Mintea mea încurcată

Capitolul 5

- Deci voi sunteţi împreună? am spus eu un pic nedumerită.

- Mda...

- Şi când naiba vroiaţi să ne spuneţi? zise Kai.

- Azi! au spus Ala şi Mono în acelaşi timp.

- Îhm... Bine.. Să zicem... Kai, cât mai avem până la cabană?

- Câteva ore, Bubu... Ţi-am spus că ajungem seara acolo, nu?

- Dar e deja seară, Kai... Şi uite şi luna... Yey, e lună plină... Acum o să mă transform în vârcolac şi o să vă mănânc pe toţi! Muhahaha...

- Ai vrea, tu, Bubu... Să ştii că te-aş da la un circ dacă ai face aşa ceva vreodată... Muhahaha...

- Bubu, tu şi Kai sunteţi împreună? a spus Ala încet ca să aud doar eu.

- Buahahahahahahahahaha, stai, fă, că mă înec cu aer... Buhahahahahahahah... A fost o glumă bună... am zis eu ştergându-mi lacrimile de la atâta râs.

- Ce glumă, tu? De ce râzi aşa de tare?

- Nimic, Kai, nimic... Doar că Ala m-a întrebat dacă suntem împreună...

- Vai, Doamne, copii din ziua de azi sunt nebuni... Hai că am ajuns...

- Dar ai spus că o să ajungem peste câteva ore, mă...

- Muhaha! a zis Kai uitându-se cu un zâmbet malefic la mine.

Ne-am dat jos din maşină şi am aruncat o privire la cabana din faţa noastră, numai că nu era în faţa noastră, era pe o stâncă la n-şpe mii de metri în aer... Eu aveam doar o valiză şi aia vai de capul ei, dar Ala avea vreo trei... Eu nu îi car nici o valiză sau gentuţă, cât de mică o fi... Kai şi cu Mono aveau două valize mici cât de cât, dar grele... Cum naiba o să ajungem acolo sus? Şi e şi noapte...

- Pământul către Bubu, pământul către Bubu, mai eşti cu noi?

- Ăă, da, Ala... Eu doar mă gândeam cum naiba o să ajungem toţi, noaptea, acolo sus... A, da, eu nu o să îţi car nici o gentuţă... Muhahaha!

- Bubu, dacă nu ai observat, acolo jos, la baza stâncii, incep scările...

- Aha, merci, Mono! Şi câte milioane de scări sunt până sus?

- Bubu, ştiu că acolo undeva, foarte bine ascuns este spiritul ăla al tău de aventură foarte bine dezvoltat, aşa că hai să ne întrecem...

- Bine, Kai... Dar să nu mă laşi să câştig doar ca să mă faci să mă simt bine, da?

- Nu o să fie aşa de greu...

- Noi o să mergem normal, ca doi oameni normali ce nu suntem... a zis Mono.

- Îhm, asta să o crezi tu Mono... zise Ala şi o zbughi pe scări cu valizele după ea.

- Stai, mă, nebun-o (cităm noi din ceva, Ruxi şi Cristi)... spuse Mono şi începu şi el să urce scările.

- La trei, da?

- Unu...

- Doi...

- Trei... am spus eu si am început să fug cât mă ţineau picioarele.

Eu înainte, Kai în urma mea... Am trecut repede de Mono, am ajuns-o şi pe Ala şi fugeam aşa de repede cu valiza aia nenorocită, când am scăpat-o... S-a dus pâna la bază... Dăi şi coboară... Măcar am câştigat...

- Karma, Bubu, Karma cu K mare...

- Să mă bag în al şaptelea cerc al Iadului şi să preiau numele de Satana de la cel mai înalt... Of, Doamne... Şi să vin cu tridentul lui Poseidon şi să inund scările astea afurisite... OFFFF!

Cât înjuram eu în barbă şi coboram încet scările după afurisita aia de valiză, Kai şi cu Mono ne-au cazat... Şi eu trebuie să stau cu Kai în cameră deoarce şi pentru că  Ala şi cu Mono sunt împreuna şi "ne trebuie intimitatea noastră"... Da' duceţi-vă dracu' în pădure la Rapunzel în turn şi lăsa-ţi-mă în pace, să am baia mea... Dar, nu! Pentru că nu pot să doarmă doi băieţi în cameră pentru că după aia se va spune că sunt homosexuali, da' poţi să spui la dracu' înainte "no homo", dar nu! Deci, aşadar şi prin urmare trebuie să dorm cu Kai în cameră, da' nu-i bai... Astea au fost gândurile mele când urcam scară după scară, picior după picior...

- Kai! Kai! Hai şi ajută-mă cu valiza asta, te rog...

- Bă, peopeli (se pronunţă cum se scrie), Bubu a zis "te rog"... Aduce-ţi un calendar şi da-ţi-mi un pix...

- Până nu mă răzgândesc, Kai...

- Bun, bun...

Uite că am ajuns şi în cameră... Era uriaşă! Era un fel de mansardă pentru patru, deci ca un fel de apartament... Şi mobilat rustic... Cred că o să ne distrăm bine zilele astea...