Descoperindu-te

XVII

   

      Când a aflat că cei ce se ocupau de tot ce însemna pregătirea Balului, adică mutatul lucrurilor, curățenia, decorul, cumpăratul a tot ce lipsea, deciderea unei teme generale pentru Bal, tot ce ținea de tehnică, de la lumini, la sunet și organizarea timpului și cum vor fi organizate echipele și ordinea acestora. Trei persoane! Trei persoane erau responsabile pentru asta. Cu ea patru. Lista era mai lungă, cu mult mai lungă, dar se pare că doar în scris, căci fizic nu apăruse nimeni. La început a fost tristă, dar apoi s-a înfuriat cumplit.
   -Am fost să ne plângem directoarei, dar a spus că nu poate obliga pe nimeni să facă nimic și până la sfârșitul Balului nu poate lua nicio măsură căci nu se știe dacă cei cu pricina nu vor apărea. Și este posibil să apară, dar tocmai la sfârșit, când vom fi terminat cu aproape tot și să facă te miri ce pentru a avea o scuză în fața directoarei. Îi spuse Joana, fata pe care o văzuse sortând farfurii.
     -Atunci directoarea nu-i va putea pedepsi prea tare, căci practic ei au ajutat. Vor găsi ei și niște scuze bune și gata. Ridicase Criss din umeri.
   -Dar nu este corect! Directoarea chiar nu poate pune pe cineva să ajute? Oricine, nu contează, măcar câțiva. Insistase ea.
   -Directoarei nu-i pasă. Îi place prea mult să-i chinuie pe alții decât să acuze. Îți dai seama în ce te-ai băgat, nu? Dacă până la Balul Iernii locul ăsta nu va ieși așa cum trebuie noi vom fi cei pedepsiți pentru anularea lui. Ceilalți se vor scuza că ei nu au făcut nimic rău, căci doar vor face ceva nesemnificativ și toate problemele vor pica pe noi, cei ce am făcut cele mai multe, dar care atunci va însemna că am făcut cele mai multe greșeli. O avertiză Ilay.
   -Ce? Dar nu este corect! Nu vom putea face atâtea singuri în câteva săptămâni! Este imposibil. Oftă ea revoltată.
   - Ba da, dacă vom respecta orarul pe care l-am făcut. Avem 5 săptămâni, plus două de final. În primele două va trebui să mutăm la subsol toate obiectele. Apoi avem o săptămână să curățăm tot: podele, vopsim pereții, chiar și tavanul de sticlă trebuie curățat și restul. Următoarea săptămână vom aduce aici toate obiectele de care avem nevoie pentru decor și celelalte: scaune să umplem sala de spectacol, mese pentru sala Balului, va trebui să facem rost de un brad mare și decorațiuni. Aducem aici tot ce trebuie, vom găsi majoritatea lucrurilor în cutiile astea, dar mai sunt și altele pe care trebuie să le cumpărăm cum ar fi flori, becuri și altele. În cea de-a cincea săptămână vom aranja totul. Iar ultimele două vom organiza tot ce ține de mâncare, desfășurare, trebuie să facem rost de ospătari și pregătirea scenei: lumini, muzică, trebuie să vorbim cu fiecare echipă să ne spună timpul exact al momentului lor și ce mai rămâne de făcut. O informă Ilay ținând în mână o mapă.
    Ea ridică o sprânceană.
-El a fost cel ce s-a oferit să se ocupe de organizare, deci el este șeful, noi facem doar ce ne spune. Îi spuse cele două.
- E bine că suntem organizați, dar tot nu cred că vom reuși. Să mutăm astea în două săptămâni? Oftă și scutură din cap.
- Trebuie. Fu tot ce primi de la Ilay. Ne vom întâlni aici după timpul fiecăruia, nu vreau să vă fac probleme cu orele voastre sau să vă iau prea mult din timpul liber. Pentru asta trebuie să ne organizăm bine și să decidem când să fim aici pentru a fii toți în același loc căci nu vom putea altfel. Angeline, noi ne-am apucat de o săptămână să lucrăm aici, dar nu am avut un program bine întemeiat, de aceea nu am prea făcut mai nimic, decât să mutăm câteva lucruri și să sortăm niște veselă. Spune-ne când ești tu liberă, noi facem parte din clasele ce se ocupă cu tehnica unui spectacol și cât timp lucrăm aici nu suntem nevoiți să mergem la ore decât câteva ore pe zi.
