Sunt Aici Pentru Tine Pentru Totdeauna - drarry

Buruiană nobilă

Țin minte că bunica  mi-a povestit despre asta. Atunci când familia Potter a murit. Când a fost rece afară, deși nu era iarnă, și când a fost noaptea sângeroasă, deși nu s-a vărsat sânge. Aveam doar câteva luni. Părinții mei erau proaspăt căsătoriți. Fata Black a devenit Malfoy și în același timp un Mortivor. Nu am înțeles niciodată de ce a făcut asta. Uneori stau și mă întreb dacă ei s-au căsătorit din iubire sau din nevoie. Bunica mi-a povestit asta foarte clar, fix înainte să moară. Aveam opt ani. Nu știam multe. Mai țin minte, însă, din povestirea ei că un bebeluș l-a oprit pe Lordul Întunericului. Mi-a mai spus să nu cred când am să aud că „copilul a murit". Ea simțea că nu a murit. Ea știa.

Pot să fiu sigur că bunica nu a suportat niciun Potter. Încă nu am aflat motivul. Poate nu le plăcea fața lor(aș putea să aprob). Dar pun pariu că e mai mult de atât. Cred că stă și un Black în toată povestea asta. Sau poate și un alt nume. Sau faptul că erau de partea binelui, că făceau totul cu scop nobil și nu se temeau de el...

Poate nu mi-a fost dat să aflu, dar eu încerc să-mi găsesc un răspuns la întrebare pentru că mă omoară: ce s-a întâmplat cu bebelușul? Am auzit o dată, întâmplător, acum un an, o discuție dintre Potter și Granger. Se pare că stătea cu unchii săi, sau ,mă rog, așa am înțeles. Potter avea și încă are tot: bani, faimă, prieteni și familie. Chiar dacă părinții lui au murit, unchii săi l-au luat la ei, au avut grijă de el. Ce îi mai trebuie? 

Când eram mic, era totul bine. Sau cel puțin atunci atât știam. Aveam multe lucruri. Țin minte că aveam un leu de jucărie care se mișca în față și în spate. Și dacă îl mângâiai scotea ceva scântei false care arătau ca focul adevărat. L-am și botezat pe leu Harry Potter. Singurul nume, în afară de al meu, pe care îl știam atunci. Îmi plăcea să mă joc! Ce vrei?! Aveam șapte ani... Păcat  că nu am realizat atunci că mă joc pentru ultima dată...

După ce am început școala s-a schimbat totul. Tata nu a mai zâmbit niciodată. Cred că niciodată nu zâmbea, dar când am început școala am realizat asta. Iar mama zâmbea ca să nu plângă.

Prieteni la Hogwarts... I-am avut pe Grabbe și Goyle, dar, sincer să fiu, nu se pune. Tata le era șef părințiilor săi și ei stăteau mai mult cu mine din nevoie. Dacă mă supărau, tata putea să le dea afară părinții. Așa știau ei. De fapt, puțin îi păsa tatei.

Totul îmi era și încă îmi este aranjat în viață: de la prieteni, la familie, până și la note sau viitoarea mea logodnică. Totul e fals în viața mea. Dar știi cum e, când tu ești o buruiană adevărată în lumea asta din plastic - tu ești ăla fals.

 Scrisori de la ei în timpul școlii de-abia primeam. Și dacă primeam erau ca să se asigure că fac totul ca un nobil. Nu să le fac cu scop nobil. Trebuie ca un nobil. Și asta era frustrant. Și încă e...

Cu Potter totul e complicat. Tata îl vorbea de rău prin casă, cum făcea și cu Weasley. În afara conacului, Potter era erou. Nu știam multe despre el. Când l-am văzut prima dată la școală, i-am oferit prietenia mea. Dar el mi-a refuzat-o. L-a ales pe Weasley în locul meu. Tata avea dreptate, săracii ăia chiar sunt nesăbuiți. A ales să stea chiar și cu un sânge-gros enervant decât cu mine. Și a ales să fim dușmani. Eu chiar am vrut la început să fiu prieten cu el. Chiar i-am spus să se ferească de Weasley, cum am fost învățat și eu. Dar m-a refuzat.

Eram naiv atunci. Nu știam eu că lucrurile rele de-abia sosesc. Înainte să încep școala, a fost ultima vară caldă. Apoi a fost doar rece... 

Știu că în vacanța de vară, după primul meu an la Hogwarts, părinții mei s-au certat. Toată vara au ținut-o așa. Într-o seară au spart douăsprezece pahare. Dobby a trebuit să le strângă pe toate. Nu știam de ce se ceartă. Parcă îmi era și frică să întreb. Știu că, în aceeași seară, când au spart paharele, am văzut ceva pe mâna dreaptă a tatei. Era un fel de șarpe. Cum am spus, eram naiv atunci.