat și... Am nevoie de ajutor, am stâlcit cuvintele, devenind tot mai roșie în obraji pe măsură ce le rosteam.

        Andi mă privi câteva clipe, apoi se apropie încet de mine. Am deschis ușa băii, apoi m-am întors. Mi-am prins părul mănunchi în mâini pentru a-l așeza într-o parte, peste umăr, ca el să aibă acces la spatele meu, în timp ce inima mea făcea dansul ploii în piept.

        Am simțit când a desfăcut prima închizătoare. Apoi a doua. La a treia, degetul lui a alunecat ușor peste pielea mea, iar eu m-am înfiorat din cap, până în tălpi. Nu îmi venea să cred cât de conștientă eram de fiecare gest al său. Încă una, și mi-am ținut respirația. La a cincea închizătoare, jumătate din spatele meu era expus, iar când i-am simțit buzele fierbinți sărutându-l, am închis ochii, lăsând aerul să iasă ca un oftat.

        Tot atâtea închizători și spatele meu era complet gol. Buzele lui erau acum puțin mai jos de ceafă, iar în timp ce îmi împingea rochia de pe umeri, se mutau ușor spre gât, trasând cu limba umedă câteva cerculețe, apoi șoptindu-mi la ureche:

       — Ești atât de frumoasă, Ana!

        M-am întors la timp pentru buzele lui pregătite și Dumnezeu mi-e martor că am încercat!

        Felul în care mă cuprinse, ferm și puternic, de talia goală, modul în care mă ținea lipită de el și felul carnal în care ne sărutam, de parcă aproape ne devoram unul pe celălalt, mă făceau să îmi pierd rațiunea. Lucrul la care țineam cel mai mult, pe care mă bazasem întreaga mea viață, care mă ținuse departe de petrecerile adolescentine pline de alcool și droguri, băieți plini de hormoni și decizii proaste.

        Rațiunea.

        Andi a reușit să îi bruieze semnalul.

        M-am desprins de el, amețită încă de vraja momentului și mi-am ținut rochia în jurul meu. Ne priveam atât de intens, încât eram pe cale să ne contopim din nou în orice secundă, dar mintea mea încerca să îmi trimită slabe semnale de alarmă.

        Mama e afară! La fel și Victoria, iar Dan va ajunge curând! Ce naiba fac?

        Am închis ușa, sprijinindu-mă de ea și m-am întrebat din nou, cu inima bătând nebunește: ce naiba cred că fac?