Descoperindu-te

XXII

  Capitolul XXII

   Când se despărți ea abia mai suporta frigul și durerea dintre picioare. Îl lăsă să o sărute și îi aruncă cel mai fals zâmbet din istoria zâmbetelor false. Urcă în fugă scările de frică să n-o vadă cineva și înjură când auzi gălăgie în camera lor. Înăuntru era lumină și toți erau treji. Megan în patul ei și părea obosită, Ed era sprijinit de perete și vorbea cu Mark care înjura și țipa din toți rărunchii nervos pe o anumită persoană care venise în treacăt să-i salute.
    -Nu e vina mea că a venit aici și m-a prins în toane proaste? L-am avertizat să nu mai trăncăne ca idiotul, și-a meritat-o! Să se ducă la directoare, nu-mi pasă! Abia de l-am atins!
   - I-ai spart nasul! Se revoltă Ed certându-l.
   - Dă-l dracu de bulangiu, ce căuta aici în miezul nopții? Și mai făcea și mișto de mine! Tupeistul, să spună mersi că nu l-am băgat în spital! Părea turbat de furie.
   Atât auzi Angeline din discuția lor până ca Megan să o observe.
   -Angeline! Sări în sus ea, dar zâmbetul îi dispăru când văzu în ce hal arată.
   - Arăți ca dracu! Se strâmbă Mark aruncându-se în patul lui.
   - N-a decurs prea bine întâlnirea, huh? Făcu Edward întinzându-i brațul să se sprijine pentru a-și scoate pantofii. Îi aruncă unde văzu, la fel și geanta.
    - V-ați... V-ați despărțit? O prinse Megan de umăr înainte de a se lăsa pe pat.
    Oftă scuturând din cap și privi pe fereastră. Plecase.
    -Nu... îi răspunse ea. Doamne cât mi-e de frig... șopti pentru sine și trăgând pilota de pe patul lui Mark se cocoloși în ea. Megan și Edward se puseră pe patul ei așteptând explicații.
   -Ce s-a întâmplat? Am crezut că vei rămâne cu el peste noapte.
   - N-a fost deloc cum credeam că este, Megan, deloc! Se răsti lovind perna pentru a deveni mai confortabilă.
   - Știu, așa este mereu prima dată. E normal...
    -Nu! A fost groaznic, groaznic! Am crezut... ochii i se umplură de lacrimi, dar refuză să le lasă să cadă.
    -Ușor... Povestește-ne ce s-a întâmplat...
   - Nu-i mare lucru de povestit. Am mers la localul ăla Japonez fiindcă întârziase și pierduserăm rezervarea pe care o aveam. A fost ok cred. După ne-am plimbat cu mașina... Robbie are o decapotabilă și am înghețat dracului în ea.
    - Dar nu putea să... Dar Angeline o întrerupse.
   -Nu contează. Am oprit pe un pod și am...
    -În mașină? Edward fu cel ce puse întrebarea, ea aprobă. Asta nu-i chiar atât de romantic dacă mă întrebi pe mine. Nu contează, continuă.
    -Ba contează! Se răsti la el. Nu a fost deloc romantic, n-a fost deloc cum credeam, înțelegi?
    -Păi nu ți-a plăcut? O întrebă Megan.
    -Nu, nu! A fost ciudat, a fost groaznic! A durut, Meg, a durut al dracu de tare, și acum doare, o să dispară durerea, nu? O imploră din priviri să spună da.
   -Calmează-te, Angeline! Nu înțeleg nimic din ce spui. Îi prinse mâinile reci și tremurânde între ale ei și o ținu așa până ce se calmă.
    -Ce te doare? Continuă ea.
    - Mă... noi am... știi tu... și m-a durut groaznic. Mă simt... inconfortabil. Șopti spre final stingheră de acele lucruri.
  - Oh... Înțeleg. Aprobă ea. Este în regulă, ok? Calmează-te doar. Uite, dacă te relaxezi va mai trece. Întinde-te nu mai sta așa. Îi făcu loc să-și întindă picioarele pe sub pilota pufoasă.
- Dar de ce? De ce n-a fost așa cum credeam? O privi apoi își aruncă ochii spre Edward care se ridică și aduse de printre lucrurile lui Megan un pachet cu șervețele demachiante pe care i le dădu fetei apoi se puse din nou la picioarele ei.
  -Fiindcă e un idiot, d-aia! Fu răspunsul bombănit al lui Mark.
  - Sunt mai multe cauze ce au produs durerea, Angeline. Afirmă Edward gânditor.
   -Sunt eu de vină? Refuză să-l ia în serios pe Mark și îl privi pe Ed.
    Megan scoase un șervețel privind-o tristă și începu să-i curețe urmele se machiaj de pe față.
   -Nu știu, depinde. Uite, este posibil ca durerea să fi apărut din cauză că ai fost foarte încordată sau n-ai fost destul de excitată încât să nu doară. Ridică din umeri.
    -Deci eu sunt de vină!
   -  Păi nu chiar. Dacă ar fi fost mai atent ar fi știut aceste lucruri și ar fi făcut cumva să te simți... cum ar fi trebuit.
    - Se pare că n-a fost chiar atât de atent pe cât ar fi trebuit. Oftă Megan când termină cu demachiatul.
   -Am spus eu că-i idiot. Îl auzi pe Mark din nou, și din nou nu-i acordă atenție.
