Descoperindu-te

XXIII

Seara următoare primi mesaj de la Robbie că ar fi de acord să iasă toți pentru a face cunoștință așa cum trebuie. Nu păruse mulțumit că trebuia să meargă în clubul frecventat de ei, dar fiindcă Edward și Megan insistaseră să iasă acolo. Mark făcuse o criză de nervi când Megan îl rugă să vină și el și tot ce spuse fu că el nu avea de gând să își piardă seara în compania „idiotului".
Ea plecase din nou cu decapotabila lui și a fost cea mai incomodă parte a serii fiindcă niciunul nu adusese vorba despre seara trecută. El din nepăsare, iar ea din jenă. Dar niciunul nu știau părerea celuilalt, așa că totul rămase ascuns în liniște și incomoditate.
Megan, Erika și Edward mergeau cu mașina lui în fața lor. Părul ei era extrem de ciufulit, dar nu-i păsa. Odată ajunși în club urcară la etaj și se așezară într-un separeu spațios, iar fiindcă Robbie se puse pe unul dintre fotoliile mari din capul mesei ea trebui, ca o iubită devotată ce era să se așeze pe marginea acestuia. O margine extrem de incomodă de altfel.
Ceilalți se așezară gălăgioși pe canapea și fiecare își comandă câte ceva tare, iar cum Robbie își comandă și el alcool se gândi că ea va fi cea care va conduce la întoarcere. Cel puțin și-ar fi dorit. Deși nu avea carnet și nu conducea prea bine, adora să facă asta, doar că nimeni nu se încumeta să-i dea mașina s-o conducă. Nici tatăl ei și nici Robbie nu-i dăduse mașinile lor.
Amuți când își făcu apariția Ray și Damien acompaniați de trei tipe ce arătau incredibil. Cum de tot făceau rost tipii ăștia de tipe tari nu știa. Megan sări și se aruncă în brațele lui Damien luându-i pe toți prin surprindere mai ales când aceasta îl sărută aprins. Îl trase râzând lângă ea și începu să-i vorbească energică, iar el neputând să-și ascundă zâmbetul îi acordă toată atenția lui.
Când Ray ajunse să dea mâna cu Robbie și se prezentă ca iubitul ei, Angeline întâlni privirea amuzată a tipului pe care-l sărutase în urmă cu câteva seri cu atâta disperare. Se îmbujoră violent.
-Deci el este iubitul tău! Încântat. Rânjetul i se mări, Angeline își feri privirea fără să fie observată de iubitul ei.
După o oră era deja amorțită pe brațul acela tare al fotoliului, dar Robbie n-o lăsase să se mute cu o încruntare. Nu mai știa cum să stea, căci avea și rochie și nu putea o ajuta.
Ceilalți abordau tot felul de subiecte care o oboseau cumplit de tare. Neinteresante și obositoare așa erau. Ar fi vrut să doarmă, nu să stea în fum de țigară și în muzica ce bubuia în boxe. Ar fi vrut să fie liniște și să se simtă bine, nu să-i fie atât de rău pe cât îi era.
Nici nu-l văzu pe Mark când veni decât atunci când le strigă nervos să-i facă dracu loc.
-Parcă ziceai că nu... că nu vi. Modifică Edward scuza lui pentru a nu provoca scandal.
Acesta nu-i acordă atenție și-și turnă un pahar de Jack Daniels și se lăsă pe canapea lângă una dintre tipe.
-Bună! Mă numesc Bi... Nu apucă să termine că el o întrerupse.
- Nu mă interesează! I-o tăie.
-Mai, Mark, nu mai fi și tu aș rău cu fetele, ce ai cu ele?
-E gay, asta are. Rânji Angeline mulțumită că-și găsise ocupație căci Robbie n-o baga în seamă vorbind cu Edward și Erika despre cine știe ce subiecte plictisitoare.
- Și pe tine cine te-a băgat în seamă, îngeraș? Nu stai bine cum stai? Mârâi spre ea destul de tare pentru a fi auzit în acea hărmălaie.
-Să știi că nu prea. Ridică din umeri rânjind.
- Ia vino aici să vezi ce bine vei sta. O invită nervos lângă el.
Fata dădu să sară cu o țopăială arogantă, însă mâna lui Robbie o ținu brusc de braț făcând-o să cadă dureros pe brațul fotoliului.
-Da ce tot îți spune îngeraș? Nu știe naibii că sunt iubitul tău? Se încruntă Robbie strângând-o de braț.
- Ce? Normal că știe, doar că...
- Da care-i problema ta cum îi spun eu? Nu i-o trag dacă-i spun așa, stai calm, doar ai văzut! Făcu aluzie la virginitatea ei făcând-o să scoată un geamăt de jenă.
- Nu mă interesează cum vrei să-i spui tu, mă interesează faptul că-mi alinți iubita!
-Haideți, terminați! Le strigă blondina ridicându-se în picioare.
- Iubită pe naiba. Bombăni plin de aroganță Mark luând o gură din băutura sa.
- Ce ai spus? Robbie se ridică în picioare, Mark îl privi rânjind.
- Robbie, te rog, nu vezi că-și bate joc de tine?
- Dă-te la o poarte îngeraș, că cine știe cum te rănește nebunul. Râse Mark și se lăsă pe spate comod privind-o atent cum se îmbufnează.
- Ce vrei să spui? Făcu Robbie un pas spre el, dar Angeline se puse în fața lui din nou.
- Nu m-ar răni, dacă asta insinuezi, spre deosebire de... dar tăcu, căci știa că dacă spunea că Mark a rănit-o, Robbie ar înnebuni.
