NOCIVI

☆22☆

Joel: "Destinul va aranja totul astfel încât să găsiți calea unul spre celălalt."

Sunt îngropat într-un teanc de dosare şi nu ştiu de unde ar trebui să încep. Acesta este unul dintre principalele dezavantaje de a fi directorul unei multinaționale de succes, poziție pe care am obținut-o printr-un mare noroc.

Deşi am terminat Relații Economice Internaționale, tot ceea ce am putut să găsesc de muncă a fost şofer de taxi, căci toate companiile mari cereau experiență. Nu am putut înțelege niciodată ce experiență îți poți închipui că are un tânăr proaspăt ieşit de pe băncile universității.

Am lucrat ca şofer câteva luni, iar într-o zi ploioasă de toamnă, viața mi s-a schimbat radical. Îmi amintesc perfect acea zi de parcă ar fi fost ieri...

În urmă cu doi ani

De ce a trebuit să ies să fac curse pe ploaia asta? Pentru că nu am bani, iar acest "minunat" job de şofer îmi permite să supraviețuiesc.

Nu am pe nimeni care ar putea să mă ajute din punct de vedere financiar sau chiar emoțional. M-am distanțat mult de familia mea, abia dacă vorbim o dată pe lună. Nu mă pot duce la ei să le cer bani. Este timpul să fiu independent şi să mă descurc singur, dar nu excelez în această privință.

Opresc în fața restaurantului elegant de la marginea oraşului, iar bătrânelul din dreapta îmi plăteşte cursa, după care se întoarce spre soția sa de pe bancheta din spate cu o privire plină de dragoste. Îşi zâmbesc unul altuia şi pot vedea că tot ceea ce valorează pentru ei este iubirea pe care şi-o poartă unul altuia. Bătrânul coboară, mulțumindu-mi, apoi îi deschide portiera femeii care l-a făcut fericit întreaga viață. Îi dă mâna, dar ea nu coboară până când nu îmi aruncă o privire blândă, amintindu-mi de bunica mea care a murit în urmă cu doar câteva luni, un alt eveniment care m-a pus la pământ.

- Fiule, vei găsi persoana potrivită. Noi sărbătorim "Relația de aur", cincizeci de ani de când ne cunoaştem. Nu îi putem spune "Nunta de aur", deoarece suntem căsătoriți doar de treizeci de ani. Când am fost tineri, amândoi am făcut greşeli, care au avut consecințe, dar fii sigur că dacă sunteți suflete pereche, destinul va aranja totul astfel încât să găsiți calea unul spre celălalt, îmi spune cu blândețe şi mă mângâie uşor pe obraz cu mâna încrețită de muncă.

- Mă bucur pentru dumneavoastră, răspund, forțând un zâmbet. În cqzul meu, nu mai există speranță...

- Niciodată să nu îți pierzi speranța. Se va întoarce, adaugă bătrânelul după care se îndreaptă amândoi spre treptele restaurantului, ținându-se de mână.

Pornesc motorul şi mă îndrept spre centrul oraşului, alegând să conduc printr-un cartier rezidențial care îmi scurtează distanța pe care trebuie să o parcurg. Ploaia este tot mai puternică încât ştergătoarele aproape nu mai fac față, dar nu sunt dispus să aştept ca ploaia să se oprească.

Mintea îmi este preocupată de vorbele celor doi bătrânei. Dacă ei au parte de un final fericit, nu înseamnă că şi eu îl voi avea, nu? Nu trebuie să trăiesc cu speranța falsă că soarta va face în aşa fel încât să mi-o aducă din nou în brațe pe femeia iubită.