NUMAI NOI

~Singură în flăcări~

Mă grăbesc. Încerc să îmi fac loc printre oamenii,dar mă lovesc de fiecare în parte,iar muzica de pe fundal nu mă ajută. Melodia lui Payton(sau cum îi zic eu:Moormeier)-cel mai popular băiat din liceu,toate fetele îl plac,renumit pentru melodiile pe care le așterne pe foi și pentru notele muzicale ce plutesc în aer de fiecare dată când începe să cânte fie la chitară,fie cu vocea. Se pricepe la muzică,iar fața îl ajută,dar este total paralel cu Biologia și Matematica. Într-un final am ajuns la scări,dar nu vedeam pe unde calc,melodia lui Payton răsuna în toate boxele. În momentul acela îmi venea să mă duc la el și să îi iau microfonul din mână,dar trebuia să ajung sus. Presimt că nu o să fie bine,am senzația de gol în stomac și în mintea mea răsună doar:" Nu o să iasă bine". Cu puțin timp în urmă am aflat că atunci când în mintea mea poposește acest:" Nu o iasă bine"chiar nu o să iasă. Las capul în jos și intru în baie. Mă uit în oglindă. Arăt diferit...

~Nu o să iasă bine,nu o să iasă bine~
~Off,Stacey,ți-am spus să nu venim la petrecerea asta!~

Gândurile îmi sunt perturbate de țipetele și mirosul de fum ce veneau de jos. Încep să mă panichez,mă îndrept spre ușă,dar ce să vezi...era încuiată. Exact,André ciudata a fost încuiată în baie,iar casa este în flăcări.

"AJUTOR,NU POT SĂ RESPIR"
"A LUAT FOC!!!REPEDE!!!"
"PAYTON,HAIDE,BROOOO!!!!"
"DYLAN,HAIDEEE"
"FAȚA MEA,AUU,MĂ ARDE!"

După ce am auzit toate acestea,trag aer în piept și încep să împing cu umărul în ușă...nimic...încep din nou cu mai multă forță și...REUȘESC. Nu văd nimic în afară de nuanțele diferite de roșu,galben și portocaliu. Simt cum plămânii mei nu știu să mai inspire aer. Simțeam cum ard. Nu auzeam decât țipete. Eram singură în toată casa. Casa care ardea. Mă ridic de jos și mă îndrept către scări,dar o bucată din tavan se prăbușește în fața mea,mă izbește direct de mână și cad pe podea.
André:Unde ești,Stacey,de ce nu ești aici?spui cu lacrimi pe obraji.
Nu apuci să mai spui nimic că ochii ți se închid,fața te ustură,mâna ta arde și ai rămas singură,ca înainte.

Pupilele mi se deschid,încerc să respir,speram că a fost un coșmar,dar nu. Încă sunt în flăcări. Încep să plâng,cu privirea fixată pe o fotografie ce căzuse,unde erau Dylan,Payton și Josh,pe skate. Dar,dintr-o dată,aud o lovitură! Un zgomot puternic și aud urale de afară:"HAIDE,BRO!". Închid ochii,dar cineva începe să te strige.
X:Hey!!O să fii bine!Sunt aici!Nu ești singură!O să ieșim împreună vii de aici!
Aud cum băiatul urcă scările și deschizi ochii.
André:Pleacă de aici,e periculos!O să mori aici!spun printre tușituri.
Payton:Ești nebună?!Dacă mori tu aici,mor și eu!
Și spunând asta,vine mai aproape de tine,te ia în cârcă și treceți prin flăcări împreună. Nu mă mai simțeam singură,chiar dacă nu știam cine e,simțeam cum inima mea spunea:"Dacă nu ar fi fost el,nu ar fi fost nimeni".
Payton:Ok,ține-te bine de umerii mei,urmează să sparg prostia asta de ușă!
Nici nu procesez bine ceea ce spune că îl văd cum dă cu piciorul în ușă și...da,simțeam aerul răcoros de primăvară. Eram afară!Am ieșit de acolo!Toți încep să aplaude și să strige:"Bravo,frate!Așa te vrem!". Băiatul se prăbușește pe iarba umedă,iar eu,la rândul meu,cad pe iarbă și încep să urlu de durere. Nu îi puteam vedea fața,nu știam cine e.
Payton:Ești bine,hey,uite-te la mine?!Ești bine?Cum te numești?!
Atunci mă întorc cu fața spre cerul înstelat și spun cu glasul stins,încercând să respir:
André:Sunt André.
Preț de o clipă am putut să îi văd toată viața în ochi,în ochii lui căprui. Era...era Payton. Acel Payton arogant. Chiar m-a salvat.
Nu apuc să mai spun nimic că apar niște oameni,cu o targă și foarte agitați.
X:REPEDE!DACĂ NU O DUCEM LA TIMP O PIERDEM!
Ochii mi se închid,nu mai aud nimic,nu mai simt nimic,doar cum îmi arde mâna și cât de tare mă ustură...