Octombrie

Capitolul V

       - Știm amândouă cât este de greșit, Ana!

        Isabel se ținea după mine prin vestiar, până la toalete, unde a continuat ca să îmi țină morală, și înapoi la chiuvetă.

       - Ok, spune-mi tu ce ar trebui să fac, am oftat, luând două șervețele și ștergându-mă apăsat pe mâini.

        M-am întors spre ea și m-am rezemat de chiuvetă.

       - Aș renunța la el! Acum, cât nu e prea târziu!

       - Nu e atât de simplu...

       - Oh, ba da, este! Am înțeles cumva relația asta. Credeam că e vorba de singurătate sau companie. Dar... căsătorie? Tu chiar te vezi o viață lângă el? Tu chiar te vezi fericită după un mariaj de douăzeci de ani în care te-a ținut acasă și ți-a turnat copii, în timp ce el avansează în carieră și are delegații dintr-un pat în altul? Cu femei interesante și care știu ce vor de la viață! A subliniat ea cuvintele cheie.

        Am deschis gura ca să mai zic ceva, dar am închis-o înapoi. Nu, nu mă vedeam extrem de fericită. Dar, speram.

        La ce? La faptul că el va deveni peste noapte mai iubitor, mai atent, mai... profund?

        Oh, la naiba! Isabel chiar îmi dăduse "temă pentru acasă" și nu îmi plăcea asta. Am privit-o cu ciudă și ea zâmbi mulțumită.

       - O fac pentru binele tău, drăguță, spuse ea, apoi se întoarse și ieși din vestiar.

        După ce mi-am terminat orele de voluntariat, am trecut pe la mama lui Dan. Mă rugase să îi cumpăr vopsea de păr pentru că nu îi ieșise "blondul platinat suficient de platinat". Și închei citatul.

        Așa că am încercat din răsputeri să nu îmi dau ochii peste cap și să fiu o "fată bună", cum spunea ea. I-am dus vopseaua și ea deschise cu un turban în cap și un pahar cu vin în mână.

       - Ana, dragă, intră!

        Casa ei era mult prea mare pentru o singură persoană. O vilă cu etaj, unde cățelul ei enervant avea propria cameră, cu șifonier și baie privată. Iar mii de copii dorm flămânzi seară de seară.

        I-am întins vopseaua, după ce am salutat-o. Telefonul îi sună și se grăbi să răspundă.

       - Alo? Zâmbi ea. Oh, bună, puiule! Ce faci?

        Dan.

        Nu îți da ochii peste cap, nu îți da ochii peste cap, nu...

       - Uite, eu tocmai voiam să îmi vopsesc părul. Vreau să merg mâine până la dentist, mă deranjează un dinte. Vii să mă iei după ce ieși de la muncă?

       - De fapt, am intervenit, mâine i-am promis mamei că o ajutăm să își aducă mobilierul nou.

        Victoria mă privi câteva secunde aproape jignită, apoi spuse:

       - Sunt sigură că mama ta poate aștepta.

        Apoi se întoarse iar cu spatele și continuă:

       - Ai mâncat? Vrei sa treci pe la mine, să îți pregătesc ceva?

        Am simțit cum mă fac roșie în obraji de nervi. În schimb, nu am spus nimic. Am ieșit trântind cu putere ușa.

***

       - Ne făcusem deja niște planuri! Am spus apăsat, încercând să îi explic lui Dan, încă o dată, că nu este deloc în regulă ce s-a întâmplat.

       - Și nu le-am anulat! Doar... le-am amânat puțin, răspunse el, încercând să îmi evite privirea.

       - Nu o poți lăsa să se bage atât de mult în viața noastră! Înțeleg că e mama ta, dar suntem un cuplu!

       - Tocmai, Ana, e mama mea! Ce ai vrea, să o ignor? Ridică jignit tonul.

       - Nu am spus asta! Am închis exasperată ochii. Nici măcar... nu mă asculți...

       - Mereu ai avut ceva împotriva ei!

       - Pentru că se implică prea mult unde nu este nevoie de ea! Am gesticulat.

       - Deranjez?

        Vocea lui ne readuse cu picioarele pe pământ. Noi începusem cearta în timp ce eu întindeam câteva lenjerii de pat pe uscătoarele mari de afară și nu l-am auzit pe Andi parcând mașina. Ne privea pe amândoi și mi-am dat seama că ne văzuse certându-ne.

       - Ah, Andi! Se transformă Dan brusc și am expirat întreg aerul din plămâni, încă nervoasă.

        Își punea masca de birou și zâmbetul comercial. Ca de obicei.

        Am luat un cearceaf, ștergându-mi pe furiș o lacrimă și am continuat să întind rufele, ignorându-i pe cei doi.

Andi

        Ceva în mine s-a mișcat când am văzut-o cum își șterge o lacrimă, crezând că nu o observă nimeni. Se certaseră și ea părea cea mai afectată. Nu știam dacă aflase despre amanta lui, dar aveam de gând să aflu.

        Dan mă chemă în casă să îmi ofere o bere și se schimbă repede într-o pereche de pantaloni de trening și o bluză cu mânecă lungă, după care am mers direct la mașină. I-am arătat ce am adus cu mine și i-am explicat cum aș vrea ca să îi modific interiorul. A fost mai mult decât mulțumit, așa că m-am apucat de treabă.

        O priveam cu coada ochiului cum scutură cu nervozitate rufele, le întinde încruntată și mă luptam cu impulsul de a merge la ea și de a-i netezi cu un deget cuta dintre sprâncene.

        De ce stătea cu el? Ce vedea la Dan? Nu trebuia să fii geniu pentru a-ți da seama că îi este superioară. Avea acel calm și istețime care aproape îi sclipea în privire, atunci când vorbeai cu ea. Și totuși, ce văzuse la un tip ca Dan? Banii? Nu puteam să o văd ca pe o persoană materialistă, deși, asta se preta cel mai bine la acest scenariu.

      După două ore, am intrat în casă pe motiv că îmi trebuie la baie și m-am dus țintă în bucătărie, de unde venea un miros ispititor. Ana era acolo, tăia niște roșii pentru salată și făcu ochi mari când mă văzu.

       - Ce gătești? am întrebat-o.

       - Friptură, răspunse, încruntându-se din nou.

       - Miroase bine, am spus, apoi m-am răzemat de blatul mesei. Dar, de fapt, voiam să te întreb dacă ești bine.

       - De ce nu aș fi? Răspunse sec, în timp ce continua să pregătească cina, ignorându-mă.

       - V-ați certat când am venit. Era ceva grav?

        Nu știam cum să ajung la subiect și să aflu dacă ea știa de amantă. Nu puteam să o întreb pur și simplu.

       - Asta nu prea cred că este problema ta, nu-i așa? Se opri ea să mă privească o secundă în ochi, apoi continuă ce avea de făcut.

       - Iar ai ridicat ziduri în jurul tău? 

       - Nu știu despre ce vorbești.

       - Sigur că știi, am replicat în timp ce scoteam pachetul de țigări din buzunar și plasam una între buze.

        Nici nu am apucat să o aprind, că ea veni lângă mine și mi-o smulse dintre buze.

       - Nu se fumează în casă.

        Ne-am privit timp îndelungat în ochi, până ce Ana se retrase rușinată și urcă la etaj.

        Din respect pentru ea, nu am rămas la cină. Era suficient de tulburată și probabil ar fi stat la masă doar din politețe. Totuși, eram extrem de hotărât. Nu voi mai permite ca ea să plângă de astăzi înainte, cât timp voi lucra la mașina prostului și voi fi în preajma ei.