Pull The Trigger

Capitolul 9 - Desire

                                               C A P I T O L U L   9 - "D E S I R E"

              Cred că inima mi s-a oprit pentru o clipă când realitatea m-a lovit brusc. Încă sunt surprinsă că am putut fi atât de oarbă. Prezența mea aici, rochia... chiar și dansul a fost un avantaj pentru planul său diabolic. Lăsând la o parte că mă simt ridicol că mi-am lăsat garda jos atât de ușor, un alt sentiment, o altă senzație îmi pune acum sângele în mișcare și îmi încețoșează rațiunea. Furie. Pură furie și, toată este îndreptată asupra unei singure persoane.

        Rochia distrusă mă lasă complet rece. Privirea arogantă și mulțumită a femeii din fața mea nu îmi trezește nicio reacție. Sunetul timid al robinetului umple tăcerea într-un mod apăsător, dar eu nu îl aud. Potrivindu-se stării în care mă aflu, bătăile inmii mi-au încetinit considerabil, lăsăndu-mă să îndur sonoritatea slăbită a noului ritm impus. Dar, în același timp, mi-am atins limita. Ăsta e maximul la ce pot suporta. Chiar și cu furia care să îmi împiedice gândirea logică și calmă, tot sunt conștientă că urmează ceva rău.

        Șervețelul folosit la curățarea rochie atinge podeaua strălucitoare a băii mototolit și robinetul pornit rămâne abandonat în urmă, în timp ce picioarele mă poartă echilibrate către ușă. Îmi păstrez expresia goală și impasibilă. Nu este nicio urmă de emoție pe chipul meu. Ignorând și modul curios în care Sofia Vanna mă privește când părăsesc încăperea, fără să rostesc o vorbă, mă îndrept înapoi spre locația petrecerii cu pași silențioși. Îi observ imediat pe Dante și Monica așezați din nou la masă alături de ceilalți, dar direcția îmi rămâne neschimbată. Și, la fel și voința.

        Trecând pe lângă un ospătar cu o tavă de băuturi, iau sticla nedesfăcută de pe ea și, involuntar sau nu, degetele mi se încleștează în jurul ei cu o forță exagerată. Cumva, sunt conștientă că sunt privită din toate părțile, dar, în același timp, știu și că nu rochia mea pătată sau scandalul de mai devreme cu Monica sunt cauza acestei atenții nedorite. Nu, nimănui nu îi pasă că am suferit un mic accident sau că am vrut să pornesc o bătaie între pisici, pentru că sunt mult mai interesați de altceva. Mai precis, de locul spre care mă îndrept.

        Încă o dată, Antonio Calistro este complet indiferent la tot ce îl înconjoară, fixându-și atenția strict asupra conversației pe care o poartă. Aproape că îmi vine să mârâi văzându-l așa, atât de lipsit de cusur în lumea sa perfectă, nepăsător față de restul lumii. Și totuși, în timp ce universul său continuă să fie atât de ideal, al meu se destramă încă din ziua din care l-am cunoscut.

        Ce fac în următorul moment este cu siguranță un gest necugetat. Nu aș ezita nici pentru o secundă să recunosc că nu m-am obosit să mă gândesc de două ori înainte să acționez. Aș vrea să spun că am într-adevăr o scuză bună, dar nu sunt sută la sută convinsă că aș reuși să mă conving nici pe mine. Brațul mi se ridică în aer cu o precizie demnă de aplauze și, doar o clipă mai târziu, sticla se lovește de suprafața tare a mesei cu o bufnitură asurzitoare, stropind împrejur cu conținutul său. Și, dacă credeam că înainte aveam atenția tuturor asupra mea, acum ar trebui să fiu uimită că toate perechile de ochi din sală mă urmăresc șocate.

        Nesurprinzător însă, nu îmi pasă. Pentru că nici nu mă obosesc să îi privesc pe vreunul dintre ei. De ce aș face-o, oricum? Niciunul nu este important. Și, oricât de mult i-aș urî pe fiecare în parte, nici măcar adunați la un loc nu îl întrec pe el.

        Antonio Calistro. Lider de Mafie, o persoană lipsită de conștiință morală și, incapabil de orice sentiment. Totuși, cel puțin am reușit să îi schimb într-o mică măsură perfecțiunea aceea inumană și sâcâitoare. Costumul său de firmă, stropit de bătura din sticla care acum zace în bucăți în fața sa, mărește lista celor care au avut parte de un accident vestimentar la petrecerea asta. Asta dacă mi-aș putea trece descărcarea furioasă la accidente...