Sunt Aici Pentru Tine Pentru Totdeauna - drarry

Ciumă

Eram în fața tabloul Doamnei Grase având în mână trei sticle de bere cu caramel. Reținut de Snape până târziu la detenție, mă întorceam de la cină singur.

-Dacă nu spui parola, nu te pot lăsa, scumpete, așa sunt regulile!

Deja încercam de zece minute să intru. Parola s-a schimbat azi-dimineață, dar eu nu o aflasem încă.

Zăresc un băiat care urca scările. Sau, mă rog, încerca, pentru că se tot împiedica. Nu-mi luă mult timp să realizez că era chiar băiatul care a explodat poțiunea  și din cauza căruia am ajuns așa.

-Hei! îl strig eu.

Se uită la mine și veni și el spre tablou.

-Știi parola? Eu am uitat-o, poate mă poți ajuta... 

-Scuze, Harry, chiar aș vrea, însă... și eu am uitat-o.

Grozav... Ne uitam la tablou ca doi proști și nu știam ce să facem. 

Pe acolo mai trecu un băiat. Nu știu ce e în neregulă cu ziua de azi, sincer...

-Colin, ne poți ajuta? 

-Bună, Neville! Bună, Harry! Ce mai faci?

-Bine... spun eu. 

Cred că era un prieten de al meu acest „Colin".

-Știi parola, oare? îl întrebă Neville.

-Da. „Primul ou din oraș"!

Și portretul doamnei grase se deschise.

-Mulțumesc! îi spun eu și o iau drept pe scări spre dormitoare.

Intrând  în cameră îi zăresc citind pe pat pe Ron și pe Hermione.

-Ce citiți? îi întreb eu înmânându-le sticlele.

-Despre Poțiunea Uitării. Scrie aici că „dacă este administrată în cantități mari, subsemnatul își poate schimba personalitatea într-o proporție de 30-60% cât timp este sub efectul ei din cauză că nu-și amintește relațiile cu ceilalți, cum se comporta cu ei"... îmi spune Hermione. 

De câteva zile tot citeam despre poțiunea asta.

Aici Ron luă o gura mare de bere cu caramel și zise:

-Tot nu se explică ce treabă ai tu cu sora mea...

De azi-dimineață, Ron tot așa a ținut-o. La micul dejun, fata, m-a salut și am salutat-o înapoi. Și apoi să vezi... „De ce ți-a făcut cu mâna?". Zici că e tatăl ei. Mai rău, zici că e tatăl meu. Așa de tare îl deranjează faptul că s-ar putea (pentru că nici eu nu știu) să fiu cu ea într-o relație, încât nici să mă salute nu-i mai convine.

-Aici mai scrie că „Dacă poțiunea a fost administrată într-o cantitate destul de mare încât să țină câteva luni sau ani, în ultimele două luni (la minori) persoana respectivă nu mai plânge sau plânge foarte puțin." Ce tare, așa-i, Harry? spuse Hermione încercând să schimbe subiectul.

-Ron, lasă-mă cu asta, îi spun eu.

Deja eram sătul. 

-Tu să mă lași! Un lucru îți cer, jur, nimic mai mult! Dar normal că tu trebuie să faci fix pe dos!

-Cică în trecut oamenii o foloseau să uite de probleme și a fost interzisă un timp, continuă Hermione fără să-și ia ochii din carte, nebăgându-ne în seamă.