Sunt Aici Pentru Tine Pentru Totdeauna - drarry

Și plouă și în minte

Plouă. Sunt afară sub cortul amenajat pentru joc. Acum, dacă stau mai bine să mă gândesc trebuia să rămân în cameră, nu să vin afară. Din nou plâng. Nu a mai plâns de mult, cam de o săptămână, și chiar mă întrebam când am să mai plâng. Nu ca îmi era dor, nu, dar poțiunea asta te ia prin surprindere. Si e nașpa rău.

Nici nu știu de ce plâng. Stau aici de atât de mult timp încât am și uitat de ce plâng. Am stat să se oprească ploaia inițial dar nu s-a mai oprit. O ploaie de vară nu strică, dar asta nu se mai oprea. Îmi strâng picioarele în brațe. Nu știu ce ce dar m-am pus pe jos. Pământul e mai comod ca orice bancă de afară. Lacrimile încă mi-au rămas pe fața. Ce prostie de poțiune. Câteodată aș vrea să nu o mai am și să nu mai fiu așa sensibil.

Aud pași. Cineva a intră în cort val-vârtej. Nu cred că m-a văzut, pentru că stăteam într-un colț mic și nu ziceam nimic.

- O să poți să faci asta, Draco, nu te stresa, o să poți, o să reușești... spre surprinderea mea era Draco... vorbind cu el.

- O să îți faci părinți mândri, nu te stresa... se mai auzi vocea lui. Iar pe urmă doar un plâns. Mă ridic de pe jos și mă duc la el. Nu puteam să îl las așa. Chiar dacă el era un prieten destul de oribil, el a fost acolo pentru mine când am plâns, așa că voi fi și eu pentru el.

-Hei... reușesc eu să spun. El își ridică privirea imediat îndreptându-și spatele. Își șterse lacrimile cu palma și îmi aruncă o privire urâtă.

- Ce vrei și tu? reușește el să spună. Se vedea clar că vrea să ascundă faptul că era trist... dacă asta se poate numi tristețe. În schimb, eu nu bag în seamă acest comportament oribil și mă pun lângă el pe bancă. El se dădu de lângă mine și se puse la celălalt capăt de bancă.

- Ce ai pățit? spun eu și mă apropi de el. El numai avea unde să se dea așa că se mulțumi și cu faptul să își întoarse capul în cealaltă parte.

- Nu îți pasă... ăsta e bătut în cap? Tocmai m-am apropiat de el și l-am întrebat cum e ca să-mi spună că nu îmi pasă?

- Te-ai certat cu părinții? întreb eu deoarece l-am auzit spunând ceva în legătură cu asta, sau mai bine zis spunându-și.

- Ce ști tu? îmi răspunde cu dispreț.

- Păi, nu îmi amintesc acum dar probabil și eu m-am certat cu părinții mei până acum, răspund eu și mă uit în pământ. Nu știu de ce dar m-a cuprins un gol în stomac când am zis asta. Ce e drept nu am vorbit până acum cu Ron despre asta, dar am întrebarea asta de mult în cap, de pe-atunci când îi spuneam Rom: ce relație am eu cu părinți mei? Sau măcar ceva despre ei. Draco se întoarse spre mine și eu spre el. Ochii noștri se întâlniră pentru o secundă, apoi se uită la mâna mea. Lăsă aerul din plămâni să îi părăsească nările. 

- Ar trebui să discuți cu Ron despre asta.. reușește el se spună și se uită în altă parte. De ce îți sunt așa murdari ochelarii? îmi spune el și mi ia de pe ochi. Mi șterse de roba sa și mi așezase înapoi pe nas perfect, fără să îmi răsucească urechile. Sincer să fiu până acum nu m-am ostenit să mi curăț, e mult mai lejer așa.

- De ce plângeai? zic eu neschimbând subiectul așa ușor.

- De-aia.. zice el fără prea mult interes.

- A, și tu ai poțiunea asta pe care o am și eu? răspund sarcastic și mă uit în ochii lui, chiar dacă el nu se uita la mine.

- Uite, Potter... reușește el să spună dar fix în momentul acela intrară în cort echipa de vâjhaț de la slytherin. Banca era foarte aproape de spatele unui dulap așa că el mă prinse de mână și mă trase întra-colo. Îl strâng și eu de mână. Mâna sa era rece. Ne adăpostim după dulap și Draco se uită după ei. Copii vorbeau ceva, nu înțeleg ce. Mai mult, nu se puteau juca pentru că încă mai ploua afară. Ce doreau?