White Night | Victon [ DISCONTINUED ]

Capitolul 30

—
Din perspectiva lui Saemi
Următoarea zi, ora 4:53

Poate e cel mai prost plan la care m-am gândit, dar nu găseam curajul necesar să dau ochii cu Subin. Nu acum când mi-am încălcat singura regulă pe care mi-o pusesem și i-am dat șansa creierului meu să mă distrugă în acele douăzeci de minute în care am închis ochii.

Așa că, ștergându-mi stropii de transpirație ce-mi curgeau pe tâmplă, m-am dat jos din pat și am ieșit din cameră tiptil. Cândva trebuie să mă întâlnesc cu el, dar momentan voiam doar să beau ceva rece, ceva care să-mi calmeze pielea din a arde. Mâine e meciul și după directorul a zis că ne va duce într-o excursie, dar aveam o presimțire că nu va fi ceva bun. Nu am făcut nimic să merităm o asemenea aventură, cum o numeau unii. Cred că era o altă modalitate minunată de-a sa de a ne pedepsi.

Și așa directorul se comportă foarte ciudat în ultimul timp. Nu mai doarme, cearcănele sale sunt mai mari decât de obicei și mai vizibile, pomeții săi mai proeminenți, a slăbit mult și nici măcar vorbele sale nu mai sunt al fel de jucăușe. Obișnuiam să glumim mult cu el înainte, dar acum e doar posomorât.

Poate e vârsta, îmi zic și iau o gură din paharul cu apă rece ca gheața. Telefonul mi-a vibrat pe blat și l-am luat în mână ca să văd cine mă suna la o oră așa târzie, sau mai bine spus devreme. Mi-am trecut degetele prin păr, o respirație greoaie părăsindu-mi buzele la numele ce a apărut pe ecran. Nu aveam starea necesară să vorbesc cu el acum.

"— Ce este, Jaehyun?"

"— Vreau să știu cu ce motiv m-a sunat Changmi la trei dimineața să-mi spună să-mi gândesc din nou alegerile în viață?" Tonul lui era plin de amuzament, dar se putea observa ușor oboseala. Nici eu nu eram mai presus, având în vedere că dormisem doar câteva minute și nici acelea consecutiv.

"— E doar protectivă," îi răspund, vocea mea ieșind mai extenuată decât mă așteptam.

"— Dormeai?"

"— Nu..."

"— Atunci, vrei să mergem acum?"

Am rămas tăcută câteva secunde. Nu puteam nici să fug de Subin întruna și nici nu voiam, dar speram să aud totul de la el și nu de la altcineva. Pentru mine este important ca el să fie sincer și să aibe încredere în mine. Lăsând un alt oftat să-mi scape printre buze, am pus paharul în chiuvetă și am deschis geamul ca să simt aerul rece dându-mi la o parte șuvițele rebele ce au ieșit din coada de cal pe care o făcusem înainte de somn.

"— Ne ia în jur de o oră-două să ajungem," continuă. Vocea lui era mai răgușită decât de obicei, fiind încă afectat de somnolență. "Ar trebui să-ți prinzi părul mai des, apropo. Îți stă bine..."

Mi-am mișcat atât de repede capul spre fereastra casei lui Subin încât am simțit o durere oribilă în spatele gâtului care m-a forțat să icnesc audibil. A pufnit în râs la suferința mea și abia acum l-am observat pe balcon, îmbrăcat doar într-un halat de baie închis la culoare și cu o țigară între degete. Haina de pe el era dintr-un material fin, probabil catifea și am putut recunoaște firma ca fiind Louis Vuitton. Lumina felinarelor de pe stradă se reflecta în lănțișorul subțire ce-i îmbrățișa gâtul, încât puteam vedea bijuteria de aici.