Mintea mea încurcată

Capitolul 8

- Unde? Acolo, după tufişuri?

- Îhî...

- Ala, sunt doar doi adolescenţi în călduri... zise Kai, uşurat.

- Ba nu, Kai... Uită-te mai bine... Pe ăla îl cunosc... am spus eu, nepăsându-mi.

- E ăla de la benzinărie?

- Nu... 

- Ăla de la servicii funerare cu care flirtai tu tot timpul?

- Îţi trebuie ochelari? Ţi-i dau pe ai mei, dacă nu vezi până acolo...

- E Marc! strigă Mono.

- Bingo!

- Şi ce dracu' caută aici? Cu aia?

- Kai- 

- Taci, tu, un pic din gură să văd ce face cu ea... Că la ce minte are ăsta...

Fără să mă mai uit la Kai, am început să vâslesc cât de repede pot... Hai, hai mai repede... De ce nu îmi merg mâinile astea mai repede?! Hai că se mişcă... Haida cu Domnul...

- O dezbracă, o sărută pe gât-

- Kai, taci dracu' odată din gură... Vrei să îţi aduc o târfă să ţi-o facă?

- Eu doar spun ce văd...

- Dar nu trebuie! am zis eu nervoasă cu lacrimi în ochi.

Încercam să vâslesc cât de repede puteam şi începusem să plâng, dar nu mi-am dat seama până când nu l-am simţit pe Kai lângă mine...

- Gata, Bubu, lasă-mă pe mine...

- NU! Că la cum vâsleşti tu, nu mai aungem la mal nici până la ziua mea... care... e... mâine...

- Păi, Bubu, asta trebuia să fie o surpriză, dar cum nesimţitul ăla mi-a stricat-o şi pe asta, îţi spun acum-

- Asta era programat de câteva săptămâni!

- Ala, eu vorbesc... 

- Nu, tu taci, pentru că îi spun eu!

- Voi doi tăceţi! Bubu, Kai a plănuit asta pentru tine ca să uiţi de ăla *arată spre tufişurile mişcătoare* şi ca să ne simţim ca pe vremuri, când tu erai tot o bulă de fericire şi nebunii, nu o grenadă de sentimente cu cuiul scos...zise Mono dintr-o răsuflare.

- Serios? m-am uitat întrebătoare la Kai, care mă strângea în braţe.

- Vrei să răspund ca tine sau ca mine la întrebarea asta, Bubu?

- Ca tine... Nu mai am putere să fiu sarcastică...

- Da, serios... Mă gândeam că ar fi sănătos pentru tine... Şi-

- Taci, mă... Aia poţi încă să o ţii surpriză! 

- Merci, Ala! Acum trebuie să aştept până mâine! am zis eu simţindu-mă mai bine.

- Cine e Marc? zise Beth.

- Nu ştiu! am spus eu cu zâmbetul pe buze.

- Nu ştim! au spus toţi ceilalţi în cor.

- Îhî... Hai că încerc sâ mai pornesc un pic motorul ăsta afurisit...

A tras o dată de sfoară - nimic, a doua oară - un hârâit de bebeluş, dar a treia oară parca a trezit Kraken-ul...

- Acum hai la mal! zâmbi ea.

Tot drumul până la mal nu m-am dezlipit din barţele lui Kai... Nu că mi-ar fi fost frig, dar doar aşa am simţit să fac... Oare cine era aia de o dezbrăca acolo, băiatul ăla pe care nu îl cunosc? Şi cum Mama Rusie a ajuns fix aici, fix acum, fix în aceaşi -

- Beth, mai sunt şi alţii în cabană, în afară de noi? am întrebat eu rapid.

- Da, doi porumbei... Dar cică sunt din Elveţia...

- Elveţia pe dracu'! zise Kai nervos.

Fix în aceaşi cabană cu noi! Deci ăsta e un vis urât! O să mă duc să mă închid în mansarda aia mare şi nu o să mai ies de acolo! Amin! Asta e! Să mă scoată cu buldozerul de acolo! Eu nu mă mişc! No, s-o izbit şi barca de ponton! Nu ai cum să gândeşti în mediile astea!

- Of, Doamne!

Atât am spus când am sărit ca o balerină ce nu sunt în apa rece dar nu prea rece a lacului... Gâfâiam şi încercam să ies la suprafaţă... M-am prins de ponton, iar cineva m-a prins de subraţ şi dintr-o mişcare eram întinsă pe ponton, tuşind şi înjurând toţi sfinţii ( trebuia să mă duc la teologie - stai că sunt fată! Offf!)...

- Bubu, Bubu! Revino-ţi!

-  Sunt bine, Kai! Doamne fereşte, că doar numai mie mi se putea întâmpla aşa ceva azi! Vreau să stau la tine în braţe, sub pătură şi să beau o cană MARE de cafea! Se poate?

- Hai, Bubu, haida... Facem cum spui tu...

Nici nu m-am ridicat bine de pe ponton, în hainele alea ude că-

- Bună, Bubu!

-