White Night | Victon [ DISCONTINUED ]

Capitolul 18

—
Din perspectiva lui Dixie

"— Mă întreb oare cum va suna când îl vei striga?"

I-am lovit pieptul puternic, auzindu-l cum icnește de durere.

"— HAHAHAH ȘI EU MĂ ÎNTREB CUM VEI ARĂTA CÂND TE VOI UCIDE!" Strig fără să vreau, obrajii mei arzând intens și el chicotește distrat.

"— Ești așa drăguță când te rușinezi," am închis brusc trusa, sunetul puternic făcându-l să tresară surprins.

M-am ridicat de pe el când nu era atent și m-am îndreptat spre baie ca să duc înapoi mica cutie. Închizând ușa în urma mea, m-am rezemat de marginea chiuvetei și am lăsat o respirație greoaie să îmi părăsească buzele. 

E teribil de greu să mă abțin pe lângă el...

Am deschis robinetul și mi-am umplut palmele cu apă, înainte să îmi ud fața și să încerc să mă trezesc.

"— Saemi?" Se aude vocea sa mică de pe partea cealaltă a ușii.

Poate sentimentele mele erau acum intensificate din cauza procesului, dar simplul fapt că mi-a spus pe nume mă făcea să roșesc iarăși. Inima îmi era grea cu ceva ce nu puteam explica, era ca și când aș fi vrut să îl văd din nou.

"— Am spus ceva greșit...?" Continuă și puteam distinge panica din tonul său. Mi-am șters fața cu un șervețel și l-am aruncat în coșul de gunoi. Okay, Saemi, vei deschide ușa aia și vei vorbi cu el fără să te comporți ca o adolescentă timidă.

Când am făcut-o, totuși, am tresărit la privirea pe care o avea. O simplă dorință, o emoție care m-a făcut să mă dau un pas înapoi și să clipesc de câteva ori ca să fiu sigură că văd corect. 

"— Simți și tu, nu?" Voiam să întreb ce, însă mi-a luat-o înainte și s-a apropiat de mine încet." Acest sentiment ciudat de dor chiar dacă nu ne-am mai văzut de câteva minute."

"— Uhm," mă simțeam așa intimidată de prezența lui. A continuat să facă pași leneși, eu tot depărtându-mă de el până nu am mai avut unde să mă duc, spatele meu făcând contact cu peretele rece al băii.

"— Pot să te sărut?" Palmele lui se așează de o parte și de alta a capului meu, aplecându-se ca să fie la aceeași înălțime cu mine.

"— Nu!" Mi-am pițigăiat vocea fără să vreau, un obicei pe care îl aveam când mințeam. 

"— Dar vreau să te sărut," se plânge ca un copil, chiar dacă tonul lui era jos, aproape expirând acele cuvinte.