- De mine, știu. Zâmbetul drăcesc se lărgi și-l fixă o clipă pe Robbie. Dar nu-i problemă, îngeraș, de la mine nu ai pretenții așa-i, căci doar nu-s eu iubitul tău, spre deosebire de el. Îi întoarse vorbele și făcu semn spre băiatul elegant din spatele ei.
- Robbie nu m-a rănit! Îi strigă strângându-și pumnii nervoasă și simți un junghi când văzu că iubitul ei nu confirmă nimic și nici nu spuse nimic despre faptul că Mark o rănise.
- Ei na, nu te-a rănit! Și când te-a împins în cameră? Rânji.
- Idiotule! A fost un accident, nu le mai întoarce împotriva mea! Care-i problema ta?
- A spus cineva că am o problemă?
- Da, tu cu gura ta! De fiecare dată când îi auzi numele lui Robbie.
- Ce-i vina mea că mă-sa l-a înzestrat cu fața aia! Auzi câteva chicoteli din partea fetelor necunoscute și mai că se aruncă pe ele. Robbie bombăni și se lăsă plictisit pe fotoliu, dar ea nu cedă în fața ipocritului de pe canapea cu rânjet de gaiță.
- Nici vina mea nu este că mă-ta te-a făcut și totuși nu mă vait! I-o aruncă nervoasă strângându-și buzele. O unse pe suflet chipul lui ce împietri apoi zâmbetul mecanic ce apăru.
- Oh, aici ai dreptate, nu mă pot opune. Își săltă picioarele pe masă. E vina vreunui idiot ce n-a știut ce-i ăla prezervativ. Ridică din umeri și cei de la masă începură să râdă, chiar și Robbie ce scutură din cap amuzat. Totuși, la acea replică Mark nu rânji ca de obicei, ci rămase inexpresiv privind-o.
Și asta chiar o duru, nu știa cum sau de ce, dar o duru. Nu înțelese de ce Mark vorbea în acel fel despre acel subiect și modul în care percepea el lucrurile, dar era... cutremurător. Nu putu să râdă, nici să mimeze un zâmbet amărât, ci doar rămase în picioare cu ochii în ai lui. Era un mincinos, nu putea ascunde atât de bine faptul că nu-i păsa. Deși încerca și își tot ferea privirea, ea înțelese cât îi păsa, căci doar și ea încerca mereu să nu-i pese și îi păsa prea mult. Ar fi vrut să spună ceva, orice, dar nu știu ce căci se simțea prea stingheră.
Bombăni ceva cum că mergea la baie și plecă agale. Nu merse la baie, ci ieși afară căci se simțea prea amețită. Afară era o răcoare plăcută pentru trupul ei și se liniști când se așeză pe o bordură rece.
Cum putea el să vorbească așa despre faptul că tatăl lui era un idiot și practic el era o greșeală? Cum putea trăi cu asta. „Vreunui idiot" spusese. Adică nu-și cunoștea nici tatăl? Știa că Mark și Alex erau frați vitregi. Deci mama lui Mark îl adoptase pe Alex? Sau era Mark cel adoptat? Aveau măcar tată? Nu știa nimic despre asta și întrebările o năpădeau prea repede.
-Ei, na că te-a obosit frumușelul! Amuzamentul lui i se auzi în glas când veni agale spre ea. Nu-l privi căci nu putea.
- Acum mă urmărești? Păstră aparențele și-și trecu degetul peste luciul pantofilor cu toc apoi îi scoase simțind că nu va mai rezista mult dacă nu-și odihnește picioarele. Când tălpile ei atinse cimentul oftă de plăcere.
-Pfff, niciodată. Doar că acolo nu mai este nicio distracție. Se trânti pe jos mai departe de ea decât era normal și îi apucă un pantof începând să-l analizeze.
-Deci te distrez să înțeleg. Îl privi cu coada ochiului.
-Absolut. Rânji amuzat.
-Bine de știut.
-Cum dracu mergi pe țepușele astea? Nu te dor picioarele?
-Ba da.
- Păi și atunci de ce le porți? Ridică el o sprânceană neînțelegând.
- Pentru că sunt frumoși? Chicoti.
- Ei draci! Mai contează dacă sunt frumoși sau urâți când ai niște nenorocite de crampe sau bătăi din pricina lor?
- Oarecum. Pantofii cu toc fac femeile mai... feminine? Fac piciorul să arate frumos, înțelegi?
-Aha. Ochii lui se opri asupra picioarelor ei goale și icni. Ce picioare mici ai! Uh, dar ce-s cu chestiile alea? Se strâmbă, ea râse.
-Este normal să am picioare mici fiindcă sunt și scundă. N-ar fi ciudat să fiu atât și să am picioare mai mari?
-Corect.
-Și „chestiile alea" sunt de la balet. Sunt urme, vânătăi... ridică din umeri.
-Unghia aia cred că doare.
-Da, doare. Își trecu degetul peste unghia ei „problemă" care era inflamată și învinețită. Dar nu putea fi perfect, nu? Totul cere sacrificii. Ochii ei se ridicară spre cer și cercetă miliardele de stele ce pluteau acolo.
-Ador cerul, știai? Îl întrebă lăsându-se pe spate și zâmbind spre el cu toată gura.
Mark tăcu, ea continuă și el își ridică capul spre cer.
