Descoperindu-te

VIII

    Capitolul VIII

Nu se așteptase ca directoarea să afle de "mica" ei problemă și s-o suspende de la cursuri, chiar și de orele de balet pentru o zi întreagă. Nu putuse face nimic. O înjurase în gând și își pierduse întreaga zi în cameră, plină de nervi și antrenându-se singură neîncetat. Cum să-i facă ei asta? Nu avea niciun motiv! Se simțea foarte bine.  Și pentru a-și demonstra ei asta se zbătu din greu pentru a-și îmbunătăți totul, nu știa cât de mult, dar se simții bine ocupându-și mintea cu încercările repetate de a face totul cât de bine putea. Perfect! Nu, perfectul nu exista! Asta o credea doar directoarea care lua cele mai idioate decizii, cum ar fi să-i interzică să nu meargă nici la cele câteva ore de teorie pe care le avea în acea zi, dar și de la orele de balet pe care le avea cu un profesor pe care nu avusese ocazie să-l cunoască. Gândul că celelalte fete aveau să exerseze cu un profesor, iar ea era nevoită să danseze într-un spațiu de-a dreptul minuscul o înebunea la culme. Chiar și cei doi frați o sfătuiră să ia o pauză, să se relaxeze, să se odihnească. Dar nu avea timp de așa ceva!

M-a suspendat. Pentru o prostie! O adevărată prostie. Eu nu pot pierde o zi, mai ales acum, când toți știu că nu sunt nici pe departe la nivelul la care trebuie. De ce celorlalte le este atât de ușor? Nu am muncit eu destul? Nu am dat 100%? Mai mult? Cât? Fir-ar ea de directoare, că am să-i arăt eu! Împiedicată? Lipsită de grație? Amorțită? Nepregătită? Toate vor dispărea, va vedea! Trebuia doar să danseze! Atât...

   Dansă, dansă și dansă. Ignoră durerea mușchilor, a unghiilor de la picioare, ignoră sudoare ce se scurgea în jos pe spate, pe frunte, pe coapse. Se aruncă în pasiunea pașilor și armonia notelor produse de o melodie redată de telefonul ei, doar pentru a se putea coordona și se lăsă condusă de furia arzătoare pe care o simțea și realiză că dacă trupul ei ar putea ar arunca cu săgeți în flăcări în toți pereții și toate obiectele doar pentru a dispărea și a-i face loc să-și poată lua zborul. Dar trupul ei nu aruncă nimic, nimic! Și nimic nu dispăru, și nici loc un avu. Nu avea nimic. La naiba! Se aruncă pe pat, scufundându-și capul între perne și dădu drumul lacrimilor ce-i secau trupul cu cât se scurgeau mai mult în materialul pernelor. Avea nevoie de asta, să dea totul afară din ea, mai mult decât prin dans, să poată rămâne goală, să se poată concentra și ea măcar o clipă la ceea ce face, nu să se trezească că dansează fără ca măcar să știe dacă face pașii corect sau nu. De asta avea nevoie, de coordonare! Ea trebuia să controleze dansul, nu el pe ea, doar că ei îi era greu. Dacă celorlalte le era ușor să facă pașii pe care îi vedeau, ei nu-i era atât de simplu, pentru că picioarele ei nu se puteau abține să nu-i schimbe, să nu-i facă așa cum ei voiau, iar ea doar așa se simțea vie, cu pașii ei, lăsând puterea notelor muzicale, al pașilor și al trupului ei s-o domine. Creierul ei nu avea ce căuta în ecuație, el era acolo doar pentru a se supune. Sufletul ei era viu și elibera în voie toate emoțiile alea nenorocite ce-o înebuneau sau cele ce o aduceau pe culmile fericirii și o făceau să creadă cu adevărat în lucruri imposibile.

  Tresării speriată când ușa se deschise, iar un Mark vizibil după moacă irascibil intră vijelios și se opri în loc cu cuta lui pe frunte când o văzu în pat, iar cuta se încreții și mai mult când îi văzu chipul ud de lacrimile sărate ce încă mai persistau pe pielea-i palidă.

   - Nu boci pe patul meu! Se răsti și se apropie de pat când ea sări de pe al lui pe celălalt strâmbându-se. Mi-ai udat perna, idioato! Dacă ai lăsat muci pe ea te bat toată noaptea cu ea de-s sar capacele. Se strâmbă și se întoarse spre ușă.

   -Ralph, ce naiba faci? Cum strigă cățelul apăru intrând pe ușă și aruncându-se pe bocancul lui jucăuș. Rămâi aici, ne vedem la pauză, fii cuminte! Îi spuse el cățelului punându-i apă și bobițe în castronașele lui și îl lăsă să mănânce. Își luă rucsacul și rămase privind-o iar încruntat cum își scoate nervoasă poantele și le trântește pe jos, își șterse lacrimile rămase pe față și se lasă pe spate.