Mintea mea încurcată

Capitolul 22

A ieșit în fugă din căsuță și s-a urcat la volan.

- Cred că ar fi mai bine să mă lași pe mine să conduc.

- De ce?

- Pentru că tu nu o să poți găsi șopronul ăla nici într-o mie de ani.

- Hai nu mai spune. Și eu ar trebui sa te cred?

- Na, bine. Hai.

Ne-am urcat în mașină și m-am făcut comodă căci aveam să ne plimbăm o vreme prin pădurile astea. Încăpățânarea la omul ăsta e mare și - păi - încăpățânată.

- Deci, pe unde o luăm?

- Poate tu o iei, eu merg cu mașina, dragă Kai.

- Ha ha... Ce mai amuzant, dragă Bubu! Kevin Hart scrie pe tine. Dar eu vorbesc serios. Pe unde?

- Trebuie să urmezi drumul ăsta până la sfârșit.

- Nu sună tare greu.

* five minutes later*

- Bubu, nu am mai trecut pe aici o dată?

- Nu, nu cred. Hai, dă-i bice!

* a few hours later*

- Tu îți bați joc de mine, măi, Bubu, măi! Am mai trecut pe aici de o mie de ori!

- Cred că ți se pare. Mărește viteza un pic.

- De ce mama dracu chicotești, Bubu?

- Hm, hm... Nu chicotesc, am spus eu falsând un mic tușit.

* one eternity later*

- Gata! M-am săturat! Condu tu, băga-mi-aș!

- Mă gândeam eu când te vei plictisi...

- De ce râzi? Ți se pare amuzant?! Ne-am pierdut în pădurea asta! Nu e amuzant!

- Nu râd, doar că e amuzant cand ești frustrat.

Am schimbat locurile și am pornit din nou pe același drum, în aceași direcție.

- Bubu, tu te joci cu mintea mea. Am mai fost pe aici, unde dracu mă duci?

- Jur că uneori zici că ești o babă fricoasă, să mor eu.

- Deci un-

Până atunci îl ascultasem doar cu o ureche, eu fiind concentrată la copacii de pe marginea dreaptă. Când am găsit locul pe unde trebuia să mergem, am virat brusc la dreapta, tăindu-i vorbele din gură.

- După ce că mă plictisești de moarte, acum vrei să mă omori? zise el, chicotind ușor, agitat.

- Uite, îl vezi?

- Doamne ferește, dar e uriaș! Cum naiba nu l-am văzut?

- E un secret pe care mă gândeam să ți le împărtășesc acum și aici. De asta am vrut să evadăm.

- Ce secrete? Eu te cunosc cel mai bine. Știu totul despre tine.

- Nu știi totul. Am avut o viață înainnte să mă cunoști. Asta pe care o să ți-o arăt acum.

Am tras mașina în dreapta șopronului și am oprit în dreptul unei frânghii groase ce spânzura uzată.

- Te rog, deschide geamul și trage de aia.

- Nu o să fac asta! Mai întâi îmi explici și după aia mai vorbim! M-ai adus într-o pădure, ai ascuns chestia asta *gesticula frenetic spre șopron* cu nu știu ce magie neagră și acum mă pui să trag de asta! Unde o să mă ducă?! în Tărâmul lui Oz?!

- Doamne, omule! Doar trage! Ajungem înăuntru și îți explic!

Șovăitor, a tras și atunci s-a deschis cu același zgomot îngrozitor pe care mi-l aminteam.

- Ce dracu!?

- Fain, nu?