-Este atât de mare, atât de necunoscut! Când eram mică eram atât de obsedată să înțeleg tot ce ținea de asta. Și totuși nu am înțeles nimic. Chicoti. Nu prea aveam ce face cu timpul meu liber așa că... probabil, creierul meu a căutat să se axeze pe ceva pentru a nu... se plictisi sau ceva. Știi, cum alte fete erau obsedate de machiaje sau de cum arătau sau de băieți, eu adoram cerul. Pur și simplu. Stăteam nopți întregi privindu-l, scriind despre el, făcând poze și căutând informații. Nu puteam înțelege rolul lor în lume și îmi făceam tot felul de teorii, cum ar fi că acolo sunt suflete ce vor urma să se nască, sau că sunt toți oamenii care au murit, sau că fiecare om are steaua sa și când moare aceasta cade. Dar îmi spuneam: dar mor foarte mulți oameni în fiecare zi și ar trebui să cadă atâtea stele... Nici acum nu le pot înțelege și ador asta. Dacă, după ce aș muri aș putea alege să exist din nou oriunde aș alege să trăiesc în cer, printre stele. Par atât de liniștite, de parcă nu contează nimic. Mi-ar place să stau pur și simplu acolo și să le privesc mereu, o veșnicie. Pur și simplu. Repetă din nou mișcându-și ochii peste mulțimea de stele.
Ochii ei se opriră asupra băiatului de lângă ea și zâmbi fără motiv. Părea atât de concentrat asupra vorbelor ei.
-Mda... ar fi atât de simplu... îi auzi șoapta grea. Acea șoaptă... Acea suferință...
-Mark...
Ar fi vrut să spună multe, prea multe, dar destinul nu-și dorea ca Angeline să-i spună băiatului cu suflet greu de lângă ea ceea ce dorea ca el să audă. Destinul îi voia departe unul de altul, și mai ales în astfel de momente. Momente când păreau prea fragili, când parcă sufletele le erau goale și deasupra lor erau milioane de stele ce le luminau ochii. Nu-i dorea aproape căci atunci un bețiv trecu pe lângă ei și căzu pe jos chiar în fața lor. Mark sări în picioare și se dădu doi pași înapoi. Bărbatul vomită deodată. Angeline icni și își apucă pantoful rămas și o luă spre intrarea în club desculță. Abia la intrare se opri și își puse pantoful. Mark apăru cu cel de-a doilea și i-l puse jos.
-Hai înăuntru, am înghețat. Intrară unul după altul.
Robbie nu mai era la masa lor, ci așezat la bar. Barmanița pe jumătate dezbrăcată stătea aplecată în fața lui, cu decolteul generos la înaintare și îi zâmbea dezgustător spre iubitul ei. Deși îi veni să se ducă și s-o strângă de gât văzând zâmbetul iubitului ei ce-o privea admirator se opri brusc în loc privindu-i cu ochii bulbucați. Își bătea joc de ea sau ce?
Mark se lovi de spatele ei puternic.
-Ce mama dracu de te-ai oprit? El văzu privirea ei. Bombăni și o împinse spre masă înainte de a se duce și a sări peste bar ca să-i rupă sânii plastifiați ai tipei.
-Las-o, îi stă mai bine cu păr în cap. Râse Mark împingând-o pe canapea ai așezându-se lângă ea.
Ochii ei, în căutarea unei distrageri se opriră asupra fetei cu păr mov ce se săruta intens cu Damien. Oare de când ei doi erau atât de apropiați?
Să-i privească atât de înfierbântați nu putu să-i facă deloc bine. Fusese și ea vreodată așa? Nu, cu siguranță, nu. Și de ce oare? Fiindcă era o proastă de aceea. Chiar era atât de greu să recunoască cât de mult își dorea să experimenteze acele senzații? Și dacă era sinceră cu ea, cea mai intensă senzație nu era atunci când făcuse dragoste cu IUBITUL ei, nu, ci când, la naiba, sărutase un necunoscut! Ray o lăsase să-l sărute așa cum vruse. Robbie era un...
-Te mai holbezi mult, îngeraș? Șoapta amuzată a lui Mark o făcu să tresară. Chiar se holba la Megan! Era o idioată. Îmbujorată îi aruncă o privire urâtă arogantului de lângă ea.
- Nu ști deloc să te relaxezi.
Robbie nu venise. Oare unde era?
-Uite, nu mai sta naibii așa încordată, doar nu ești la biserică. Îi prinse un picior și refuză să-i dea drumul când ea și-l trase speriată. Îi descălță pantoful zvârlindu-l pe jos și după ce împinse ceva pahare după masă i-l urcă acolo apoi făcu același lucru și cu celălalt.
- Pune-l așa, unul peste celălalt, că doar nu am vrea să-ți vadă cineva chiloțeii cu floricele. Rosti el atât cât doar ea să-l audă și rezultatul îmbujorării ei îl amuză.
- De unde... Ah, ești așa un...
- Da, da. Frumos, deștept, inteligent, isteț, minunat, fermecător... și lista continuă. Angeline bufni în râs scuturând din cap și se lăsă pe spătarul canapelei pufnind.
- Da, da. Să nu uităm cuceritor și amuzant și fascinant, de-a dreptul feeric!
- Da, toate cuvintele astea a căror existență n-o cunoșteam.
Angeline râse.
-Înseamnă că ești și prost pe lângă toate celelalte.
Mark luă sticla cu băutură în mână și se lasă la rândul lui pe spate.
-Cred că toată lumea are câte un strop de prostie. Nu ai cum să fi deștept în totalitate. Ar însemna să fi perfect din acest punct de vedere.
- Da, ai dreptate. Nu ai cum să fi perfect.
- Nu, nu. Eu nu sunt pe listă. Eu sunt excepția. Aprobă convins.
Angeline râse și-l lovi cu cotul.