- Directoarea mi-a spus că pot merge la ce ore vreau, sunt scutită. Zic să le păstrez pe cele de la 12:00-15:00, căci atunci sunt uneori mai leneșă. Zâmbi. Voi fi aici la ce oră vreți, chiar din zorii zilei. Doar că... 3 zile pe săptămână trebuie să merg la un centru pentru copii. Ridică din umeri. Lucrez acolo... câștig ceva bani. De la 15:00-19:00, dar după pot ajuta din nou până seara, nu am altceva de făcut.
- Atunci așa rămâne. Clarifică Ilay notându-și.
Și se apucară de treabă. Crezuse că va merge mai repede, dar nu! La luă o oră să scoată două mese și să le coboare în subsolul acela întunecat, altă oră pentru a vedea ce se află în două cutii destul de mari, aflând de fapt că nu era nimic care să le trebuie acolo și să le coboare și pe ele. Jumătate pentru a escalada niște cutii aflate pe un birou, cu gândul de a le da jos, dar dovedindu-se că gravitația nu prea stătea de partea lor și ajungând cu Ilay căzând peste ele, mormanul de cutii urmându-l. Nu se rănise nimeni, dar le luă ceva să iasă dintre cutii și a aduna obiectele stricate și punându-le în saci de plastic, iar pe celelalte, care oricum nu le erau de niciun folos așezându-le înapoi în cutii și ducându-le jos. Trebuiră să închidă lucrul căci urmau să meargă la ore, ca mai apoi ei să ajungă înapoi undeva la 16:00, iar ea la 19:00, căci azi trebuia să meargă la centru.
    Ajunsă în campus tot ce avu timp să facă fu un duș și aruncarea într-o geantă a unei perechi de colanți, a unei bustiere și a unui top. În cameră nu era nimeni, era la fel de dezordine ca de dimineață, dar sticlele și boxa dispărură. Se pare că Mark le băgase pe gât tipilor de seara trecută. Păcat că nu făcuse același lucru și cu mucurile de țigară de pe jos. Chiar trebuia ca cineva să facă o curățenie generală în acea cameră. Da... Mai avu timp să deschidă fereastra pentru a mai scoate mirosul de fum și băutură din cameră apoi fu nevoită să plece în fugă. Se adăposti în vestiar, iar fiindcă nu era nimeni știa că avea să întârzie. Făcu un duș, cel-mai-rapid-duș-din-istoria-dușurilor, își schimbă hainele și fugi în sală. Profesorul de postură, așa cum fusese numit de-a lungul anilor fiindcă adora să tot reamintească de postură elevilor și să țină foarte mult la aceasta. Bătrânul îi aruncă o privire urâtă. Trânti geanta pe jos și fără încălzire sau ceva se duse și se așeză la bară, ultima, fiindcă era cea mai scundă din clasă și copie mișcările repetitive ale fetelor. Cristine era și ea acolo, lângă Rose, fără vreo urmă pe față. În cuda privirii urâcioase și îngâmfate, Angeline nu-i acordă atenție.
    -Știți ce spun eu mereu? Nimeni nu răspunse. Că pe lângă postură, punctualitatea este cea mai mare virtute a unei balerine. Nu-i așa domnișoară Martino? I se adresă profesorul.
   -Da, domnule. Scuzați întârzierea, domnule. Nu se va mai repeta. Ar fi putut să-i spună motivul pentru care întârziase, dar nu dori. Nu voia să caute scuze. Era de datoria ei să ajungă la timp la ore. Nu avea să primească tratament special doar fiindcă îl ajuta pe Ilay și pe cele două brunete.
    Următoarele două ore aveau cu directoarea, dar aceasta nu veni și fu înlocuită de directorul adjunct. Nu putu să nu observe lipsa Cristinei și a Rosei după. Nu putu. Și ce nu mai putu să facă? Să nu se lase copleșită de sentimentul de nemulțumire personală și inferioritate. Următoarele ore nu mai putu să zâmbească, în ciuda insistențelor profesorului că zâmbetul în tipul unei interpretări ce necesita acest „efort” era esențial.