   -Dar el chiar n-a observat că tu...
  -Nu. Îi spuse fetei. A părut să se simtă bine și a fost foarte bine dispus după.
   -Uite, zic să te schimbi în pijămăluțele și să te pui la somn. Nu te mai gândi la asta. Mâine vei avea destul timp de toate. Acum nu mai poți schimba nimic și nu are rost să te învinovățești, căci tu nu ai nicio vină, da? Tu odihnește-te chiar dacă pare că este imposibil. Mai dă-le dracu, nu? Îi scoase ea pijamalele apoi îl trase pe Ed în patul lui.
   -Va fi bine, trecem noi și peste asta! Îi strigă Edward de parcă nu ar fi fost la un metru distanță.
  Remarcile lor o făcură să zâmbească. „Trecem noi” de parcă erau problemele lor, nu ale ei. Adora asta la ei. Erau cu adevărat un sprijin.
   Megan o sărută pe frunte.
   -Ți-am mai spus că vei fi o mamă grozavă? Îi zâmbi ea.
   Megan râse și se urcă în patul ei după ce stinse lumina.
- Mai taci. Chicoti ea.
   Angeline se ridică încet și se schimbă în pijamalele ei cu broscuțe. Oftă și se scufundă sub pilotă. Mark se fâțâi neîncetat.
   -Și problema mea? Întrebă el în obscuritatea camerei.
   -Tu însuți ești o problemă, Mark, nu există rezolvare nici pentru tine nici pentru problemele tale. Râse Ed. Culcă-te, vedem mâine dacă piciul s-a dus la directoare.
   -Dacă se duce îi sparg fața. Spuse serios el.
   -Da amice, ai acordul meu. Căscă Ed. Acum poți dormi împăcat.
    Mark nu mai spuse nimic. În scurt timp auzi respirația greoaie și gălăgioasă a lui Edward.
    Angeline se întoarse cu fața spre Mark. Stătea pe spate cu brațul sub cap și privind tavanul într-un punct fix. După mai multe minute de gândit intens ochii lui o priviră scurt. Apoi o privi din nou și se încruntă.
   -Nu te mai holba! Se răsti în șoaptă.
   -Nu mă holbez. Răspunse la fel de încet.
   -Ba da.
   -Bine. Aprobă ea fără să-și ia privirea de pe chipul lui.
   -Deci recunoști că te holbezi!
   - Da. Ridică din umeri.
   -Și mai recunoști și că e un idiot? Rânji arogant, dar deveni imediat serios.
  - El nu a...
  -Ee nu a! Vorbi mai tare decât o șoaptă. Nici măcar nu a fost în stare să ți-o tragă cum trebuie! Se răsti la ea, dar atât cât doar ea să-l audă.
  -A fost vina mea. Se încordă. Am fost speriată și...
  -Ai fost o.... Taci, dacă îi păsa putea dracu să nu ți-o tragă într-o mașină ca un boschetar, putea să fie atent și să vadă că nu ești dracu bine și putea să se abțină bulangiul și să fie naibii mai... doar știa că nu ai mai făcut asta și putea să nu fie un animal scăpat de la zoo.  Bolborosi în continuare rotindu-și ochii cu ironie. Ce pretenții să ai de la ăla? Clar e idiot, în pana mea! Vorbi pentru sine.
    Angeline se îmbujoră la auzul șoaptelor lui cu prea multe înjurături. Era atât de târziu, iar lui îi ardea să înjure.
   -Recunoaște că e idiot! Se încruntă spre ea furios.
   -Termină! Da, poate că nu a fost chiar atât de atent la cum mă simt, și da, poate că n-a prea ținut cont că n-am mai făcut-o, dar asta nu-l face idiot. Dădu să se întoarcă cu spatele doar să nu-l mai audă, dar nici că apucă când îi auzi cuvintele.
  - O, ba da. Recunoaște odată! Este idiot?
  -Ce contează dacă spun asta sau nu? Te face să dormi mai bine? Mai că se răsti.
  -  Nu contează. Dar cu toate că „nu conta” se apropie mai mult pentru a vorbi mai încet și a fi  auzit.
   - Recunoaște că indiferent ce ar fi fost tu tot nu ți-ai dorit și ai făcu-o doar fiindcă nu știai cum să-i zici că nu vrei. Hai, recunoaște că și dacă ți-ar fi plăcut tot ai fi regretat! Recunoaște că nici măcar nu-l iubești!
   -Nu-i problema ta! Nu recunosc nimic.
   -Deci este adevărat.
   - N-am spus asta, nu-mi mai întoarce vorbele! Îi aruncă o ultimă privire după care se întoarse cu spatele la el și nu-i mai acordă atenție.
  -Ai să recunoști tu odată și odată că-i adevărat. Nu vrei să accepți. Îi auzi vorbele apoi fâșâitul așternuturilor după care nimic.
   Edward bolborosi prin somn, Megan se foi. Se întrebă dacă vreunul dintre ei le auzise conversația. Oricum ar fi fost, comportamentul lui Mark era dubios.

  ------------------------------------------------------------

  Într-un fel, ignorând jignirile tale, păreai a fi furios pe el pentru că mă rănise. În privirea ta era clar faptul că ți-ar fi plăcut al naibii de mult să fi singurul care are această putere asupra mea și nimeni altcineva.