-Da. Tu ești excepția. Tu ești perfect când vine vorba de prostie, aducă nu ai niciun strop de inteligență. El își rotii ochii.
- Cum poți să crezi așa ceva?
- Normal că pot. Spune ceva inteligent. Îl provocă ea.
- Ei, dar și tu acum! Nu-ți pot spune nimic, căci n-ai ști la ce mă refer și după te-aș face de rușine. Nu vreau asta, știi, țin prea mult la tine, îngeraș. Chicoti, iar ea pufni amuzată.
- O, da, ai dreptate. Știi atât de multe lucruri, fiindcă doar citești atât de mult! Râse. Chiar, ce băiat citește romane de dragoste? Se strâmbă ea.
- E o chestie foarte masculină.
- Oh, da. Ai dreptate. Și cred că înveți foarte multe lucruri interesante.
- Nici n-ai idee câte lucruri! Își întoarse capul spre ea. Nu vrei să știi în câte locuri ți-o poți trage dacă ești personaj într-un roman.
- O, Doamne! Chiar așa? Se strâmbă amuzată.
- Da, da. În pat, pe jos, în mașină, pe masă, pe canapea, în picioare, în duș, în pădure, pe câmp... etc, etc.
Angeline scutură din cap neputând să se abțină din a râde.
-Care e cea mai bună? Adică care crezi tu că este cea mai bună. Se corectă amuzată.
- Aaa, greu de zis, serios. Cred că până nu le experimentez pe toate n-am de unde să știu care-i mai bună.
-Ar trebui să faci o listă. Râse. Oh, da! Și să treci locurile în care ai vrea să ți-o tragi apoi să le tai pe rând.
- Mda, mi-ar trebui o foaie foarte mare. Rosti gânditor.
- Îmi închipui. Care ar fi cel mai ciudat care-ți vine în minte?
- În cimitir? Angeline se înecă cu sucul pe care dădu să-l bea.
Îi curse suc până și pe nas spre amuzamentul lui Mark ce mai că alunecă de pe canapea când se feri din calea sucului ce i se scurse pe bărbie. Jenată și totuși neputând să se abțină de râs apucă un șervețel și se șterse apoi tuși și râse în același timp.
-De ce ți-ai trage-o într-un cimitir? Rosti marea întrebare când își reveni.
-Normal, ca morții să vadă și să fie geloși că ei nu și-o mai pot trage. Ridică din umeri râzând.
-Normal! Rosti ironică. Ești nebun. Totuși chiar ar trebui să faci lista aia! Întâi ce scoți după ea?
-Ce să scot?
-Adică ce tai deja. Râse ea. Nu ți-ai tras-o prin vreun loc ciudat până acum? Mark își roti ochii și luă o gură lungă din băutura sa.
-Dar ce, tu ți-ai tras-o în vreun loc ciudat?
-Mi-am tras-o doar odată, idiotule! Râse.
-A, da. În mașină. Pufni. Ia zi, îngeraș, unde visezi să ți-o tragi? Un loc pe care să nu-l uiți. Râse.
- Nu contează, îngeraș. Îi imită ea vocea.
-Adică tot ce contează e să fi futută bine să înțeleg, nu ca... refuză să continuei căci ea oricum știa la ce se referea.
Ea îi aruncă o privire urâtă.
-Nici chiar atât de vulgar!
- Dar adevărat. Așteptă el confirmarea ei.
-Nu chiar.
- Dar da. Încercă din nou.
- Oarecum. El râse.
- În totalitate! O corectă.
- Să zicem. Își roti Angeline ochii.
- Deci chiar vrei să fi futută. Ii spuse încet, dar primi o lovitură în umăr. Da, se cam vede.
- Ce? Mai că țipă.
- Se vede, îngeraș. Se aplecă spre urechea ei, iar ea, curioasă, îl lăsă să-i șoptească în ureche acele lucruri. Cât tânjești după tot ce înseamnă plăcere, cum vrei să cunoști tot, cum dorești doar privind, cum îți reacționează trupul, chiar și dacă nu-ți dorești! Nu știu câți văd asta, dar eu unul văd totul. Recunoaște cât de mult ai vrea ca minunatul tău iubit să fie altfel, să știe să te satisfacă. Poate îi pari proastă, dar adevărul e că nu știe el să te manevreze. Nu-i nevoie de prea mult chin nici să te exciți măcar. Pariez pe ce vrei că doar dacă ți-aș șopti câteva cuvinte ai fi... vocea lui deveni involuntar mai groasă, iar Angeline vibră odată cu tonul vocii lui, atât de udă. Îl auzi până și cum înghiți. Nu, nu ești deloc atât de complicată. Ai nevoie doar să fi... dar nu mai continuă căci vocea lui se schimbase prea mult, iar asta îl sperie. Dădu să se tragă, dar ea se întoarse prea repede.
- Să fiu?
-Angeline, mergem? Tresăriră deodată și se depărtară automat. Robbie, uitase cu totul de el.
Lipsa barmaniței din jurul lui o liniști. Totuși privirea lui și aspectul o neliniștiră.
-Aaa... păi...
- Rămâi la mine?
Îi trebuia o scuză bună. O scuză.
-Mâine trebuie să fiu la prima oră să ajut la mutatul acelor lucruri, ar fi mai ușor dacă aș rămâne totuși. Dar pot veni și mă aduci de dimineață și poți rămâne să ne ajuți câteva ore și...
-Da, ai dreptate, aprobă el. Mai bine rămâi. Eu plec, sunt obosit. Dădu chiar să plece, dar ea îl opri ridicându-se.
Îl îmbrățișă scurt și rămase împietrită când îl simți.
