Mintea mea încurcată

Capitolul 27

Au trecut câteva milisecunde până mi-am revenit după vaporizarea lui. Nu ştiu de ce, dar aveam încredere în el. Avea o prezență care emana siguranță. M-am dus în camera lui Minu repede să văd dacă misteriosul înger a făcut ce mi-a spus. Am deschis uşa repede şi m-am liniştit când am văzut ritmul regulat cu care i se mişca pieptul. Am răsuflat uşurată, am închis uşa, blestemând în gând balamalele şi m-am întors.
- Dumnezeule!
- Castiel, zise înclinându-şi capul şi corectându-mă.
- Parcă ai spus că nu poți intra aici, am sesizat, relaxându-mi umerii.
- Am găsit o fereastră neprotejată, zise țintuindu-mă cu privirea.
- Unde, mai exact?
Ştiam că Dom şi tata nu sunt aşa de naivi încât să uite o fereastră.
- În peretele de jos din Nord, spuse, studiind holul.
- Acolo nu era nici o fereastră, Cas, am spus frecându-mi tâmplele.
- Acum este. Cum mi-ai spus? s-a încruntat, aplecându-se un pic în față ca pentru a auzi mai bine.
- Cas, am spus clar, dându-mă un pas mai în spate. Nu ai auzit de spațiu personal?
- Îmi place. Cas. Hmm.
Se încruntă uşor în semn de concentrare şi îşi luă privirea de la mine, coborând pe hol. Haina lui crem se unduia uşor în timp ce mâinile se plimbau lejer pe lângă corp, iar picioarele lui păreau aşa de mici.
- De ce eşti aşa de lejer în preajma mea? Aş putea să fiu un criminal cu sânge rece. Aş fi putut să o fi omorât pe soția ta, am spus, grăbind pasul pentru a-l ajunge.
- Te-am citit. Şi în plus eşti prietenă cu Dom, zise, ignorându-mă în continuare şi contemplând pereții.
- Deci unde e Dom? Lămureşte-mă cu nişte detalii, i-am deschis uşa către Bibliotecă.
- Dom e în Iad.
- Aşa de simplu? Şi cum te aştepți ca eu să îl scot din Iad? Du-te tu. Eşti înger. Poți să zbori. Eu ce să fac? i-am înşirat rapid şi aproape furioasă întrebările.
- Ți-am spus că avem nevoie de nişte ajut-
- Nu te evapora iar! l-am amenințat.
Nu a avut niciun efect. M-am întors să caut în minibar un energizant, dar optat pentru whiskey-ul ăla bun. Am avut o zi ciudată. Se apropia noaptea. Aveam nevoie de ceva tare care să mă trezească. Nu bine pun în pahar, el apare cu alt individ.
- Doar pentru că avem un prieten comun, nu înseamnă că mă cunoşti, Cas. Cine ți-a spus că poți să îmi aduci alți penefluți de-a tăi? Aici, am spus scoțând scobitoarea supradimensionată.
- E om, a susurat indiferent.
- Când ai spus că ai ceva cu ce să te ajut, nu mă gândeam că ai aşa nişte fantezii, a şoptit,rânjind ochi-verzui ăsta, măsurându-mă.
- A, om spui, am şoptit în timp ce puneam paharul jos.
În al doilea moment eram lângă el, luându-l de gât şi izbindu-l de peretele din spatele lui. Mâna care i-a lăsat urme pe gât s-a mutat pe umărul drept al lui, traheea fiindu-i amenințată de antebrațul meu pe care îl apăsam mai tare.
- Cine dracu' te crezi să vii în casa mea şi să faci aşa nişte comentarii, brioşel? i-am scuipat cuvintele.
- Dă-i drumul. E numai gura de el, l-am auzit pe înger.
În acel moment de neatenție, mi-a împins cotul drept cu mâna lui, am ajuns cu spatele la el şi am simțit brațul lui lucrat împrejurul gâtului meu, cealaltă mână imobilizând-o pe a mea.
- Brioşa mea, eu sunt Dean. Fac ce vreau, mi-a şoptit la ureche.
- Dumnezeule, Dean. Sper că aia e o lanternă în buzunar la tine, am spus rânjind spre Cas.
Mi-a dat drumul repede şi pot să jur că l-am văzut roşind.
- Am crezut că avem nevoie de ajutor, nu de guri în plus, am mârâit după ce am pus o distanță bună între mine şi macho-man.
- Nu o să îți spun CV-l meu, păpuşă, ci doar că am fost în toate tărâmurile existente, a spus, rânjind şi îndreptându-se.
Era mai mic decât Cas, deci cât mine.
- Da' de unde ai ieşit nu te-ai mai dus? i-am trântit, luându-mi paharul de pe minibar.
- Gata. Ideea e că el are legături care te-ar putea duce în Iad, mă țintui din nou cu ochii albaştri.
- Ştiu şi eu. Se cheamă păcate, am spus, zâmbind sarcastic.
- Ha, ha, avem simțul umorului, îi auzisem glasul gros. Totuşi nu ți-am reținut numele.
- Asta pentru că nu ți l-am spus, geniule.
- Deci, Sam unde e? i se adresă gecii de piele umblătoare.
- E la un caz. Lucrează. Lucra. Acum, probabil, mă caută. Ai o maşină, păpuşă? rânji spre mine.
- Da. Eu conduc, am spus trecând printre ei.
- Eşti femeie. Voi nu ştiți să conduceți, s-a strâmbat, fluturându-şi mâinile.
- Cum vrei să mergi? Jos sau sus? am spus coborând scările spre garaj.
- Ce întrebare e asta?
Era în spatele meu şi puteam să jur că se încrunta.
- Doar alege, am spus,  oprindu-mă în fața celor două uşi.
- Fie, jos, oftă.
- Bună alegere.
- O maşină de milioane! fluieră el admirându-i lacul.
- Mustangul ăsta a văzut multe, am oftat eu.
Am fi putut să mergem cu o maşină mai bună dacă împănatul de Castiel nu o lăsa la depozit.
- Sau cu maşina mea. Iubirea mea, un Impala '67 impecabil, oftă el , vizibil îndrăgostit de ea.
Mi-am întors jumătate din corp spre el.
- Cred că aia e maşina mea. Eu am una aşa.
- Jante cromate? întrebă, ochii sticlindu-i.
- Da. Faruri originale? entuziasmul mi se putea citi pe față.
- Din cap până în picioare, a spus mândru.
- Tare, am zâmbit.
- Cu metoda mea eram deja ajunşi, bombăni Cas.
Am învârtit cheia şi Mustangul a fugit de pe loc, nu înainte să ardă un pic cauciucurile în spate.
- Femeie bună, încetineşte! se ținea de portieră şi cu cealaltă se sprijinea de bord.
Râsul meu zgomotos umplu mica maşină.
- Da, să trăiți! am spus şi am călcat mai tare accelerația.
Când am virat brusc să ies pe ieşire l-am auzit înjurând aşa de colorat că şi Cas a tresărit. Spatele maşinii a derapat, redresându-se ca mai apoi să ne continuăm motagne-russe-ul. Într-un sfârşit, ieşisem pe autobandă. Am răsuflat rânjind mulțumită de mine.
- Deci unde mergem? mi-am pus mâinile pe volan.
- Dumnezeule, dar ştii să conduci,  a spus şi l-am simțit relaxându-se.
- Mulțumesc. Deci, destinația?