NOCIVI

♡11♡

Mara : "Se merită să mori de dragul iubirii?"

Să îmi revăd familia după aproape un an a fost un moment emoționant, imposibil de a fi descris cu ajutorul cuvintelor. Să fiu capabilă să îmi îmbrățișez părinții, bunica și sora mai mică este tot ce mi-aș putea dori! Să fiu departe de agitația din Los Angeles îmi va face bine și va fi răgazul de care am nevoie pentru a-mi pune gândurile în ordine. Vreau să mă bucur de clipele pe care le voi petrece în sânul familiei și să uit de Joel.

După îmbrățișări înduioșătoare și lacrimi de fericire, bunica mă invită la masă, iar nările îmi sunt îmbătate de mirosurile copilăriei mele, ale felurilor mele de mâncare favorite, pe care mi le pregătește cu dragoste.

Sierra, sora mea mai mică, este nerăbdătoare să povestim și știu ca vrea să îi spun totul despre așa-zisul "oraş al îngerilor" , va avea multe întrebări și eu nu voi avea răspuns la toate. Vreau să am o discuție serioasă cu ea, în legătura cu acel tip din cauza căruia plângea, când am vorbit la telefon.

După ce terminăm de savurat delicioasele bucate, îmi îmbrățișez din nou familia și mă duc în dormitorul meu pentru a mă schimba în ceva mai confortabil. Vechiul meu dormitor... De îndată ce deschid ușa, memoria îmi este invadată de toate momentele frumoase pe care le-am trăit în această cameră și în această casă, unde eu și Sierra am avut cea mai frumoasă copilărie și, datorită părinților, nu ne-a lipsit nimic. Constat cu uimire că toate lucrurile sunt exact așa cum le-am lăsat. Nu știu de ce, dar m-aș fi așteptat ca mama să îmi arunce colecția de păpuși sau vechile manuale din dulap. Îmi trec ușor mâna peste toate lucrurile care îmi amintesc de perioada aceea lipsită de griji, în care joaca era singura noastră ocupație și mi-aș dori să mă pot întoarce în timp, chiar și pentru o singură zi, pentru a fi copil din nou, pentru a fi fetița aceea gingașă, alintată, care voia doar să se joace cu păpușile și sora ei mai mică, să revadă la nesfârșit filmele Disney preferate și să asculte cuminte basmele pe care bunica ei obișnuia să i le spună înainte de culcare...

Au trecut doar vreo zece luni, de când am plecat de aici, dar sunt cu totul o altă persoană...Am părăsit camera asta, fericită că voi învăța la cea mai prestigioasă universitate și îmi voi îndeplini visul, dar când mă voi întoarce acasă voi fi aceeași...M-am întors in aceeași cameră, unde totul a rămas neatins, neschimbat, mai puțin eu... Iar cel mai greu este că, oricât m-aș strădui să redevin eu, cea de dinainte, este imposibil...

Sierra bate la ușa camerei mele și o invit înăuntru. O privesc și realizez că ceva este schimbat la ea, îi lipsește aerul acela copilăresc și sclipirea din ochii ei albaștri. Deși diferența dintre noi este doar de un an și câteva luni, mi-am asumat întotdeauna rolul de soră mai mare, am încercat să o protejez cât de mult posibil și să o văd fericită. O rog să se așeze lângă mine și să povestim toată noaptea, ca odinioară.

- Îmi pare rău că nu te-am mai sunat în acea seară, am avut o problemă. De ce plângeai? Ce băiat? o întreb, încercând să nu ating vreo coardă sensibilă.

Sierra oftează și începe să îmi povestească cu lacrimi în ochi.

- L-am cunoscut acum câteva luni... Este mai mare decât mine cu doi ani și nu este din oraș. Am devenit prieteni după ce m-a adus acasă din club, după ce băusem...

- Ce? În club? Ai băut și te vezi cu străini? Sierra, asta nu ești tu! Ai 17 ani, ce faci? o apuc de umeri și o privesc în ochi, dar își ferește privirea și știu cât de greu îi este să îmi spună adevărul, iar ochii îi sunt plini de lacrimi. Nu suport să îmi văd sora așa, dar nu este bine ceea ce a făcut și trebuie să aflu tot ce s-a întâmplat, deși subiectul o doare atât de rău, așa că o încurajez să continue.