-Ce este? Se încruntă el așezându-și sacoul.
-E... ni... nimic. Aprobă și se forță să rămână în picioare. Nu mai putu să-l privească. Nu mai putu să-și ridice privirea. Înainte ca ea să poată reacționa buzele lui se lipiră de ale ei și fără să realizeze fu izbită de miros. Se smulse și mai că alunecă din picioare când se dădu doi pași înapoi aproape izbucnind în lacrimi. Apoi îl privi amănunțit și văzu toate semnele. Buzele roșii și umflate, părul ușor răvășit, gulerul cămășii strâmb, nodul cravatei mai larg decât fusese, unul dintre nasturi deschis, pantalonii șifonați. Acele lucruri minore erau semne clare pentru ea. Semne ce-i demonstrau clar faptul că el își bătuse joc. Și parfumul. Parfumul acela dulce o secă pe suflet. Și totuși... totuși nu fu în stare să facă nimic. Cu mâinile tremurând mimă un zâmbet și îi făcu cu mâna când plecă. Când el îi întoarse spatele se așeză la locul ei ca prin ceață.
Inima o înțepă atât de puternic încât, cu mâna tremurând își presă pieptul în zadar. Nu putea ca...
Trase aer în piept cu putere. Nu știa ce să facă sau să creadă acum. Nu putea totuși ignora semnele. Nu putea ignora ceea ce era clar. Nu o putea face pur și simplu.
I se părea ireal ceea ce realiza în acele clipe și totuși știa cât de real era. Cum ar trebui ea să reacționeze acum? Cum să se descurce ea cu așa ceva? Ea, care până la vârsta asta nu mai avusese niciun iubit?
Dacă stătea să se gândească bine nu făcuse prea multe până la acea vârstă. Ce făcuse ea interesant în viață? Că mersese o dată într-un parc de distracții cu Mara și părinții lor, asta după ce-i implorase un an întreg să-și ia liber și merseseră până la urmă, doar pentru o oră, tot ce apucase fu să dea o tură pe acolo și să bea un suc. Tocmai când voia să încerce vata pe băț, acea chestie pufoasă apăruseră părinții ei și îi spuseseră că trebuie să plece fiindcă erau ocupați. Nu apucă nici să încerce vata pe băț nici să se dea în vreo chestie care părea extrem de distractivă. Entuziasmul pieri și fu de-a dreptul trasă de acolo. Mara, deși obligată să vină cu ei refuzase și se întoarse în parc la prietenii și iubitul ei. Ea, ca o fetiță ascultătoare se întoarse acasă. Nu îndrăznise s-o roage pe Mara să-i aducă o vată pe băț. Cine știe cine ar fi putut să-i vadă mesajul și să râdă de ea, iar dacă o suna știa că nu avea să-i răspundă. Când încercase cu altă ocazie s-o lase să meargă într-un alt parc de distracții mama ei nici nu dorise să audă și o trimisese, ca de fiecare dată, în camera ei.
Ar fi vrut să încerce atâtea lucruri pe care ar fi putut să le facă, dar părinții ei n-o lăsaseră. Să învețe să meargă cu bicicleta, să conducă, să înoate, să stea o noapte întreagă fără să doarmă, să se îmbete... Doamne, câte lucruri nu făcuse.
Și erau și multe alte lucruri jenante pe care ar fi vrut să le facă, că se înroșea doar gândindu-se. Ar fi vrut să fie atinsă cu gura pe tot corpul, să încerce sexul oral, să facă dragoste sub stele, să danseze striptis pentru un băiat și își dorise cel mai mult să facă pur și simplu sex, dar se pare că aceea fu bifată, doar că nu fusese așa cum vruse ea. Oh, în mai bifase o altă căsuță, aceea de a săruta un necunoscut. Îl sărutase pe Ray, chiar dacă teoretic îi știuse numele și cine era. Era un necunoscut pentru ea. Și ce mai sărut! Fusese cel mai intens sărut pe care-l avusese... nu că ar fi avut prea multe. Nici când făcuse sex cu Robbie în mașină el n-o sărutase așa. Oare doar Ray săruta atât de bine? Sau săruta Robbie prost?
Gândul la Robbie îi înfipse un fulger chiar în inimă. Oftă și se lăsă pe spătarul canapelei și încercă să-și calmeze bătăile neregulate ale inimii. Wow, chiar durea.
Neștiind ce ar trebui să facă sau să simtă căută orice mijloc de a-și distrage atenția. Și o găsi. Ray o urmărea atent. Când privirile lor se întâlniră un zâmbet vesel apăru pe chipul lui. Angeline îi întoarse zâmbetul cât putu și rămase locului. Dar el n-o făcu. Văzând că avea întreaga ei atenție se așeză lângă ea, acum aflându-se cu Mark de-o parte, iar Ray de cealaltă.
-Pari obosită. Îi spuse el, zâmbetul frumos nedispărându-i.
- Poate că sunt puțin obosită. Ridică din umeri. Ar fi vrut să-și schimbe poziția, dar inima o fulgeră din nou, așa că rămase nemișcată în speranța că avea să-și revină dacă se liniștea.
- Vrei să te duc în campus? Zâmbetul lui se mări.
Oh.
-Nu e nevoie, serios.
- Dar nu mă deranjează. Chiar vreau să te ajut.
Oh, oh!
-Lasă, stau cu...
-Edward pleacă cu Erika, iar Megan se duce cu Damien.
Oh! Și din nou oh! Tipul chiar insista. Rânjetul lui nu i se mai părea atât de frumos. El chiar... Nu ar fi trebuit să-l sărute niciodată.
