𝑺𝒖𝒔𝒑𝒊𝒏𝒆 𝑨𝒓𝒎𝒐𝒏𝒊𝒐𝒂𝒔𝒆

Capitolul 22

Se simțea mai rău ca niciodată. Simțea că nu mai poate rezista. Se ridicaseră din pat, eșind din camera ei, plecând jos. Zâmbiseră când îi văzuseră pe toți la aceeași masă, râzând. Doar pe cineva nu vedea,apoi îl văzuseră. Stătea pe terasă, privind în zare. Veniseră lângă el, privind și ea marea. Băiatul îi simțiseră prezența, o priviseră,dar nu îi spuseră nimic.

- Îmi pare rău că copilul tău nenăscut a murit,dar te rog crede-mă...nu eu am împinso pe Abel...

Taehyung nu spuseră nimic,doar dăduseră din cap,privind mai departe apa spumantă a mării.

- Oricum...am venit să-mi i-au adio..

Continuă ea,iar el se apropriaseră de ea,privindo curios și întrebător.

- Ce vrei să spui?

- Taehyung... ați avut dreptate, am pierdut totul... nu mi-a rămas nimic... încurând voi pleca, nu știu cât de departe...dar știu că nu voi mai fi pe lângă voi.

- D-de ce? De ce pleci Mina?

O întoarseră cu fața la el, și își puseră mâinele pe obrajii ei palizi,privind ochii ei triști.

- Taehyung... contractul meu de fericire a expirat-

- Îți fac unul nou...Mina, nu pleca, te iubesc...

- Dar Abel?

- Dă o dracului pe Abel! Nu țin deloc la ea, am încercat să o iubesc doar pentru a uita de tine! Dar nu reușesc. Când sunt cu ea, gândul îmi e la tine, când dorm,te visez pe tine, când mănânc, mă gândesc la buzele tale, la cât de mult aș vrea să le gust și să le simpt aroma...

- Cine te oprește? Dă-mi un ultim sărut, ca suvenir a tuturor amintirilor noastre împreună...

El nu ziseră nimic, și își lipiseră buzele de a le fetei. Era primul lor sărut împreună, în el,ambii își puseră acum toate sentimentele trăite până acum,formândul cât mai pasional posibil. Când se desprinseră, își lipiseră frunțele...Mina se înlătură, Tae o prinseră de încheietură,dar ea îl îndepărtă.

- Zii te rog lui Yoongi să vină pe stâncă.. aș fi vrut să vorbesc și cu Jungkook,dar sunt mai mult ca sigură că nici nu vrea să mă vadă...

Mina fugiseră de lângă el.

Taehyung privea spre ea cum fugi spre plajă plângând, dând și el drumul câtorva picături de apă sărată săi curgă din ochi. Făcuseră cel rugaseră, îl anunțaseră pe Yoongi, apoi se așezaseră pe locul lui, cerând cel mai puternic coniac pe care îl aveau în bar.

Yoongi alergaseră într-un suflet în locul indicat de Taehyung, spunând că fata îl așteaptă acolo. O văzuseră pe vârful stâncii,cu picioarele în gol, privind apusul soarelui.. Se cățăraseră și el,Mina când îi auziseră pașii își întoarseră chipul și îi zâmbiseră slab, bătând cu palma locul de lângă ea. Yoongi când o văzuseră în rochia ei de un roz pal, părul de un brunet închis fiind pe spate și câteva șuvițe plutind din vina brizei cei suflă în față, se îndrăgostiseră a doua oară de ea,dar se răniseră din nou,știind că inima ei aparține alt cuiva...

- Ia un loc amice..

Se așezaseră lângă ea, Mina privindul.

- Yoongi... îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut până acum..

- Orice pentru tine..

Mina zâmbiseră trist.

- Nț..ce vă veți face fără mine?

Înțeleseră unde bate fata,o lacrimă curgândui din ochiul drept..

- N-nu sa găsit încă nici un donator?

Fata dă din cap în dreapta și în stânga.

- Unica mea scăpare ar fi putut fi mama sau tata, și Jungkook, dar el nici nu vrea să mă vadă,nu cred că ar accepta.. Dacă în această săptămână nu se găsește un donator.. renunț.

- De ce? Mina,te implor..nu mă lăsa..

- Nu vreau să-mi petrec ultimele clipe din viață într-un spital,cu branule în mâini, înconjurată de medicamente..Ultima lună o voi trăi liberă..

- M-Mina...te implor..nu!

Yoongi începuseră să plângă puternic,punânduși capul în poala fetei și imbrățișândo de talie.

- Yoongi... știi că mă iubești..de aia te implor, să nu plângi de lipsa mea..

Băiatul începuseră să plângă mai tare.

- Yoongi... să ai grijă de toți.. să vizitezi orfelinatul în locul meu...

Începuseră să se joace cu părul său..

- Yoongi... să nu mă uiți..nici eu nu te voi uita.. mi-ai fost cel mai bun amic..dintre toți doar tu m-ai crezut încă de la bun început...

- N-nu te voi uita..

- Dacă chiar... dacă chiar voi pleca sus... să-mi sădești la mormânt niște trandafiri albi...bine?

- Mina! Încetează! Te implor!

- Îți zic adevărul... te pregătesc pentru viitor...

- Nu vei muri! Mă auzi? TU NU VEI MURI!

Băiatul se ridică, și fugiseră înapoi în hotel...Mina rămaseră tot acolo, privind spre cer, dând drumul lacrimilor ce le ținuseră captive cât era băiatul aici..

- Doamne... dă-mi acum toate necazurile lor... dă-mi toate durerile lor... mă voi descurca cu ele...tu doar ai grijă de ei să nu îmi ducă lipsa prea mult.

Suspină,apoi își scoaseră telefonul, sunând lui Jong-in, pentru a veni să o ia, simțind cum se sufocă și nu mai poate respira, corpul fiindui slab. Nu reușiseră să închidă telefonul, că căzuseră inconștientă pe stânca rece.

- Mina? Ești bine? Alooo? Ești acolo? MINA?!

Publicat ~ 6 decembrie 2020