Pull The Trigger

Capitolul 17 - The Bellini children

                                  C A P I T O L U L  17 -"THE BELLINI CHILDREN"

- Nu îți voi spune de două ori, Calistro. Dă-i drumul lui Emily înainte să îți zbor creierii într-o nanosecundă.

         Amenințarea din tonul lui Tomas este limpede sprijinită de modul în care susține arma cu lejeritate și calm, însă și cu o tărie care promite lipsa oricărei ezitări. Aș minți dacă aș spune că nu mi-e frică. Chiar și așa, întinsă la pământ și blocată sub cel mai periculos mafiot cu care m-aș fi putut încurca, senzația de teamă îmi este instigată de această nouă și complet diferită față a fratelui meu. A trecut mai mult timp decât mi-aș fi dorit de când ne-am văzut ultima dată, dar schimbări ușoare sunt evidente chiar și la o analiză rapidă. 

        Pare mai înalt și cu siguranță mai binefăcut. Toată acea înfățișare chipeșă care i-a câștigat renumele printre admiratoarele sale de pretutindeni este acum ascuțită de o duritate nouă, de o agresivitate care îi lipsea cu desăvârșire înainte. În ultima zi pe care am petrecut-o împreună înainte să plec în Anglia, Tomas își purta caracterul în modul său tipic: glumea, punea la cale planuri stupide pentru călătorii întâmplătoare prin toată lumea și era cea mai energică persoană din orice loc își arăta prezența. Dar acum? Acum pare că mă uit la o imagine în oglindă a unei persoane pe care nu am crezut niciodată că voi prinde ziua să îl văd pe Tomas devenind... tatăl nostru.

        Sunetul unui hohot de râs gutural îmi întrerupe reveria de moment și atenția îmi este recâștigată instantaneu de Antonio Calistro, încă țintuindu-mă la pământ și cu un rânjet inexplicabil de larg pe chipul său ticălos. 

- Deci, tânărul Bellini s-a decis să pună mâna pe o armă și să devină bărbat peste noapte? Cine ar fi crezut?

        Un fior rece mă străpunge din cutia toracică și mă trezesc înghițind zgomotos în sec. Nu am putut simți nicio urmă de umilință sau teamă în tonul celui care, deși are un obiect mortal îndreptat în direcția sa, tot pare că deține avantajul decisiv... nu, singurul lucru pe care l-am putut simți în tonul lui Antonio Calistro a fost pură batjocură. Chiar dacă nu îi pot citi privirea ațintită strict spre fratele meu, sunt convinsă că aceeași aroganță este ușor perceptibilă și acolo.

        Așadar, leul își păstrează mândria chiar și încolțit.

- Crezi că mă joc, Calistro? vocea fratelui meu este acum zguduită de o mânie abia stăpânită. Crede-mă, sunt mai tentat să trag direct decât să stau la taclale cu tine! Ai exact trei secunde să îi dai drumul surorii mele înainte să te scutesc de la mai te ridica de pe ea viu!

        Deși el nu reacționează, eu simt imediat nevoia să intervin cumva în conflictul pe punctul de a se termina tragic. Sperând să fie prea ocupat pentru a-mi intui gestul, încerc să îmi răsucesc corpul și să mă strecor afară din brațele răpitorului meu înainte să apuce să se dezmeticească. Abia dacă reușesc însă să mă mișc un centimetru, pentru că unul dintre brațele lui Calistro decide acum să îmi înconjoare mijlocul ca o curea ce ne alipește corpurile întru totul. Un șuierat surprins îmi părăsește buzele și toate protestele îmi iau sfârșit sub senzația adusă de acest contact familiar și iritabil de copleșitor.

- Unu, primul semnal de avertizare răsună impunător și ochii mi se lărgesc de șoc și groază automat.

- Tomas, șoptesc, nesigură dacă era pentru el, pentru Calistro sau chiar pentru mine însămi.

        Nu ar trage, nu-i așa? Nici nu vreau să mă gândesc la câte dezastre ar putea aduce o clipă de gândire necugetată în acest moment...