Pull The Trigger

Capitolul 45 - Breaking boundaries

C A P I T O L U L 45 -"BREAKING BOUNDARIES"

- Dacă nu ies de aici curând, o să ajung să beau alcool sanitar.

- Hei, nu te uita la mine! Monica încă mă tratează cu priviri criminale pentru că ți-am adus țigări, Raul ridică din mâini în semn că nu are de gând să se lase implicat și Dante oftează resemnat în timp ce își aprinde o nouă țigară.

Așa ceva nu se face într-un spital. Clipesc încet și rar, păstrând o expresie indiferentă pe chip din colțul patului unde sunt așezată și de unde urmăresc tăcută atmosfera din încăpere. Amândoi sunt norocoși că Monica e ocupată să vorbească cu medicul lui Dante, ori singurul lucru aprins ar fi fost temperamentul ei.

- Judecând după fața Emiliei, nici ea nu e de partea noastră, deci îmi ești dator pentru că mă pui prost cu toată lumea.

Îmi arcuiesc fără chef o sprânceană către Raul și acesta îmi face jucăuș din ochi. Pufnesc neamuzată și arunc o privire discretă la ceasul de la încheietură... gest care nu are norocul de a scăpa privirii agere a lui Dante.

- Antonio ar trebui să fie aici în orice moment, rostește cu o încercare de a suna nonșalant, dar urma aceea de rânjet discret care îi conturează buzele îmi sugerează altceva.

M-am mai întrebat în trecut dacă nu e posibil ca Dante să fie cumva conștient de toate cele câte s-au întâmplat între mine și Calistro, dar nu am încercat niciodată să îmi demonstrez dacă e într-adevăr așa sau nu. Ca să fiu sinceră, cred că prefer să nu știu. Și totuși, după episodul ciudat de acum o zi, când l-am vizitat prima oară la spital și când un soi de tachinare dubioasă a avut loc între el și vărul său, parcă nu mai pot privi situația la fel de nepăsătoare.

- Las-o în pace pe Emily! Raul intervine și tonul îi denotă din plin sarcasm reținut. Își va revedea în sfârșit tatăl și nu are dispoziția necesară pentru umorul tău ieftin... al meu pe de altă parte-

Ușa încăperii se deschide și din spatele ei își face apariția o asistentă tânără și scundă de înălțime. De îndată ce face doi pași mici și privirea i se fixează pe un Dante fumând în apropierea ferestrei, calmul de pe chip îi trece subit la o panică conturată de șoc.

- Prinși, Raul plescăie oftând din buze și scutură teatral din cap. E vina blondei! exclamă cu falsă indignare și își întoarce hotărât capul spre mine.

Într-una din zilele mele bune aș fi izbucnit sigur în râs. În schimb, acum mă rezum doar la a expira prelung și la a-mi da plictisită ochii peste cap. Este evident că sunt extraordinar de stresată de faptul că în câteva ore îmi voi avea din nou tatăl în fața ochilor și deși apreciez vag intențiile lui Raul și Dante de a-mi ridica moralul, le găsesc inutile.

Totodată, nu mă ajută nici efortul considerabil pe care trebuie să îl depun pentru a mă purta cât mai normal posibil față de Raul...

- Signore, nu puteți face asta aici! Stingeți imediat aia!

Dante nu e pregătit să fie pus la pământ atât de ușor. Înfățișând unul dintre zâmbetele sale tipic de seducătoare, își drege delicat vocea și, cu un talent înnăscut, face tot posibilul să fie irezistibil în modul său de a-i explica asistentei că totul e în regulă, că e doar o singură țigară -o minciună, bineînțeles- și că oricum geamul e deschis și promite că e singura dată când se întâmplă asta. Totul în timp ce Raul aprobă susținător din cap, abia reținându-și râsul.