Mintea mea încurcată

Capitolul 26

Trecură două ore şi eu tot mai reparam la Jeep. Trebuia să îl fi reparat mai demult. M-am ridicat de sub maşină şi când am întors privirea, în fața mea era o grămăjoară de dimensiuni acceptabile de bujii arse şi coliere de plastic uzate. M-am blestemat încă o dată şi am închis capota. Ultima bere era pe terminate şi mi-am adus aminte de Minu. Unde dracu stătea? Am băgat Jeep-ul la locul lui şi m-am urcat în Impala.
- Rândul tău, am spus oftând.
Am aşezat-o pe masa de operații şi cred că am mai pierdut vreo două ore şi cu ea. În mare, aceaşi poveste. Bere nu mai aveam de mult, iar ultima țigară dansa între degetele mele. Atunci am decis să îl sun. Am format numărul din minte.
- Hai, răspunde... hai.... hai...
- Da? zise el gâfâind ca după o luptă lungă.
- Ce ai pățit? Unde eşti? Acum mă urc în maşină, spuneam, încruntându-mă.
- La intersecția cu strada Măcelarului. VINO REPEDE!
Şi a închis. Mă gândeam ce Dumnezeu s-a întâmplat. Am apăsat accelerația până la podea. Am făcut stânga brusc aproape ratând ieşirea, iar spatele maşinii derapând câțiva metri buni.
- Câca-m-aş! am urlat frustrată.
Zgâriam şasiul Impalei de drumul de țară, pedala de accelerație fiind la podea, iar volanul tremurând sub mâinile mele. Când am ajuns pe autostradă, maşina mai avea puțin şi îmi mulțumea că am scos-o din Iad.
- De abia am reparat-o, baga-mi-aş! am înjurat eu în barbă.
Rulam la o viteză la care roțile ei nu au mai ajuns niciodată, motorul urlând sub capotă ca un leu chinuit. Am reperat ieşirea de pe autobandă, am învârtit volanul şi am tras frâna de mână. Spatele s-a învârtit brusc şi în acel moment mi-am dat seama că e veche. M-am încadrat perfect în bandă şi am călcat-o mai departe. Am ajuns la intersecție, am parcat maşina pe o alee, mi-am pus SAM-ul în spatele pantalonilor şi mi-am luat Winchester-ul într-o mână.
- Unde dracu' eşti? îmi ziceam în timp ce apelam. Hai răspunde!
- Unde eşti?! urlă în telefon. E un depozit aici în spate, e un-
Şi telefonul se închise. Dracu' să mă ia. Am fugit cât de repede am putut. Am găsit depozitul şi în acel moment o lumină puternică m-a orbit. Am intrat şi l-am găsit pe Minu în mijlocul unui cimitir descoperit.
Corpurile erau încadrate perfect într-un cerc iar pe ciment erau arse forme ce porneau de la umerii lor şi semănau cu aripi. El gâfâia sonor, iar în mână avea o scobitoare argintie supradimensionată. S-a uitat la mine cu o privire uşurată şi întrebătoare. Eu, la rândul meu, i-am întors-o.
- Ce dracu' sunt ăştia? Ce Dumnezeu?
Atât am apucat să spun că m-am trezit cu cineva în spatele meu. M-am întors brusc şi am făcut câțiva paşi înapoi.
- Nu sunt Dumnezeu, sunt Castiel, un înger de-al Domnului.
- Ei, să fiu al dracului. De îngeri nu am mai auzit. Acum spune ce eşti! am răstit, luându-mi o poziție defensivă, Minu ajungând lângă mine.
- Sunt un înger. Am venit aici deoarece prietenul tău mi-a omorât frații, zise el îndreptându-se de spate, lucru care a făcut ca haina sa lungă să se unduie.
- Nu ai aripi, deşteptule! zise Minu.
- Omenirea e înapoiatã şi de aceea nu le poate vedea. Sunt făcute din unde megastelare, zise calm, aproape indiferent.
- Dovedeşte-o! l-am provocat calm, luând o poziție asemănătoare lui.
În acel moment, uşa din spatele lui se făcu bucăți, iar el se teleportă în spatele nostru, izbindu-ne de ciment.
- Acum. Marry, te căutam.
Se apropie de mine şi îmi întinse mână pentru a mă ajuta să mă ridic.
- Marry?! Ce dracu'? se uită Minu la mine.
- E al doilea meu nume. După bunica, l-am lămurit repede. Şi de ce m-ai căuta? am spus țintuindu-l cu privirea, în timp ce îmi potriveam SAM-ul la spate.
- Am nevoie de tine, se apropie prea mult, pătrunzându-mă cu privirea.
- Un înger al Domnului să aibă nevoie de un biet vânător muritor? întrebă Minu ironic în timp ce îşi freca umărul, mâna atârnându-i inertă pe lângă corp.
Privirile noastre erau încă legate. A mea transmitea curiozitate şi răceala, iar a lui doar aştepta un răspuns.
- De ce? i-am răspuns cu o întrebare. Tu poți să faci mult mai multe decât mine. Tocmai ai dovedit-o, i-am arătat uşa făcută țăndări.
- Putem vorbi într-un loc mai retras? se uită împrejur şi apoi la mine.
- E un depozit părăsit aproape de marginea oraşului. Cât de retras mai vrei? l-am repezit.
- E vorba de Dominic, mi-a spus serios.
- E un Foişor în pădure. Draco maiadicte.
Se apropie de noi şi ne puse câte două degete pe frunte. În acel moment mi-am simțit trupul gol, iar sufletul parcă era smuls din mine. Am simțit cum îmi explodează capul, iar mai apoi, toate acestea încetară şi m-am trezit în Bibliotecă. Minu era la fel de dezorientat. Castiel nu era pe nicăieri. L-am strigat. Era afară. Am ieşit repede aproape vrând să îi tai gâtul.
- Aveam maşină! Acum e la 20 de km depărtare singură! Ce naiba te-a apucat?! i-am strigat de la distanță în timp ce mă apropiam de el.
- Locul ăsta e protejat de îngeri. Nu pot intra, a spus, ignorându-mă complet şi încruntându-se în direcția Foişorului.
- Totuşi putem vorbi, zise Minu, ținându-se în continuare de umăr.
- Tu nu ar trebui să auzi.
A micşorat distanța dintre ei doi, i-a pus o mână pe umăr, iar Minu a dispărut.
- Ce dracu' i-ai făcut?! am urlat eu.
- E în pat, i-am refăcut umărul şi acum doarme,  a spus calm, pătrunzându-mă din nou cu ochii albaştri.
- A, am spus şi mi-am relaxat umerii, privindu-l totuşi cu necredință. Acum, Dom. Ce s-a întâmplat? m-am întors cu tot corpul spre el.
- Dom e un vechi prieten. Acum ceva timp s-a rugat la mine şi eu am coborât spre a-l ajuta. A avut de a face cu Azazel pe care mi-a cerut să îl elimin. Am încercat, dar m-a învins şi l-a luat pe Dominic cu el. A spus că dacă se va întâmpla ceva pe tine să te caut.
- Şi eu ce aş putea să fac? am spus, total neajutorată.
- Întâi avem nevoie de nişte ajutor, a spus evaporându-se din fața mea.