Pull The Trigger

Capitolul 31 - Storm

                                                            C A P I T O L U L 31 -"STORM"

      Domol și pașnic, trupul îmi revine pas cu pas la viață, totul sub acțiunea unei amorțeli care mă domină din toate încheieturile. Un geamăt răgușit îmi vibrează chinuit gâtlejul și inspir adânc, cu degetele scufundându-mi-se în perna care îmi susține capul. Cu aceeași lentoare impulsionată de o profundă durere de cap, îmi încurajez pleoapele să se deschidă, întâlnind cu un sentiment de dezamăgire lumina dimineții ce umple încăperea.

Ignorând senzația de uscăciune care îmi zgârie gâtlejul când înghit în sec, mă ridic fără vlagă în șezut, trăgând după mine așternuturile și înfășurându-mă cu mișcări slăbite în ele. Îmi strâng genunchii la piept și îi înconjor încet cu brațele, lăsând un răsuflat prelung și greoi să îmi scape. Fața mi se sprijină imediat între genunchii cuprinși acum într-o strânsoare și mai vehementă și îmi simt inima accelerând încetul cu încetul.

Corpul putea la fel de bine și să-mi fi fost lovit de un camion și totuși, durerea fizică care mă apasă tot nu ar avea nicio șansă în fața celei care îmi tulbură gândurile. În acord cu această idee, corpul mi se încordează brusc și oftez zgomotos în timp ce întâmpin senzațiile de amorțeală și înțepături care abia acum se fac cu adevărat simțite. După aproximativ doisprezece ore de la impact, umărul pare că s-a decis să revină la a fi o sursă de durere. Totuși, sunt mai deranjată de alte părți care se simt... nefamiliar de incomode în acest moment.

Ezit să îmi las capul să se înalțe din ascunzătoarea dintre brațe și genunchi, convingându-mă să îmi dezvălui ochii camerei doar după ce sunt câtuși de puțin consolată de faptul că sunt singură în ea. Singură într-o încăpere și un pat care mă torturează cu fiecare secundă în care fragmente de amintiri îmi cauzează cel mai agasant tip de fiori. Însă, exact când credeam că sunetul propriului puls pare gata să mă surzească, cel cauzat de clipa în care ușa se deschide ține să întreacă asta.

Tresar cu un suspin din prima secundă în care aud clanța apăsându-se, ridicându-mi privirea către persoana care pătrunde în încăpere fără să am timp să îmi regândesc acțiunile. Chiar și așa, tensiunea nu se oprește aici, pentru că de îndată ce ușa se închide silențios și își întoarce chipul către mine, avem parte de un contact vizual care îmi blochează tot aerul în plămâni. Clipesc o singură dată, încă lipsită de orice fel de expresie sau emoție și pare că doar de atât este nevoie pentru a-l face pe el capabil să spargă liniștea din jur.

- Dante și fratele tău ar trebui să fie aici în orice moment, se îndepărtează de ușă, evitând să îmi mai prindă pentru vreo clipă privirea. Drina încă te așteaptă la micul dejun dacă vrei să te duci, însă plecăm de îndată ce ajung mașinile.

Încă o dată, mă trezesc clipind lent și fără reacție, de parcă cuvintele sale au trecut inaudibile pe lângă mine. Calistro se apropie de fereastră tăcut și trage de tot perdelele, lăsând lumina de afară să domine de tot încăperea în timp ce privirea sa analizează cu precauția lui tipică priveliștea de afară.

Îmi umezesc cu o mișcare înceată a limbii buzele și parcă în sfârșit sunt în stare să îmi mișc în vreun fel și restul corpului. Îmi cobor tălpile pe podeaua de la marginea patului, ezitând însă și să mă ridic de pe acesta în timp ce îmi înfășor tacticos cearșafurile în jur. Șuvițele încâlcite de păr îmi alunecă în jurul feței mai neîmblânzite ca niciodată și să îmi privesc picioarele atingând răceala podelei se pare că a devenit cel mai interesant lucru cu putință.