𝑺𝒖𝒔𝒑𝒊𝒏𝒆 𝑨𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒐𝒂𝒔𝒆

Capitolul 11

- De ce nu?

Strigă Heya. Cuplul era în casa Minei,vorbind despre petrecerea de ziua ei.

- Nu am chef de preteceri, vă rog să nu organizați nimic.

Murmură Mina, ducând ceștile murdare de cafea la bucătărie.

- Bine.

Radspund ambii,dar zâmbeau, dând din cap în semn că nu.

- Taehyung la fel se va implica

Îi șoptește Bang Chan iubitei sale.

- Numai bine!

Răspunde Heya fericită.

• Următoarea dimineață •
• Perspectiva Minei •

Am simțit foeli în patul meu, ridicandumă buimacă. De îndată ce mă ridicaserăm, îl observaserăm pe Bruno, stând lângă mine cu un trandafir lângă el.

L-am luat și l-am mirosit, iar Bruno începuseră să latre.

- Mulțumesc blănosule! Ești primul ce ma felicitat.

Îl îmbrățișez. Apoi atenția îmi fuseseră atrasă de foaie de pe noptieră.

Bună dimineața Mina!

Te-aș ruga să te îmbraci și să te schimbi de pijamale. După ce ești gata urmează drumul de petale ce se începe de la ușa ta. Îmbrăcate cu hainele de pe fereastră.
<

3

Citesc confuză mica foiță,apoi mă apropii de fereastră,pe pervazul acesteia se afla o cutie iar pe deasupra  ei încă un trandafir roșu, l-am pus lângă celălalt,apoi deschiserăm cutia.

Înăuntrul ei se afla o rochiță drăguță de un roz pastel. Chiar deasupra ei se aflau niște pantofi albi. I-am ridicat și i-am încălțat, apoi îmbrăcaserăm și rochia. Arătam destul de bine. Îmi luaserăm telefonul, și îl puserăm în mica geantă ce o purta Bruno la gât.  Deschiserăm ușa camerei mele și fuseserăm întâmpinată de o cărărușă cu petale de flori. Mergeam după ele, și ajunseserăm afară. În fața porții se afla o limuzină albă.

- Domnișoară Jeon? Pe dumneavoastră vă așteptam!

Zice șoferul limuzinei, îmi deschiseră portiera,facandumi semn să urc. Îmi ridicaserăm rochia vrând să urc,dar fuseserăm împinsă la o parte, Abel intrând.

- Eu sunt domnișoara Jeon, vă rog să mă duceți la destinație, sunt în întârziere.

Zice și închide ușa mașinii, șoferul mă privește,eu dau din cap. În mai puțin de două minute mașina plecaseră,rămănând singură. Bruno veniseră lângă mine, și începuseră să mă privească cu ochi triști.

- Nu mă privi așa,are dreptate,ea e adevărata fiică a familiei Jeon.

Îi zic,apoi mă îndrept spre poartă pentru a intra. Mă așezaserăm pe leagănul mare. Telefonul îmi sunaseră, când văzuserăm că cel ce mă apela era bunicul.

- La mulți ani nepoțica mea frumoasă!

- Bunicule! Ți-ai amintit! Mulțumesc!