Capitolul IV

3.5K 340 56
                                    

        Andi

        Încă o zi de căcat îmi strica somnul. Ce e cu soarele ăsta atât de puternic? 

        Am deschis leneș ochii și am incercat să mă întorc pe partea cealaltă, ca să dorm în continuare. 

        Nicio șansă.

        M-am ridicat înjurând de mama focului. Cât era ceasul? Dumnezeule, aproape unu dupa-amiază. Uram să mă trezesc atât de repede!

        Mi-am făcut un ceai în care am turnat puțin lapte și am ieșit pe balcon ca să fumez. Era toamnă, iar pe vremea asta, soarele însemna frig. Dar mă trezea cât de cât, așa că am tremurat ușor până am terminat și a doua țigară. În casă, hainele mele erau aruncate ori pe patul de o persoană, ori pe fotoliul mare de lângă geam, ori pe scaunele din bucătărie. Nu cred că mai sunt haine în șifonier, habar nu am. Nu l-am deschis de ceva timp.

        Și acum, aveam două opțiuni. Să stau ca fraierul și să aștept să mă ia din nou toate stările mele de rahat, sau să fac ceva în privința asta și să ies din văgăuna asta.

        M-am așezat pe fotoliu, peste haine, și am lăsat capul pe spate, închizând ochii. Oare ar trebui să îmi refac analizele iar? Pentru a... patra oară?

        Eram paranoic, știam asta! Dar nu mă puteam abține! Toată această frică, amestecată cu o groază grețoasă care îmi dădea dureri de cap și mă făcea să transpir în somn până mă trezeam speriat, rupt din tot felul de vise aiurea, mă termina psihic. Mă distrugea lent.

        Dar, cum se spune: ce își face omul cu mâna lui, se numește lucru manual. Poate că o merit, dacă m-a mâncat în fund să îl ascult pe imbecilul ăla de Albert! Spunea că va fi distractiv, că nici el nu a mai văzut așa ceva, că va fi noaptea noastră. A tuturor. Și a fost. Noaptea în care nu a mai rămas nimic din vechiul eu. De atunci, mintea mea funcționa pe o frecvență mult prea diferită față de restul. 

        Am tresărit când telefonul meu sună. Era Ema.

       - Ce vrei? am răspuns scurt și sec.

        Într-un fel, mă flata puțin faptul că mă căuta ea pe mine în ultimul timp. Fusese obișnuită să mă țin după fundul ei aproape inexistent mereu, Mă înșelase și totuși, tot eu am căutat-o după. Probabil că indiferența ei mă provoca, dar acum, îmi doream și să dispară de tot din viața mea în egală măsură.

        - Mă așteptam la o primire mai călduroasă, se alintă ea.

       - Nu am timp, ies. Spune repede ce vrei.

       - Ah, da? Ne vedem pe la Bobo?

       - Nu prea cred, am alte planuri.

       - Ce planuri ai tu? spuse ironic și am simțit cum mă aprind. 

       - Pa, Ema. Du-te și fute ceva în seara asta, am apăsat cuvintele și cu asta, i-am închis telefonul.

        Nu am închis bine, că telefonul meu sună iar.

        - Salut, Andi, ce faci?

        Vocea lui Dan, după cea a Emei, era tot ce mi-am dorit vreodată de la viață...

       - Acasă. Tu?

       - Ajung mai repede acasă astăzi și ca să îți recunosc, te-am căutat puțin pe internet. Faci niște interioare chiar impresionante. Poate vi astăzi pe la mine și te uiti puțin și la mașina mea. Și poate iese ceva frumos.

OctombrieUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum