—
Din perspectiva lui Muse
O zi mai târziu"— Ce o să facem toată ziua cât timp Dix e plecată?" Se plânge albăstruia de lângă mine, mâncând un pumn întreg din cerealele prietenei noastre.
"— Jinx, se vor întoarce tot astă seară." Îmi dau ochii peste cap și îi fac semn să împartă bunătățile cu mine. Ea îmi înmânează cutia cu cele mai scumpe cereale pe care le-am văzut vreodată și pe care nu pot să mi le permit în veci și se ridică de pe podeaua bucătăriei.
"— Totuși, hai să luăm o doză de Dr. Pepper și să ieșim undeva."
"— O să realizeze că iară i-au dispărut băuturile preferate," ea dă din umeri și scoate din frigider două doze roșiatice. "Nu mai avem bani să îi luăm altele!" Continui eu, însă mă ignoră și trece pe lângă mine.
Mă grăbesc să o urmăresc afară din casa lui Dixie și spre stația de autobuz, dar nu înainte să încui ușa cu cheia pe care fata cu păr mov ne-a dat-o în semn de încredere acum ceva timp. Dacă știa că o să intrăm ca nebunele pe geam de fiecare dată când voiam să îi mâncăm mâncarea, probabil nu ne-ar fi dat copie la cheie. Eh, pentru noi încă era un avantaj!
Ajungem rapid și ne așezăm pe o bancă cât timp așteptăm.
"— Oh, fetelor!" Auzim o voce cunoscută și când ne ridicăm privirea îi vedem pe cei doi frați îndreptându-se spre noi relaxați.
Atenția mea a căzut direct pe Four care, de când am dansat împreună, a început să facă lucruri ce-mi fac inima să tresară. De la mici mesaje scurte care nu-s deloc genul lui, până la a apărea la mine la ușă, în toiul nopții, să-mi aducă ciocolata preferată și să ne uităm la filme. Totul sub pretextul că i-a fost dor de mine și că nu petrecem destul timp împreună.
Ochii noștri s-au întâlnit și am observat cum i s-a luminat fața deodată și un zâmbet fantomatic i-a apărut pe buze.
"— Kai, Four, ce faceți aici?" Jinx întreabă, văzând că vin din aceeași direcție ca noi.
"— Aaagh, nu puteam să-i mai suport pe ăia doi fiind îndrăgostiți pe acolo. Mă fac să mă simt așa singur," Kai își ciufulește părul albastru într-o manieră frustrată și eu rămân confuză.
"— Venim de la Wyld," celălalt ne explică mai pe scurt.
Când văd că și ei așteaptă același autobuz, mă dau mai la o parte, făcându-le semn să se așeze. Four vine lângă mine și securizează locul înainte să pot spune ceva, lăsându-și brațul să cadă pe spătarul băncii. Degetele lui mi-au atins subtil umărul și m-am uitat la el uimită.
"— Unde vă duceți?" Spune mai apoi ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat.
"— Ne gândeam să ieșim cât timp Dixie e plecată," Jinx își deschide telefonul să caute ce filme se vor difuza astăzi la cinema, iar eu îmi las privirea să cadă pe pământ, simțindu-mi obrajii cum se înroșesc.
CITEȘTI
White Night | Victon [ DISCONTINUED ]
FanfictionÎmpiedicându-se în propriile picioare, nici nu a realizat când -și cum- a ajuns să-i țină fața între palme băiatului pe care credea că îl disprețuiește. ❝Tu...❞ Degetul ei i-a atins nasul ușor, luându-l prin surprindere și făcându-i ochii căprui să...