Sunt Aici Pentru Tine Pentru Totdeauna - drarry

Un întuneric mai negru decât mintea mea

Și a trecut și săptămâna, mă rog,  pe aproape. E vineri. Ore cu slytherinii avem doar luni și vineri.  Deci practic azi, ultima ora. Celălalte ore au trecut așa încet având în vedere ca e vineri. Parcă nu mai vine o dată sâmbătă. Nu că aș vrea să mă întălnesc cu Draco sau ceva, nu... bine, poate doar puțin.... BINE, POATE CHIAR VREAU SĂ MA ÎNTÂLNESC CU EL SĂ POT AFLA MAI MULTE DESPRE EL PENTRU CA NU STIU NIMIC ȘI MĂ SIMT INCOMFORTABIL, ok?

-În sfârșit e ultima oră! spuse Ron 

Hermione citea o carte și nu-l băga în seama. Ne îndreptăm spre ușa sălii unde aveam oră, din nou, cu Snape. De data asta chiar nu am întârziat, dar se pare că Snape tot era nemulțumit. Ne așezăm la o masă.

-Bine că de data asta nu mai faci echipă cu Malfoy! spuse Ron către mine, răsuflând ușurat. O voce prea bine cunoscută din spatele nostru răsună:

-Chiar, domnule Weasley? Păi atunci cred ca tu si Potter ați face o echipa frumoasa cu domnul Malfoy azi. Ce ziceți? spune Snape

Ron înghiți o dată în sec. Atât i-a trebuit să zică. Bine, ce-i drept, nu înțeleg de ce Ron era așa speriat de Snape, dar părea destul de dur și pun pariu că e așa mereu nu doar azi. Ne întoarcem amândoi încet. Hermione deja știa c-am dat-o în bară.

-Nu, mulțumim, ne descurcăm! zice Ron destul de încrezător pentru situația în care eram. Frica pe care o avea el o simțeam și eu.

-Vă descurcați nu? spune Snape cu o voce sarcastică dar și plictisită în același timp.

-Da! mai spune el.

-Păi atunci veți face echipă cu el tot restul anului. zise Snape. Ron dădu să spună ceva dar el îl întrerupse:

-Nu mă face, Wasley, că am să vă pun împreună tot restul anilor voștri aici dacă mai comentezi ceva. Hai, fuguța lângă coechipierul  vostru, face el din mână în semn să ne ducem într-acolo. Ron ezită o clipă dar eu m-am ridicat direct și m-am pornit spre acolo. Am făcut asta și puțin din frica lui, dar Draco practic era prietenul meu, nu? L-am tras și pe Ron după mine. Nu înțeleg de ce era așa desgustat de toata situatia asta.

Până la urmă a venit și el cu mine și ne-am așezat lângă Draco.

-Da', voi ce faceți aici? întrebă Draco cam derutat. Eu dau din umeri suptil și zic:

-A zis Snape.

-Vai de mine.... spuse el făcând ochii mari de parcă nu dorea asta. Toată întâmplarea asta doar îi aducea un prieten mai aproape, pe mine, nu înțeleg ce-i displăcea. Mai mult, nu înțeleg de ce tot îmi repet pentru mine că el e prietenul meu. Adică, de exemplu, nu îmi spuneam asta mie despre Ron sau Hermione. Ei chiar se comportau ca niște prieteni, m-au ajutat, profesoara are destul de multă încredere în ei încât să îi pună să stea cu mine perioada asta și le păsa de mine. Dar el, pur și simplu nu se comportă ca un prieten. Cred, cel mai probabil, că așa e felul lui să fie prieten cu mine.

-Da, Malfoy și mie îmi face plăcere să  stau cu tine, spuse Ron foarte sarcastic. Nu înțeleg rivalitatea asta între ei, poate doar mi se pare mie.

*

Toată ora a continuat în liniște, doar cu câteva comentarii răutăcioase aruncate unui altuia. Am să dau vina pe faptul că așa sunt copiii între ei. Azi l-am văzut pe Ron dându-și ochi peste cap, mai mult decât își dă Mione ochii peste cap când noi citim tema. 

-Aici trebuie să adăugăm și picioare de broasca, zic eu cu cartea în mână.

-I-auzi! îmi spune Draco sarcastic.

-L-as că aduc eu, pufni Ron și se îndepărtă de masă mergând la un dulap mult mai departe de noi.

-Șiii... spun eu după ce plecă Ron lungind ultima silabă, unde ne întâlnim mâine?

El stătu un pic și dădu din umeri nepăsător. Eu eram așa nerăbdător și el era așa indiferent. Am așteptat așa mult și el acum nici nu-i păsa. Doream să-l cunosc pentru că simțeam că nu o fac. Practic, nu cunosc pe nimeni., dar cu Hermione și Ron era altceva. Adică, da, dacă mă întreabă cineva care e culoarea preferată a lui Ron, nu o știu, dar nu la asta mă refer. Pe ei simțeam că-i cunosc într-un anumit fel. Cu Draco e altceva.

-Chiar nu-mi pasă, îmi spune el.

Deja simțeam lacrimi în colțul ochiului. Cel mai probabil dacă nu aveam poțiunea asta în mine nu plângeam. Se simte ca atunci când tai ceapă și plângi involuntar, doar că în condiția asta ceapa e fiecare vorbă un pic răutăcioasă și cuțitul e cel mai probabil poțiunea. Când acestea două se pun cap în cap pur și simplu mă provoacă să plâng. Vorbele un pic răutăcioase înseamnă dezamăgirile și vorbele spuse fară cap. Pot însemna și părerile sincere ale cuiva la adresa mea, dar și imaginația mea care interpretează totul grețit, mi-a spus Heremione. Însă acum, chiar dacă știam că e din cauza poțiunii nu doream ca el  să vadă asta, că plâng. Deja era prea târziu.

-Dacă ai de gând să plângi, poți să pleci de acum, îmi spune el nepăsător. Chiar nu-mi pasă.

Deja era prea de tot. M-am enervat pe tot. Pe nepăsarea lui, pe poțiunea asta și pe mine pur și simplu. Am fost un naiv crezând că îi va păsa. Și acum plâng ca prostul. Am ieșit din încăpere. Oricum nu îi pasă nimănui, nu? De ce îmi tot curgeau lacrimi? Ce lacrimi nesuferite...

Am ieșit din încăpere val-vârtej și m-am pornit spre baie. Simțeam cum totul se face întunecat în fața ochilor mei. Poate era din cauza faptului că plângeam și lentilele mele s-au aburit, dar sincer nu știu. 

Și am căzut. Am căzut în gol. Am găsit un întuneric mai negru de cât mintea mea. Și m-am pierdut acolo.

va urma