Descoperindu-te

XI

Capitolul XI

    O ducea din ce în ce mai rău cu banii, așa că fu nevoită să-și găsească de lucru. Primul loc pe care-l găsi fu la un market destul de drăguț și liniștit. Și poate ar fi rămas dacă boșorogul ăla de șef nu ar fi început să-i facă avansuri. Chiar a încercat să-l ignore, dar privirile destul de indecente și frazele cu subînțeles au obligat-o să renunțe la postul ei până ce nu s-ar fi ajuns la cine știe ce. Și uite așa a pierdut ea o săptămână. Apoi a încercat la un magazin unde se vindea pește, dar se pare că faptul că urăște peștele nu i-a fost de ajutor. Și acum simte încă acel miros oribil ce-i întorcea stomacul pe dos. Dacă peștele gătit i se părea oribil nu știa cum ar fi putut descrie un pește mort. Oh, dar nici viu nu-i era prea prietenos. Clar, niciodată nu va vrea un pește ca animal de companie. Să nu mai spunem că mirosul de pește era un miros chiar foarte puternic ce se menținea pe pielea ei prea mult timp. Vai, dar și crizele lui Mark ce apăreau de fiecare dată când se întorcea seara erau insuportabile. Și a renunțat și la al doilea serviciu al ei. Dar nu dură mult, în jur de vreo săptămână și își găsise în sfârșit un loc destul de bun, chiar dacă nu era prea profitabil, dar măcar era liniștit. Trebuia doar să aibă grijă de copilașii dintr-un centru. Bieții copilași erau toți atât de triști și toți duceau lipsă de părinți. Nu-i plăcea deloc acel loc, tristețea ce predomina mereu și singurătatea micuților îi aducea aminte de copilăria ei scufundată în cărți, iar asta o enerva teribil.

    Părinții ei n-au știut niciodată să-i ofere ce avea nevoie, nici ei, nici surorii ei, care spre deosebire de ea n-a rezistat atât presiunii lor și a început să evadeze ușor, ușor din colții lor, iar când a simțit gustul libertății n-a rezistat să nu se aprofundeze în senzația pe care i-o oferea, dar a fost prea slabă pentru a rezista și acelei libertăți bruște. Iar acest lucru s-a întâmplat tot datorită părinților ei. Ei erau principalii vinovați. Dacă nu ar fi avut ideile lor fixe....

    Dacă nu le-ar fi impus să fie așa cum vor ei poate și acum ar fi fost o familie adevărată, așa cum aveau Megan și Edward, așa cum aveau Alex și Mark, chiar dacă știa că Mark era fratele vitreg al lui Alex. Nu conta, acum erau rude, asta conta. Angeline nu mai avea nimic și știa ce dureros este acest lucru.
  
    Faptul că se apropiau sărbătorile, chiar dacă mai era încă timp până atunci, n-o ajuta deloc să nu se mai simtă abandonată. Sărbători? Fără familia ei? Deși nu erau cea mai unită familie de crăciun ai ei erau mai liberi, iar în seara de crăciun se așezau cu toții la masă, exact ca o familie și totul era normal pentru o seară. Chiar dacă în ultimii ani Mara nu mai era acolo ei păstraseră tradiția. Singura tradiție a famiei. Nu voia să se gândească la crăciun fără masa în familie.

    De ce n-o sunaseră? De ce nu s-au interesat de soarta ei? Atât de puțin conta pentru ei? Nici mama ei, nici tatăl ei. Niciunul. Nu le păsa...

    Și Robbie? Cu el ce se întâmplase? De ce nu-i răspundea la mesaje? Doar nu o abandonase și el? Nu?

    Străfulgerarea din piept o făcu să rămână fără aer o clipă. Nu știa ce se întâmplă cu ea și îi era frică să cerceteze. Dacă era ceva grav? Nu! Nu putea fi decât de la stres poate.

    Da, stresul din pricina coregrafiei pe care trebuia s-o facă cu Alex. Era ciudat, dar ei nu-i plăcea evoluția lor. Nu mergea pur și simplu. Sau poate doar era ea paranoică.

      Ajunse încet în cameră. Era târziu. Nu știa cât, dar ajunsese mai târziu decât de obicei. După ore se dusese la centrul pentru copii pentru câteva ore apoi trebuise să se antreneze cu Alex care îi tot arăta pași noi și moduri de a face coregrafia mai amplă. Trecură alte ore pe care abia le simțise dansând. Acum însă era de-a dreptul extenuată.