White Night | Victon [ DISCONTINUED ]

Capitolul 26

━
Din perspectiva lui Jinx
Cu șapte zile înainte de meci

Abia îmi târam picioarele pe holurile liceului, cu Saemi lângă mine care părea foarte agitată, jucându-se cu degetele exact cum făcea înainte de un examen în generală. Ochii ei dansau pe fiecare persoană, genele ei fluturând de emoție.

"━ Hey, ești bine?" O întreb și îmi pun mâna pe umărul ei, simțind-o cum tresare sub atingerea mea.

"━ Uh, da..." Răspunde ea încet, coborându-și privirea pe mâinile ei împreunate."Simt că ceva se va întâmpla și nu știu ce. Mă sperie!"

"━ Sunt sigură că totul va fi okay," o asigur și o îmbrățișez dintr-o parte. Ea chicotește atunci când umerii noștri se lovesc puternic și mă bucur că am putut să-i aduc un zâmbet pe buze. "Acum hai să ne grăbim, știi că directorul a zis că vrea să vorbească cu noi."

Ea a aprobat ușor din cap și ne-am continuat drumul către biroul persoanei care, de câteva zile încoace, ne tot contactează în mod ciudat. Prima dată credeam că vrea să se răzbune iar pe noi din cauza accidentului de acum ceva timp, însă atunci când a început să ne pună întrebări dubioase, am încetat să cred că e doar atât.

Modul în care vorbea cu noi, faptul că arăta din ce în ce mai obosit și acțiunile lui îmi dădea de bănuit că ceva mult mai murdar se întâmplă fără ca noi, studenții, să știm. Am dat din cap negativ atunci când simțeam că gândurile îmi sunt din ce în ce mai rele și întunecate și am bătut la ușă, înainte să o deschid și să intrăm cu pași mărunți în încăperea abia luminată. Primul lucru pe care l-am observat a fost cum toate draperiile erau trase, niciun firicel de lumină existent, decât calculatorul aprins care scotea un sunet continuu.

"━ Bună, fetelor. Luați un loc," murmură el pierdut. Eu și Saemi ne aruncăm priviri nesigure, dar facem ce ne spune și ocupăm cele două locuri din fața lui. Mi-am mutat ochii pe el. Cearcănele lui erau și mai proeminente, pomeții lui asprii și buzele uscate. Cel mai probabil nu mai dormise de câteva zile, însă părea și deshidratat. Cu un zâmbet slab și clipind puțin prea lung față de obicei, s-a ridicat și am observat cum costumul îi venea larg pe corp. A mai slăbit cumva? gândesc când se reazemă de birou. Până și inelul pe care i-l dăruisem ca dar din partea clasei se chinuia să nu-i cadă de pe deget atunci când și-a dus paharul cu apă la buze. 

"━ Domnule director, păreți obosit. Sunteți bine?" Saemi a întrebat, îngrijorată. 

"━ Sunt bine, nu vă îngrijorați," ne zâmbește el și ne evită privirea.

"━ Dar-"

Trântește paharul pe birou și noi tresărim, imediat înghițindu-ne vorbele. După câteva secunde de liniște, își dă seama ce a făcut și își cere scuze, cu un ton absent și amețit, așezându-se înapoi pe scaun. Își trece degetele prin părul ciufulit și își întoarce din nou atenția spre noi.