    Făcu un alt duș rapid după cele trei ore de dans neîntrerupt. Mama ei fusese foarte clară că igiena era cel mai important lucru din punct de vedere al aspectului. Nu putea decât să-i dea dreptate. Fu nevoită să-și șteargă și machiajul distrus de transpirație și să-l refacă doar prin acoperirea vânătăilor provocate de Cristine. Trebuia să ajungă în stație și să ia autobuzul până la centrul pentru copii. Telefonul îi sună din nou, dar nu răspunse. Robbie încă nu depuse niciun efort. Pe drumul spre ieșirea din academie îl întâlni pe Alex. Îl asigură că Robbie nu se supărase prea tare din pricina îmbrățișării și că erau bine acum. Nu conta că îl mințise. Îl asigură de mai multe ori că era bine și din cauză că nu fusese aleasă. Nu conta că mințise din nou. Îi spuse că ajuta echipa tehnică, nu păru impresionat.
   -Cum merg pregătirile pentru voi? Spusese „voi” de parcă ar fi rostit „hoit”, dar nu asta intenționase, chiar nu voia să știe că dacă s-ar strădui puțin ar putea să-l urască fiindcă el fusese ales, iar ea nu.
    Și începu să-i povestească, cu lux de amănunte, cât de mult îi plăcea să lucreze cu cei ce  fuseseră aleși să reprezinte baletul contemporan, cât îi plăceau orele acelea pe care le petreceau împreună cu directoarea, dar și alți profesori, atenția care li se dădea și munca pe care o depunea pentru pregătirea și repetarea coregrafiei.
   -Mi se pare genial. Nu am făcut prea multe, dar am vorbit alegând un stil pe care am vrea să ne bazăm. Vom repeta câte trei ore pe zi, iar restul zilei putem face ce dorim. Este ceva muncă, dar ne vom descurca, avem 7 săptămâni la dispoziție.
    Și ar mai fi continuat, dacă nu l-ar fi întrerupt și nu i-ar fi spus că se grăbea.
    În autobuz aproape că-i veni să plângă de ură pentru sine, gândindu-se că dacă ar fi dat mai mult ar fi putut face ajunge și ea acolo. Gândul că nu dădea din ea totul o înfurie. Apoi o înfurie cuvintele lui „trei ore”. Și în restul timpului de ce nu ajută echipa tehnică, care, apropo, nici măcar nu ar trebui numită echipă. Ce „echipă” e aia formată din 4 membrii?
     Când se întoarse nici nu urcă în cameră, fugi direct și urcă în sala Balului. Cei trei munceau deja din greu, chinuindu-se să mute o masă lungă și grea. Aruncă geanta și rucsacul cu haine pe jos și sări să-i ajute gâfâind. Zâmbetele lor ușurate la vederea ei însemnă mai mult decât cele ale lui Alex. Le zâmbi încurajator.
    -Vom reuși noi. Ei aprobară și continuară până seara târziu.
     Chiar paznicul fu cel care îi anunțară că stătură acolo prea mult timp și că ar fi cazul să meargă la culcare. Acesta îi lăsă lui Ilay cheile sălii și îi spuse că avea să le deschidă de dimineață jos când vor ajunge.
     Se opri într-o sală de repetiții, furișându-se chiar pe lângă paznic. Avu destulă minte încât să șterpelească cheia de rezervă de la ieșirea din spate. Fetele și Ilay văzuseră, dar nu spuseră nimic. Fu mulțumită să știe că poate avea încredere în ei.
     Rămasă în obscuritatea camerei, își schimbă hainele cu cele de la ore, porni cu ajutorul telefonului o melodie simplă, de paian, în fundal și începu să repete la nesfârșit pașii pe care-i făcuse în acea zi, apoi pe cei de la coregrafia ei și a lui Alex. Nu înțelese când trecu timpul și nu mai înțelese nici cum ajunse să danseze fără să-i mai pese de pași, făcând doar ce-i dicta inima. Adora acele momente, când uita de probleme, de ea, de tot. Pașii veneau de la sine, poate greșiți, poate corecți, poate cunoscuți sau nu. Nici că-i păsa. Directoarea nu era acolo s-o vadă și s-o certe că n-avea motivație sau ce-i mai venea ei în cap. Poate nu avea nevoie de o motivație. Poate era de ajuns doar să iubească baletul și atât.

-----------------------------------------------------

     
    - Totul devine din ce în ce mai complicat, aproape prea greu de suportat. Încerc să mă înțeleg și mi-e greu. Deci, cum aș putea eu să te înțeleg pe tine când nici pe mine nu mă pot pricepe?-