Mintea mea încurcată

Capitolul 20

Păi, da... Am intrat în casă, cu gândul la plecarea noastră în pădure.

- Kai... Kai, hai scoală-te un pic...

- Ce? S-a întâmplat ceva, Bubu? zise el, întorcându-se pe burtă.

- Nu, doar că voiam doar să ştiu dacă mai vrei să pleci cu mine...

- Mă ştii tu pe mine că îmi schimb părerea de la o oră la alta, măi, Bubu? zise el glumeţ.

- Aşa credeam şi eu.

- Dar ştii că acolo nu vei avea cafea, nu? zise el zâmbind strâmb.

- Dar alcool? am zis eu, milogindu-mă.

- Nu, şi nici ţigări. Vreau să te cureţi un pic. Doar vom merge în pădure, la aer curat, Bub.

- Bub?

- Da. Bub.

- Te rog, măcar un pachet. Atât. Te rog.

- Mm, bine. Doar unul. zise el ridicând un deget autoritar.

- Mergem, domnule?

- Mergem. 

S-a îmbrăcat, şi-a luat câteva haine şi telefonul.

- Kai, unde crezi că îl vei încărca?

- La maşină.

- Ah, apropos de asta. Voia să îţi spun că nu vom merge cu jeep-ul.

- Dar cu ce? Cu peugeot-ul?

- Nu, cu Impala. am zis eu serioasă, împachetând.

- Cu ce? Vechitura aia?

- Mai zi ceva şi vei apărea la televizor în aceaşi propoziţie cu ''crimă'' şi ''sânge rece''.

- Bine, băi, Bub, băi...

- Nu îmi mai spune Bub. Mă cheama Bubu.

- Nu te cheamă Bubu. Te cheamă Bianca, aşa că-

- Nu mă cheamă Bianca... am zbierat un pic cam tare. 

- Bine, Bianca.

- Dumnezeule... am oftat zgomotos.

Într-un final, am ieşit din casă, iar Kai s-a îndreptat spre jeep. 

- Eu am vorit serios. Mergem cu Impala.

- Dar, de ce cu vechitura aia? Nici măcar nu cred că merge.

- Ooo, merge să fii sigur, şi încă cum. 

- Hai, termină cu prostiile, Bubu. Aia are cam un secol şi ceva, cum vrei să meargă?

- Hai, Toma necredinciosul, să vezi.

Am ajuns la garaj şi am băgat cheia să descui lacătul, când m-am întors.

- Eşti pregătit să vezi cea mai frumoasă piesă de artă existentă în toată lumea?

- Pe mine? a zâmbit neîncrezător.

- Haha.

Am ridicat uşa şi, efectiv, i-a căzut faţa.

- Asta e rabla aia pe care m-ai pus să o împing aici acum mulţi, şi subliniez, mulţi ani?

- Mda, îţi place ce i-am făcut?

- Da... îşi plimba degetele de-a lungul caroseriei. Ai ceruit-o... Wow... Nu ştiam că ştii să repari maşini. 

- Asta e.

Ne-am pus bagajele şi se îndrepta spre uşa şoferului. 

- Nu te supăra, CE FACI?

- Conduc eu, nu?

- Ba bine că nu. Treci în dreapta.

- Dar eu sunt bărbatul.

- Dar asta e iubirea mea, aşa că-

- Dar eu ce sunt?

- Tu eşti izbirea mea... am zis eu miorlăit.

- Aoleo... Atitudinea, fetiţo...

- Hai, treci în dreapta.

Am pornit maşina şi cu greu m-am abţinut din plâns în timp ce schimbam vitezele bucuroasă. Maşina asta nu prea e făcută pentru autostrăzi, aşa că am luat-o pe alte drumuri. Să vedem cum se va termina asta... Sau dacă va începe măcar...