Pull The Trigger

Capitolul 27 - Everybody's demons

                                                        C A P I T O L U L 27-"EVERYBODY'S DEMONS"

            Probabil că nu se putea să reacționez mai prost de atât, însă nu îmi rețin râsul ridicol atunci când privirea mi se mută de la Raul înapoi către segmentul de unde provine toată această tensiune instalată în tot cazinoul. Acela este bunicul lui Calistro? Nu mă mai miră că am primit aceeași undă sumbră din direcția lui. Enervant, dar se pare că reptilele continuă să se înmulțească în jurul meu fără oprire. Asta îmi reamintește brusc de întâlnirea de care tocmai am scăpat din lift și îmi înghit râsul în timp ce ochii îmi devin din nou precauți și atenția îmi revine asupra lui Raul.

        Gura mi se deschide imediat cu intenția de a urla tare și clar că tocmai am avut parte de câteva minute de coșmar în compania nimeni altuia decât Salvadore, dar mă trezesc prinsă de mână înainte să apuc să scot vreun sunet. Fără niciun avertisment și, în mod surprinzător, fără să întâmpine vreo rezistență din partea mea, Raul mă trage spre capătul mulțimii din spatele nostru, cu Tomas urmărindu-ne tăcut.

- Ce facem? întreb din plin confuză, aruncând priviri intense modului în care mă reține și forțează să înaintez și mai ales peisajului care dispare pas cu pas din raza mea vizuală.

Cu fiecare metru pe care îl fac cât mai departe de locul unde Calistro și aparentul său bunic conversează cu expresii serioase, cu atât devin mai nerăbdătoare și iritată de cât de mult am fost cărată sau trasă cu forța pentru o zi. Totuși, nu apuc să îmi vărs nervii pe el, pentru că Raul îmi dă subit drumul la mână și o altă problemă devine esențială când îmi înalț capul de la podea furioasă și dau cu ochii de chipul lui Leo. Pur și simplu, înlemnesc. Uitând și de iritarea cauzată de bruscarea constantă și de bulversarea totală, îmi simt gâtlejul devenind uscat în timp ce contactul vizual persistă.

- Și acum ce? întreabă pe un ton exagerat de serios și realizez doar după că de fapt, i se adresa lui Raul.

Totuși, mintea mea a reacționat oricum, în ciuda calmului pe care ar trebuie să mi-l confere lipsa lui de atenție pentru mine. Și acum ce? Ce urmează să fac? Nu am nici cea mai vagă idee, pentru că nu pot decât să sper că nu am decăzut de tot în ochii tăi după episodul de mai devreme. Asta în cazul în care întrebarea se referea strict la ce s-a întâmplat cu relația bizară dintre noi, pentru că dacă interesul se axa asupra tuturor problemelor mele, nu aș ști dacă să îmi încep răspunsul cu panica adusă de episodul de mai devreme cu Salvadore sau cu iritarea produsă de toate secretele astea care par să prindă contur în jurul meu.

Încă păstrând o distanță enervant de mică de mine, Raul aruncă o privire discretă în urma noastră și următoarele momente sunt dominate de o tăcere apăsătoare. Nu știu dacă îi ignoră întrebarea lui Leo în mod intenționat, însă își păstrează chipul orientat spre partea opusă a sălii și încuviințează scurt. Automat, îmi întorc și eu capul în direcția indicată și clipesc confuză când îi zăresc pe Dante și Romeo croindu-și drum către noi. Surprinzător sau nu, nici Dante nu are o expresie mai veselă decât restul.

- Bănuiesc că e timpul să scurtăm petrecerea pentru unii dintre noi, este primul lucru spus de Romeo și mă încrunt în direcția lui înainte să apuce să și explice. Sau din ce am înțeles eu, Tomas și Emily ar trebui să se retragă în camerele lor. Și nu ar strica să fiți discreți cu asta.

- Ceva de genul acesta, Dante comentează cu același ton rece, fixându-și privirea asupra fratelui meu și a lui Leo. Mai bine mergeți toți trei. Totuși, să fie repede.