NOCIVI

Part I ♡1♡

Mara - Să plec cu un străin?

     O seară liniștită de sfârșit de septembrie, tulburată doar de glasul ploii care dă impresia că nu se va mai opri vreodată...

     San Francisco își arată fața mâhnită şi pare că nu are de gând să  se însenineze. Tabloul umed conturează imaginea dominantă a acestui măreț oraș, unul dintre primele zece cele mai moderne oraşe ale lumii .

     Nu pot să cred că mă aflu aici de doar două săptămâni și am ajuns deja într-o situație cât se poate de complicată...

     De mică am visat să fiu studentă la Golden Gate University, a fost cel mai măreț vis al meu, am muncit din greu în toți acești ani pentru a-mi atinge idealul, iar acum totul este distrus...Îmi amintesc cât de mult îmi doream să obțin această bursă și cât de fericită am fost când am aflat că am primit-o! Simțeam că eforturile mi-au fost, în sfârșit, răsplătite.

     Cu toate că urma să locuiesc departe de familia mea, de orașul în care am crescut, eram atât de încântată să fiu boboacă la Golden Gate încât nu mi-am imaginat că va veni timpul să regret decizia luată. Tot ceea ce îmi doresc acum este să mă pot întoarce acasă și să nu mă fi mutat niciodată la San Francisco de una singură.

     Alerg pe strada îngustă și slab luminată, sentimentul de spaimă mă cuprinde în totalitate și inima aproape că îmi sare din piept, dar continui să alerg, conștientă fiind că aceasta este singura mea scăpare.

     Privind în spate, îngrijorată să nu mă prindă, mă izbesc de cineva. Mă cuprinde un fior, temându-mă că este unul dintre oamenii lui Jayden, dar constat cu ușurare că este vorba doar despre un tânăr, care mă privește confuz. Mi-am scăpat geanta, iar el se apleacă să mi-o dea, când se ridică, realizez că este mult mai înalt decât mine și îi pot zări vag chipul în lumina palidă a felinarului stradal.

     Nu am timp de pierdut, îi spun un simplu "mulțumesc" și vreau să mă îndepărtez, dar aud pași la capătul străzii. Vin după mine! Mă vor prinde! Ce ar trebui să fac? Unde aș putea să mă ascund?

     Simt mâna cuiva pe umărul meu și aud vocea caldă și prietenoasă a băiatului de care m-am ciocnit.

   —  Urcă în mașina mea! Totul va fi bine.

     Să plec cu un străin? În mod normal, nu m-aș urca niciodată în mașina unui necunoscut, dar acum mă îndoiesc că am o variantă mai bună. Nimic nu poate fi mai rău decât să fiu prinsă de Jayden.

     Deschid portiera și mă așez pe scaunul pasagerului, iar el pe cel al șoferului. După ce pornește motorul și părăsim acel cartier înfricoșător, încep să plâng. Până în acel moment, teama și adrenalina nu mi-au permis să vărs lacrimi.

     Străinul conduce tăcut și mă bucur că nu mă întreabă ce s-a întâmplat, nu am dispoziția necesară să răspund la întrebări. Și totuși, cine este el? Unde mă duce? Abia acum mintea mea realizează că mă aflu în mașina unui tip total necunoscut. Ar trebui să îl întreb ceva, dar ce?

     După încă vreo zece minute, care mi se par o eternitate, decide să rupă această perdea a tăcerii, care pusese stăpânire pe Jeep-ul negru.

  —  Unde vrei să te duc?  mă întreabă, dar nu își ia privirea de la șosea.

   — Nu știu... Nu am unde să merg și, te rog nu mă întreba mai multe, pentru că nu îți voi putea răspunde, șoptesc mai mult pentru mine, iar tăcerea se lasă din nou.