Capitolul IX
Dacă Angeline crezuse că după doar câteva zile va reuși să-și intre în ritm și să se obișnuiască cu exagerările directoarei, cu ciudatul și totodată nebunul comportament al lui Mark, cu dezamăgirile în dragoste ale lui Megan și cu gândurile încurcate din capul ei, înseamnă că ea chiar crezuse că totul va fi cu mult mai ușor decât era în realitate. O înebunea lipsa progresului ei ca balerină și pe zi ce trecea scădea și mai mult în ochii directoarei, dacă asta era posibil mai mult decât fusese la început. În orice caz, era un eșec. Directoarea i-o repeta aproape zilnic și cu toate că începea s-o creadă și ea, nu renunța să danseze, repeta zilnic rămânând în sală și după sfârșitul orelor, din nou și din nou până trupul ei ceda pur și simplu refuzând să mai facă și cel mai mic efort. Odată cu orele prelungite de balet îi dispăruse automat și orice ocazie de a petrece timpul altfel decât să danseze. Ajungea târziu în cameră, Mark nu dormise în cameră din prima zi în care apăruse ea, venea ziua și pleca noaptea, Megan mergea cu Edward pe la fel de fel de petreceri și localuri de unde se întorceau noaptea târziu, uneori chiar și Mark mergea cu ei. De câte ori n-o zăpăcise Megan să li se alăture, dar de fiecare dată fata primea același răspuns obosit: Sunt extenuată. Nu pot. Dar se pare că în acea seară Megan își puse în cap să nu mai asculte refuzul ei și să facă tot posibilul s-o scoată din bula ei de "confort" ce implica mai degrabă dansul neîncetat și stresul provocat de imperfecțiune, chiar dacă știa că perfectul nu există.
De cum ajunse în cameră și îi văzuse pe cei trei părând că așteaptă ceva, bănui că acea seară nu se va termina cu un "nu" plictisit și cu o ultimă privire în tavan înainte de a adormi. În acea seară Megan aproape că o luă la bătaie când o refuză să iasă cu ei pentru a treia oară și apoi aproape că-l luă ea la bătaie pe Mark când comentase cum că ar fi o măicuță, pentru a treia oară.
-Fie! Strigă revoltată. Dar să nu faceți crize că îmi ia prea mult să mă pregătesc.
Și chiar îi luă. Megan avu "onoarea" de a-i alege hainele, onoare pe care practic și-o atribuise singură, până ce ea făcu un duș. Când se întoarse Megan pregătise deja placa pentru a-i îndrepta cârlionții rebeli, iar păru-i căzu peste umeri ușor buclat în capăt. Părul nu luă mai mult de 20 de minute. Avantajul ei era faptul că, din pricină că-și expunea prin balet aproape 70% din suprafața corpului trebuia mereu să fie epilată și îngrijită peste tot, iar asta o scuti de mult timp pierdut. Alegerea costumației fu chiar mai grea căci Megan nu vruse să ia nimic din hainele ei afirmând tare și clar că ale ei erau prea simple pentru un club de noapte. Dar nu renunță și în final tot ea alesese rochia pe care s-o poarte. Și în ciuda protestelor ei, Megan o forță să o lase să-și facă talentul în materie de make-up. Nu exagera, Megan chiar știa cum să se joace cu paletele de culori. Finalul ieși surprinzător de mulțumitor și pentru prima dată se simți chiar frumoasă. Poate ieșirea nu era o idee chiar atât de proastă. Se admiră ceva timp în oglinda de pe dulapul lui Megan și surâse întorcându-se spre fata cu păr violet.
-Îmi place. Îi aruncă o privire plină de mulțumire.- Știam eu că va fi bine să nu-ți fac ceva prea strident sau prea nebunesc precum m-am făcut eu. Cenușiul ăla al ochilor tăi e mai greu de asortat și potrivit cu un anumit machiaj, dar cum sunt o expertă... se umflă ea în pene.
-Da, ai făcut-o să nu mai arate precum un zombi umblător însetat de sânge sau creier, ce naiba mâncau ăia! Ridică Mark plictisit din umeri. Acum că ai terminat cu astuparea nenumăratelor defecte ale "domnișoarei" și ai împopoțonat-o de ai schimbat-o de-a binele, putem pleca. Rochie idioată. Bombăni ultima parte și ieși direct pe ușă fără să arunce nici măcar o privire în urmă.
CITEȘTI
Descoperindu-te
General Fiction" -Ce simți când dansezi? O întrebă brusc fără s-o privească. Angeline își bulbucă ochii. El chiar îi vorbea ei? Așa calm? Atât de... normal? Era o premieră. Se concentră asupra întrebării și nu asupra degetelor lui ce se plimbau pe bara rece de met...