Mintea mea încurcată

Capitolul 25

-Păi se pare că nu ai plecat, m-am îndreptat eu spre el, luându-i cerealele mele din mână.

- Am încercat, dar nu știu unde dracu m-ai adus, așa că m-am întors și am adormit, a spus așezându-se pe scaun și uitându-se urât la Minu. 

Minu a învățat să nu mă mai întrebe ce și de ce fac unele lucruri și cine sunt oamenii care îi aduc în Foișor. Îl apreciez pentru asta. Mă enervează să explic lucruri. 

- Se pare că deja ai trecut peste mine, ți-ai găsit pe altcineva, zise Kai arătând cu capul spre Minu.

- Poți să spui ce vrei, pe mine nu mă afectează, dar credeam că mă cunoști. Minu? am zâmbit eu sarcastic, în timp ce puneam bolul cu cereale la încălzit în cuptorul cu microunde. 

- Păi, mă aduci aici, îmi spui să mă gândesc dacă vreau să o mai continui cu tine, te las singură în Bibliotecă și apoi dimineața te găsesc cu ăsta. Ce să cred?

- Cu Minu, nu cu ăsta, mi-am incordat pumnul. 

Nu acceptam să se ia nimeni de el, in afară de mine. Am crescut împreună. Caracterul meu nu îmi dă voie să fiu nepăsătoare. Câ despre Kai, mi-am schimbat părerea despre el și la fel și atitudinea. Îl credeam o stâncă pe care mă puteam sprijini, iar el fuge la primul obstacol. Nu pot să țin lași pe lângă mine.

- Dar văd că suntem protectori, nu?! zise el sictirit.

- Ridică-te! am spus autoritar.

- De când îmi ordoni tu mie?

- De când te afli în casa mea și eu am asta la mine, am scos SAM-ul de la spate și l-am răsucit în mână, după care, dintr-o mișcare l-am pus la loc.

- Tu ai un afurisit de pistol?! De când?

- Nu îți mai răspund la nimic. Ridică-te.

Se ridică și ajunsem la mașină. Deschid portiera și dau să mă urc în ea.

- Și atât a fost între noi? mi-a spus cu ochi mieroși.

M-am uitat adânc în ochii lui și mi-am concentrat toată puterea în ce urma să spun ca să iasă rece și lipsit de inimă.

- Da.

M-am urcat în mașină urmată de el și l-am lăsat la marginea șoselei. A coborât din mașină și s-a uitat mohorât înspre Impala care fugea inapoi spre foișor. M-am uitat în oglindă și l-am văzut. M-am speriat. Nu am simțit nimic. Poate că sunt prea rece. Am zâmbit. Exact asta mi-a spus Dominic înainte să plece in Columbia, să ia și el o pauză de la această viață. Toți vânătorii sunt la fel. Reci, puternici și cu un simț al umorului excelent. Și, desigur, foarte arătoși. Am parcat mașina în garajul ei, după care am scos Jeep-ul împreună cu Minu.

- Deci, ce ai de gând să faci azi, Bubu? zise el, gâfâind.

- Reparații, cosmetică și relaxare.

- Adică ai să îți petreci toată ziua mocăind la mașini? își puse mâinile în șold.

- Exact, am zis eu ridicând capota jeep-ului.

- Bine, eu mă duc până în oraș, zise aruncându-si mâinile în aer.

- Drum bun, am zis indiferentă.

- Deja s-a dus în lumea ei imaginară. Extraordinar! zise întorcându-se învins.

Am zâmbit, știind că doar în lumea mea imaginară sunt cum aș vrea eu să fiu.

- SĂ ÎMI ADUCI CORONA!! am țipat eu dintr-o dată.

- Ok, ok, bine. Nu mai țipa. Ca de obicei, două navete?

- Două, trei, de câte îți ajung banii.

Mi-am pus salopeta și am ridicat Jeep-ul pe elevator. 

- Hai să vedem unde scârțâi, iubire.