NOCIVI

♡9♡

Mara: " Noi nu va mai exista niciodată, vom fi doar eu și el, Mara și Joel, doi necunoscuți cu amintiri..."

     A dispărut brusc din viața mea și m-a lăsat să adun de pe jos miile de cioburi ale inimii mele...

     Aproape mă sting fără el și am nevoie de atingerea lui, de buzele și zâmbetul lui...

     Timp de ani, am visat să am parte de dragoste adevărată, iar când l-am găsit eram convinsă că voi fi fericită. L-am căutat atât de multă vreme, dar ne-am pierdut în câteva secunde... Poate că atât ne-a fost scris să existăm, noi... ca suflete pereche.

     Îmi amintesc clipa în care că i-am spus că mi-aș dori să nu îl fi cunoscut, dar acum nu regret că ne-am întâlnit. M-am resemnat și sunt mulțumită să rămân măcar cu amintirile pe care le am...  Încă îi simt prezența. Nu fizic, ci sufletește. S-a ascuns atât de bine acolo, în adâncul inimii mele, încât chiar dacă aș vrea, nu l-aș putea înlătura...

     Zile întregi, săptămâni, luni am sperat să mă sune, să mă caute sau măcar să ne întâlnim întâmplător, dar nimic... Nopți întregi am plâns și încă îi mai simt parfumul în pat, de parcă nu ar fi plecat niciodată, iar când mă întorc, găsesc doar gol, disperare și dor... Dor de vocea lui, de buzele lui, de atingerea lui... Am schimbat așternuturile de sute de ori, dar am realizat că mirosul parfumului său mi-a rămas mie, adânc imprimat în minte...

     Orice durere, oricât de apăsătoare va trece, în cele din urmă... Va veni ziua în care mă voi trezi zâmbind și mintea mea nu va mai fi preocupată doar de el, nu voi mai tresări pe stradă, de fiecare dată când trec pe lângă un bărbat care folosește același parfum sau care are aceeași mașină ca a lui... Voi fi eu, cea care eram înainte de a-l cunoaște, fata optimistă, mereu cu zâmbetul pe buze. Timpul vindecă rănile, dar cicatricile rămân adânc implantate in suflet. Va veni ziua în care nu voi mai sta în casă plângând, ci voi avea curajul să revin în vechiul grup de prieteni, să trec pe lângă el cu indiferență ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat între noi. Va veni ziua în care voi putea să am o nouă relație fără a mă teme că voi suferi din nou...

     Au trecut șase luni.

     180 de zile pline de lacrimi și de suferință...

     180 de zile în care l-am așteptat să vină și să îmi spună că totul a fost o farsă sau o confuzie, dar nu a venit...

     În ziua aceea, lumea mea s-a prăbușit. Am rămas doar eu într-un ținut sumbru, unde soarele nu mai răsare...

     Singura persoană care a fost și este zilnic alături de mine este Erick. Știu că a greșit și el, ascunzându-mi faptele lui Joel, dar erau prieteni din copilărie, nu? Cine și-ar trăda cel mai bun prieten? M-au durut cândva și cuvintele lui , nu pentru că ar fi fost tăioase, ci pentru că simțeam vina pentru suferința lui. Joel m-a făcut pe mine să sufăr, iar eu l-am făcut pe Erick să sufere, dar nu în mod intenționat. Îmi pare rău pentru că nu îi pot acorda nimic mai mult în afara prieteniei mele. Nu aș putea să am o relație cu el pentru că nu l-aș putea iubi. El mi-a dovedit dragostea pe care mi-o poartă, nu oricine ar fi făcut ceea ce a făcut Erick pentru mine și îi sunt recunoscătoare pentru tot. Este clar că nu oricine ar fi suferit, doar pentru a o vedea pe fata iubită fericită alături de un alt bărbat. Pentru mine aceasta este dovada supremă de iubire...

     Despre Joel nu mai știu nimic... Acum locuiesc într-o garsonieră dintr-un cartier modest și lucrez part-time ca ospătăriță la un restaurant franțuzesc. Erick stă cu restul băieților, dar am înțeles că Joel s-a mutat, cel mai probabil, împreună cu soția sa, Aylin, în apartamentul în care am stat eu și din care am plecat, nemaiputând rezista să îmi aduc aminte de el în fiecare secundă, i-am dat cheile lui Erick pentru a i le înapoia lui Joel. Mă întreb dacă Aylin a fost capabilă să îl ierte după tot ceea ce a făcut? Dar nu e treaba mea... Și totuși... Mi-aș dori să îl văd măcar câteva secunde, dar nu știu dacă va mai fi vreodată posibil. Este surprinzător faptul că nu ne întâlnim niciodată în campus, probabil nu prea se prezintă la cursuri. Uneori, mă simt atât de singură, îmi făcusem destul de mulți prieteni, dar toți fac parte din grupul lui Joel, o am alături doar pe Anastasia, dar care este îndrăgostită până peste cap de noul ei iubit, Yanis și îmi vorbește doar despre ei doi, eu nu prea pot asculta siropoșeniile unui cuplu fericit, cel puțin nu acum, așa că nu mai discutăm prea mult. Doar Erick este alături de mine necondiționat și simt că trebuie să găsesc o cale de a-l răsplăti. Poate îl voi invita să mă însoțească acasă, în San Francisco peste o săptămână cànd se încheie anul universitar. Nu îmi vine să cred că primul meu an la UCLA s-a încheiat și a fost minunat, exceptând relația mea cu Joel și suferința de după aceea.