White Night | Victon [ DISCONTINUED ]

Capitolul 21

Asta e una din melodiile mele preferate dintotdeauna.
Îmi oferă...inspirație.
—
Din perspectiva autoarei

Soarele urcase pe cer, însă răceala din aer se simțea teribil de mult. Octombrie își punea rapid amprenta pe Seoul, crengile copacilor rămânând ușor-ușor fără frunzele colorate, acum zdrobite sub tălpile celor doi ce pășeau liniștiți spre locație. După ce Four și Muse au ajuns la vechiul spațiu de antrenament situat în mijlocul pustietății, au fost surprinși să vadă că nu sunt singuri.

"— Muse!" Strigă Yuqi și fuge spre rozalie. Cealaltă o primește cu brațele deschise, chicotind veselă. Toată oboseala de mai devreme se disipise, acum fiind înlocuită de fericire pură.

Îi era dor de colegii ei, ceea ce nu se întâmpla prea des având în vedere că îi vedea zilnic înainte de toată harababura asta. Fetele au creat o îmbrățișare de grup, numai bună în această dimineață răcoroasă. S-au despărțit și și-au zâmbit reciproc, dar s-au oprit când au simțit o aură rece și mortală venind din dreapta lor.

"— Bună dimineața, dragi diavoli. Văd că sunteți destul de fericiți, am venit să vă readuc la realitate și să vă amintesc că astăzi va trebui să fiți pedepsiți pentru ceea ce ați făcut-" Directorul a apărut pe neașteptate, un rânjet malefic pe buzele lui.

"— Yah! Jung Subin, o să întârziem iarăși!" O voce cunoscută se aude din depărtare și toți își întorc privirea spre adolescenții ce alergau ca doi nebuni. Degetele lor erau împletite și purtau niște expresii obosite și, în același timp, amuzate.

"— Taci și fugi!" Îi răspunde el.

Ochii întunecați ai directorului s-au luminat involuntar la auzul numelui său întreg și și-a rotit corpul în așa fel încât să le ofere lor toată atenția lui. Subin și Saemi s-au oprit în fața sa, aplecându-se obosiți, cu palmele pe genunchi.

"— Ne scuzați de întârziere, domnule! acest idiot s-a trezit târziu și abia am prins metroul," fata cu păr mov îi aruncă o privire jucăușă brunetului de lângă ea care a lovit-o ușor în umăr.

"— Minte, ea e cea căreia i-a luat o oră să se trezească."

Directorul doar i-a întâmpinat cu o expresie senină, în contrast cu cea de mai devreme care îi făcuse pe elevi să tremure vizibil.

"— Nici o problemă, acum..." se apropie de ei," aveți ceva să-mi spuneți?"

Cei doi se uită unul la altul și aprobă silențios. Bărbatul le-a făcut semn să îl urmeze undeva unde pot vorbi în liniște, dar nu înainte să îi spună lui Mino să înceapă pedeapsa.

"— Alinierea!" Le atrage atenția profesorul. Ei fac rapid ce spune și se așează unul lângă altul. Ochii lui Mino erau plini de milă, dar nu putea să treacă peste cuvintele prietenului său. Până la urmă, era mai puternic decât el." Douăzeci de ture de teren, fără oprire!"