-Nu vei avea cu cine să te duci.
Angeline privi spre masa lor. Trebuia să găsească o altă cale. Mark se mișcă lângă ea și își mai turnă încă un pahar de alcool.
-Am să mă întorc cu Mark, doar stăm în aceeași cameră. Ridică din umeri, însă mișcarea îi provocă dureri în piept.
- Serios? Tipul a venit amețit, iar cât a stat aici a băut continuu. Cred că nu poate sta nici măcar în picioare. Îi spuse el încet privindu-l pe acesta.
Angeline căută o scuză. Avea dreptate, Mark chiar băuse ceva. Oare să-l fi lăsat pe Ray s-o ia? Dar totuși știa că insistențele sale aveau mai mult ca scop decât ajutorul.
-Mai stăm sau ce dracu? Bombăni Mark ridicându-se. Gata, ce-i prea mult strică! Megan, lasă paharul sau ți-l sparg în cap, la fel și tu, Dam, nu ești scutit. Ed, conduci, las-o ușor. Hai, gata pe seara asta. Megan, încă cu gura lipită de a partenerului ei îl trase în sus zâmbind. Ed protestă, dar Erika îi dădu dreptate lui Mark și îl obligă pe Edward să se ridice. Fetele aproape dezbrăcate se ridicară, își plătiră consumația și plecară la un alt grup nevrând probabil ca seara să se termine. Mark o luă înainte fără să lase pe masă vreun bănuț.
- El nu...
- Mi-i v-a da el, înapoi, nu te îngrijora. O liniști Edward punând bani și pentru grăbitul de Mark. După ce toți plătiră ce trebuia ieșiră amețiți de aburii alcoolului afară în aerul și mai rece decât cel pe care-l lăsaseră în urmă.
-Angeline, tu cu cine te întorci? Se trezi Megan.
-O duc eu. Se oferi Ray.
- Nu, Ray, nu e nevoie să te deranjezi, am să merg cu... toți erau ocupați. Îl zări pe Mark mergând nepăsător spre parcare. Nu mergea legănat și părea la fel ca de obicei. Poate nu băuse chiar atât de mult totuși. Cu Mark.
- Mark? Te va lua? Se încruntă fata cu păr violet la ea.
- Mark nu ia pe nimeni cu mașina lui. O informă serios Edward. Zic să mergi mai bine cu...
-Nu, nu. Mă duc cu el. Noapte bună! Și fugi pe urmele lui Mark. Nu voia să se ducă cu Ray, în niciun caz. Zâmbetul lui era ciudat. Cei câțiva pași agitați îi provocă alte înțepături în piept, așa că încetini mersul. Îl zări pe Mark urcând într-o mașină mică, în genul acelora pentru femei. Și ea care se gândea că acesta ar avea una mare și scumpă. Nu, mașina lui era de fapt o „mașinuță", contrar constituției lui, neagră -evident-.
Bătu în geamul din dreptul șoferului.
Când geamul se lăsă în jos îl auzi bombănind.
-Ce dracu mai vrei?
- Oh, pace în lume, viață veșnică și cunoașterea absolută etc, etc. Prea multe să le enumăr.
- Ha, ha. Făcu ironic rotindu-și ochii. Știi la ce mă refeream.
- Păi, știi... E chiar amuzant. Se fâstâci. Cum naiba să-i spună îmbufnatului din fața ei că avea nevoie de el? Megan merge acasă la Damien pentru... ei bine, nu cred că contează pentru ce, Edward, de asemenea...
- N-o mai lungi. Mark porni motorul și dădu să scoată mașina din parcare, dar ea-l opri cu un strigăt.
- Uite, nu are cine să mă ducă înapoi și...
- Și ai crezut că voi face pe taximetristul pentru tine. Mda, nu prea cred.
- Nu, nu...
- Chiar s-a inventat o chestie foarte interesantă numită taxi. Ar trebui să încerci.
Ea se holbă la el. Oh, cum de nu se gândise la asta? Dar la naiba, să plătească un taxi de aici până în campus i-ar lua... nu știa, dar cu siguranță că mult. Nu-și putea permite un taxi căci si așa tot dădea bani pe prostii.
-Chiar, doar că... nu am... se bâlbâi și ridică din umeri.
Mark își roti ochii și privi prin parbriz.
-Uite cine ajunge la mâna mea. Rânji arogant.
Ce om schimbător. Își spuse ea oftând.
-Și mie ce-mi iese? Ridică o sprânceană spre ea.
-Ce?
-Ești din nou surdă? Am spus că...
- Am auzit, doar că... ce naiba ai vrea tu de la mine? Își încrucișă brațele la piept si-l privi de sus.
Mark pufni deodată în râs lăsându-și capul pe spate.
-Acum de ce râzi?
- Zici că ești o prostituată ce se contrazice cu clientul ei pentru un preț mai bun. Scutură el capul.
Ea căscă gura uimită.
-Să te duci dracului, Mark! Se răsti ea aruncându-i o privire scârbită și îi întoarse spatele. Am să merg pe jos! Îi strigă ieșind cu pași iuți din parcare și luând-o pe strada din fața clubului unde niște tipi se certau gălăgioși, iar o fată își vărsa mațele pe jos.
După ce trecu de club drumul deveni mai întunecat și lipsit de oricare altă persoană.
Claxonul brusc din spatele ei mai că-i făcu inima să stea în loc.
-Care a fost viteza cea mai mare cu care ai mers vreodată? O întrebă Mark lăsând geamul în jos și mergând încet pe lângă ea.
- Fir-ai! Era să-mi sară inima din piept! Și ce legătură are asta cu...
