White Night | Victon [ DISCONTINUED ]

Capitolul 11

—
Din perspectiva lui Dixie

M-am trezit iarăși inspirând adânc, sărind direct în șezut și încercând să îmi calmez bătăile rapide ale inimii. Pielea mea era acoperită de un strat subțire de transpirație, iar firele de păr îmi stăteau lipite de obraji, făcându-mă să le dau la o parte cu palmele. Am lăsat un oftat să îmi scape printre buze și mi-am întors temătoare privirea. Umerii mei s-au relaxat imediat când am văzut ca Yeji nu era în cameră; mă simțeam atât de ușurată că și ieri am avut același noroc.

Zilele astea au trecut ca un fulger, noi reușind să vizităm câteva locuri faimoase despre care citisem pe internet. Excursia a fost mult mai scurtă decât aș fi vrut...numai când mă gândesc că trebuia să mă întorc în Coreea, unde toamna deja își pune amprenta pe Seul, mă iau fiorii. Totul a mers bine totuși, a fost exact așa cum mi-am imaginat. Am petrecut aceste zile cu prietenele mele cele mai bune, ba chiar am făcut și o tonă de poze polaroid pentru că Hanse ne tot bătea la cap să încercăm noul aparat pe care și l-a cumpărat de la un magazin de suvenire. 

Ne-am distrat enorm de mult, chiar nu vreau ca asta să se termine...

Am aruncat așternuturile de pe mine și m-am ridicat din pat, pășind cu grijă spre balcon. Ajunsă afară, am fredonat satisfăcută când am simțit briza răcorindu-mi pielea fierbinte și descoperită de pantalonii scurți pe care-i purtam. Am privit cerul senin, pictat în culori de mov și portocaliu, și mi-am rezemat coatele de balustrada groasă de piatră.

Nu știu ce se întâmplă cu mine, dar în ultimele două zile am avut niște vise care încep să mă afecteze psihic. Am tot încercat să ignor, să fiu indiferentă despre faptul că el îmi apare în vise și îmi bulversează toate gândurile, însă e în zadar când îl văd în fiecare zi. E imposibil să dau la o parte tot ceea ce simt.

Ugh, te urăsc.

"— Așa devreme? nu am mai auzit asta de ceva timp," tresar când aud o persoană în dreapta mea și îmi întorc privirea să-l văd pe Wyld, stând pe balconul camerei lui și făcându-mi cu mâna ușor. Era încă îmbrăcat în pantaloni de pijama și un tricou negru, părul lui fiind ciufulit și nearanjat.

Am simțit un tremur traversându-mi corpul.

"— Pleacă, Wyld. Nu sunt într-o stare foarte bună să mă ciondănesc acum..."

Sprâncenele lui s-au încruntat și i-am simțit privirea intensă pe mine în continuare, chiar dacă de data asta nu a mai zis nimic. Ce îi puteam spune oricum? Hey, Wyld, inamicul meu de trei ani, am început să te visez și mă trezesc mai panicată decât atunci când am coșmaruri!

Într-adevăr sună perfect!

Am suspinat ușor și mi-am lăsat fața să cadă între palme. Simțeam nevoia să țip, să lovesc ceva, însă m-am abținut cu greu.