NOCIVI

♡3♡

Mara : "De ce inima îmi bate atât de tare când îl văd?"

     Știți acel moment în care îți dorești doar să dormi și cel mai frumos sentiment este să stai într-un pat pufos, învelită cu o păturică, dar telefonul se dovedește a fi dușmanul tău numărul unu? Mă trezesc și opresc alarma, zborul a fost obositor și nu m-aș ridica din pat dacă nu ar trebui să mă pregătesc pentru petrecere. Petrecerea? Era să uit! Este deja ora 19 și nici nu am idee cu ce m-aș putea îmbrăca, cobor din pat grăbită și îmi desfac valiza cu haine. Printre perechi de jeanși, tricouri și hanorace, găsesc o rochiță neagră, destul de simplă, dar care mi se potrivește perfect. Nu vreau să mă laud, dar sunt conștientă de atuurile mele. Cel mai tare îmi plac ochii mei verzi și părul lung de culoarea nucului. Aleg să mă încalț cu niște balerini de dantelă și mă machiez discret, doar eyeliner, rimel și un ruj nude. Mă privesc în oglinda de pe hol, nereușind să mă hotărăsc dacă să îmi las părul desfăcut sau să-mi fac un coc, când cineva bate la ușă. Mă uit la ceas și este 20.00, deci trebuie să fie Joel. Deschid ușa și sunt surprinsă să dau cu ochii de Erick.

  — Bună! Ce frumoasă ești, Mara! Adică... îți stă foarte bine îmbrăcată așa , observ că are emoții, deși nu pare el genul de băiat timid, ci mai degrabă tipul cuceritor.

  — Îți mulțumesc, și tu arăți minunat! îi intorc complimentul și nu o spun doar pentru a fi drăguță, ci pentru că, într-adevăr, cămașa albă îi scoate și mai mult ochii superbi în evidență, iar părul îi este aranjat perfect.

  — Ești gata? Mergem? Joel nu a putut veni, era ocupat cu invitații și am venit eu.

     Acest băiat îmi citește gândurile sau este atât de evident că îl caut cu privirea pe Joel și am fost puțin dezamăgită când am deschis ușa și am văzut că nu este el, deși mi-a promis? Desigur, poate să facă ce vrea, dar de ce mă doare să știu că există persoane mai importante pentru el decât mine? Ne cunoaștem de mai puțin de 24h, iar persoanele de la petrecere îi sunt prieteni de mult timp, încerc să îmi alung gândurile referitoare la băiatul cu păr creț și să îmi concentrez atenția la Erick.

  — Sigur, sunt gata.

      Drumul pe care îl parcurgem cu mașina, este cufundat într-o liniște insuportabilă și aș vrea să găsesc un subiect de discuție, dar nu îmi vine nimic în minte.

     Jumătate de oră mai târziu, ajungem în fața unei vile cu două etaje, a cărei curți este plină de invitați. Vreo șase prieteni? Pot zări doar vreo cincizeci de persoane, dar sunt sigură că sunt mult mai mulți. Bănuiesc că toți sunt mai mult sau mai puțin beți, iar muzica rock bubuie în boxe. Îl privesc furioasă pe Erick, dorind să îl întreb de ce Joel m-a mințit, dar vorbește înaintea mea.

  — Nu aici. Următoarea casă. Nu am face niciodată o astfel de petrecere.

  — Ok, mă gândeam că...

  — Nu te mai gândi. Să mergem.

     Casa alăturată este la fel de mare ca cea dintâi, iar în curtea frumos amenajată nu este nimeni, deși pot auzi muzica latino din interior, care este destul de tare, dar pe care o ador, spre deosebire de rock-ul de la cealaltă petrecere.

     Erick deschide ușa, iar eu îl urmez, abținându-mă să nu mai pun întrebări. Intrăm în living-ul uimitor al casei, iar privirea mi se oprește asupra unei brunete care stă lângă Joel pe canapea și râde în hohote. Tânăra poartă o rochie argintie, cu paiete, iar părul îi este prins într-un coc lejer.

     Câțiva tineri stau pe canapeaua de piele neagră, bând câte un pahar de șampanie, iar singurii pe care îl cunosc sunt tipul blond cu dubița și Christian, care este însoțit de o roșcată îmbrăcată cu o rochie albă, foarte scurtă.