- Pun pariu că nu mai mult de 120, ha? Urcă. Îi rânji viclean deschizând portiera din dreptul pasagerului.
- Ce? Se încruntă la el. Tipul era cam dus puțin.
- Urcă, femeie! Îi strigă nervos.
- Ho! Urc, urc. Bombăni o înjurătură și se urcă în mașina mică.
- De ce ai o mașină atât de mică? Îl întrebă așteptând să pornească, dar el verifica oglinzile.
Mark nu răspunse ci își trase centura în schimb. Se întoarse spre ea și așteptă. Văzând că ea nu face nicio mișcare se aplecă bolborosind și îi trase iute centura.
-Deci? Dar el tot nu răspunse. Ambală motorul. Chestia asta poate scoate astfel de sunete? Angeline se înfioră când mașina hurui mai puternic sub ea. Mark? Dar atunci acceleră și demară cu o viteză mult prea mare.
-Mark, ce dracu? Mark! Se prinse cu o mână de cotul lui și cu cealaltă de bordul mașini. Strigă din nou, dar acesta doar acceleră pe strada pustie. Semaforul arătă roșu aprins, de parcă le-ar fi strigat „Opriți dracu dacă vreți să trăiți!".
-Mark, este roșu! Nu reacționă. Roșu, Mark! Trecu pe roșu. Avură noroc și nicio altă mașină nu intră în ei.
Îl strânse cât putu de tare, dar știa că asta nu avea să-i salveze viața de aveau să intre în vreun stâlp sau ceva. Era nebun! Nu ar fi trebuit să se urce în mașina lui. Biata ei inimă nu suportă atâta adrenalină și o înțepă puternic, ea își duse o mână la piept, strânse din ochi și așteptă ca totul să se termine.
În acea clipă mașina frână brusc, ea scăpă un țipăt îngrozit când fu smulsă din scaun și aruncată cu capul în bordul mașinii și totodată în strânsoarea centurii ce fu total în contradicție cu prima smucitură, iar din această cauză fu aruncată înapoi în scaun.
-Ce este? O întrebă el încet privind-o.
Angeline abia reuși să rostească printre respirații:
-Ești în mijlocul drumului!
- Oh. Făcu și parcă. Angeline cunoscu locul, erau aproape de campus.
-Ce este? Repetă el.
-Ce este? Ce este? Ești nebun? Puteai să ne omori! Idiotul dracu care ești! Nu, eu sunt idioată că m-am urcat în mașina asta blestemată! Îi urlă cu o mână pe piept și cu cealaltă își deschise centura apoi ieși vijelios.
O luă la pas nervoasă. Mașina mergea încet în urma ei cu farurile aprinse luminând întreaga stradă. Deși Angeline îi făcu semn s-o ia înainte acesta n-o băgă în seamă și continuă să meargă în urma ei. Și când ajunseră el parcă apoi merse la câțiva pași în urma ei. Urcă treptele furioasă apoi îi trânti ușa în nas. El intră la câteva secunde după. Niciunul nu spuse nimic.
Angeline mai că turba. Aruncă nenorocirile alea de haine de pe ea și își îmbrăcă pijamalele apoi deschise fereastra pentru a lăsa aerul rece să intre, căci furia ce-o simțea îi ardea în vene. Căută să se calmeze, dar nu reuși în niciun caz acest lucru. Se întoarse brusc spre el. Fumegă pe urechi.
-Este numai vina ta, auzi! Doar a ta! Ce-a fost în capul tău? Mă sperii, apoi mergi cu viteza aia! Dumnezeule, credeam că voi muri și crede-mă, chiar nu mi-aș fi dorit să mor cu tine în rabla ta! Este numai vina ta, pentru tot! Trebuia tu să ieși după mine, trebuia să spui tu toate lucrurile alea, cu trasul tău prin mașină și pe pereți! Trebuia tu să mă împingi și să-mi distragi atenția. Dacă mă duceam...
-Ce făceai? Râse el aruncându-se în pat lângă Ralph cu tot cu încălțări.
-Ce... el chiar înțelegea la ce se referise ea? El știa ce făcuse Robbie? El...
-Ce făceai dacă te duceai dinainte? L-ai fi tras de acolo? Să ce? Ca mai apoi să găsească alta și să...
-Taci! Nu știi ce spui! Se răsti la el.
-Nu? Rânjetul lui o scoase din minți, simții pur și simplu că înnebunește.
-Oprește-te! Oprește-te naibii! Nu mai vreau să aud nimic! Taci, taci! Strigă de nebună prin cameră.
Mark râse, asta-i puse capac.
-Am spus să taci. Se opri în mijlocul camerei și-l privi pe sub gene.
-Și dacă nu?
-Mark, nu mă face să...
- Să? Se ridică el în coate și o privi atent.
- Doar taci, doar lasă-mă naibii să mă gândesc.
- De la un timp înjuri cam mult, îngeraș. Nu ti se pare?
-Oh, Doamne! Ți-am spus să nu-mi mai spui așa. Își puse mâinile în șolduri și bătu nervoasă din picior. Mark pufni în râs și mai că se înecă.
- Îngeraș, de te-ai vedea! Ești precum un șoricel slăbănog ce vrea să pară leu, jur! Râse lăsându-se să cadă pe pernă. O, Doamne!
- N-ai toate șuruburile în regulă, Mark! Se întoarse cu spatele la el și se sprijini de birou privind pe fereastră.
Îi mai auzi râsul ceva timp și nu putu să nu se întrebe de când nu mai râse cu adevărat. Nu conta, n-o interesa. Dar se opri brusc și-l auzi ridicându-se în șezut.
Angeline rămase acolo, cu capul sprijinit de pervaz, Mark privind-o din pat. Când furia dispăru, fu înlocuită de neputință, iar asta o zdrobi.
Când lacrimile evadară din ochii ei Angeline știu că era o plângăcioasă. Și ce mai plângăcioasă mică era! Nu se putea abține. Pur și simplu.
Lăsă într-un final lacrimile să se scurgă pe obrajii ei apoi să se lase în jos. Ce rost avea să le oprească? Era singura metodă în care s-ar fi eliberat.
-Plângi cam des. Îi auzi vocea înceată a lui Mark. Nu voia să-l mai audă și totuși nu putu să nu-i răspundă.
-Știu. Șopti ștergându-și obrajii. Mă ajută cred. Ridică din umeri fixându-și ochii asupra străzii goale.
- Dar este o formă de slăbiciune să plângi. Comentă el nemulțumit.
- Poate. Rămaseră în liniște minute bune. Totuși este bine.
-Eu... dar el nu mai continuă. Orice ar fi vrut să spună păruse precum o scuză.
Vântul adie rece, dar sângele ei rămase fierbinte. Prea fierbinte. Mark se ridică, inima ei săltă când îi auzi pașii și se întoarse brusc spre el. El se opri la câțiva pași depărtare. Ochii lui fugiră de pe chipul ei și priviră pe fereastră. Ea-l analiză în amănunt.
Da, Mark era cu adevărat frumos. Frumos în cel mai simplu mod posibil. Părul închis la culoare și ochii în acea nuanță de ciocolatiu intens îi accentuau trăsăturile. Avea maxilar puternic și pomeți ascuțiți. Buzele... nu voia să se uite spre buzele lui. Totuși, îi adora genele groase. Da, Mark era frumos.
-Auzi, dar tu ai iubită sau ceva? Se sprijini ea de birou.
Ochii lui se întoarseră brusc spre ea și o priviră cu atâta uimire încât mai că o făcu să râdă.
-Ce... de ce...
- Dar ce, n-am voie să știu? Este vreun secret de stat? Că tot ai tu ceva de comentat despre Robbie, ia spune, tu ai iubită? I-o aruncă direct.
- Eu... nu...
- Ei, te-am lăsat fără cuvinte. Interesant. Își încrucișă brațele la piept și-l privi cu o sprânceană ridicată.
- Să înțeleg că nu? Fâstâceala lui i-o confirma.
- Nu-i problema ta! Ripostă el imediat.
- Lasă asta. Și de ce nu ai iubită?
- Ce? Pentru că nu vreau! Se repezi cu răspunsul și se încruntă urât la ea.
- Ei nu vrei. Își roti ochii. Nu ai cum să nu vrei, orice tip vrea gagică. Sau ești genul acela de „doar o noapte". Dar nu te-am văzut cu nicio tipă, nici ziua nici noaptea. Se contrazise ea gânditoare.
- Nu vreau nici iubită nici...
-Ești gay? Serios cum, adică...
- Ești nebună? Iac, nu! Sări nervos.
- Atunci? N-ai fi vreo urâțenie încât să nu vrea nicio tipă să se apropie de tine. Se încruntă. Tipele alea mai că se băteau pe tine.
- Nu mai vorbi despre mine de parcă n-aș fi de față. Care-i problema ta?
- Niciuna. Sunt doar curioasă. Deci tu nu le-o tragi tipelor și nici un ai iubită? El se bâlbâi din nou. Atunci ce faci? Sigur nu ești gay?
- Angeline! Strigă nervos. Încetează!
Angeline râse.
-Nu te ambala atât! Ia zi, câtor tipe le-ai tras-o până acum, asta dacă știi. Ridică din umeri și se urcă pe birou începând să-și legene picioarele precum un copil.
- Ce...
- Rămâi cam des fără cuvine, nu? Ai avut vreo relație serioasă până acum?
Mark se scărpină la ceafă acolo unde îl mușcase ea.
-Deci? Ai de gând să îmi răspunzi la vreo întrebare?
- Da. Adică nu, n-am avut nicio... dar de ce îți spun eu ție... dădu să se întoarcă, dar ea-l opri.
- Nu, stai, stai. Ia zi, de ce? Chiar nu ți-a plăcut nicio tipă mai mult încât... nu știu... să vrei să fi cu ea?
- Nu. Deveni serios.
- Nu? Păi și doar ieșeai cu ele numai pentru... sex? Se încruntă ea.
- Nu.
- Nu? Ridică sprâncenele. Cum nu? Adică cum? Nu făceați nimic? Doar vorbeați?
- Nu.
- Gata, m-ai pierdut. Ochii ei coborâră peste pieptul lui apoi peste picioare și înapoi. El se fâțâi sub privirea ei. Repet, de ce nu ai... Doar nu te comporți cu toate fetele ca și cum... cum te comporți cu mine? Se încruntă la el. Căci dacă te-ai fi comportat așa cu toate m-aș fi întrebat serios dacă tu ți-ai fi tras-o vreodată. Ochii ei trecură din nou peste el. Oricum, nu este cazul.
- Ce vrei să zici? I se întunecă privirea.
Ea sări jos și se urcă în par apoi rânji.
-Nu prea ești de lăsat, Mark, asta vreau să spun. În ciuda caracterului tău...
- E a doua oară pe seara asta, îngeraș. Ai grijă, să nu devină o obișnuință.
Ea chicoti.
-Nu va deveni, stai calm.
- Nici nu mă îngrijoram.
- Cu siguranță.