Mintea mea încurcată

Capitolul 1

Dimineaţă...

Bine... Încep noua zi cu zâmbetul uitat pe pernă, da' nu-i bai... Mă ridic uşor din pat, dând pătura pufoasă la o parte şi constat cu stupoare că aseară am băut eu cu mine două sticle de votcă... Câteodată mă întreb cum naiba pot suporta atât alcool curgându-mi prin vene... Alung gândul de a mă duce în bucătărie, gândindu-mă că acolo voi găsi apogeul mormanelor de vase nearanjate (să nu zic altcumva)... Mă bag înapoi sub pătura şi întind mâna după cana de ceai pe care mai apoi o duc la gură şi o dau pe gât dintr-o înghiţitură... Ciudat este că nu mă doare capul aşa de tare... Bag mâna sub plapumă şi îmi caut jaful de telefon... Două mesaje... De la cine mama naibii?

Kai : " Unde eşti? Ai spus că ne întâlnim!"

Vai! Am uita ca o proastă că trebuia să mă întâlnesc cu el in dimineaţa asta... Să văd de la cine e celălalt mesaj...

Kai : " Să ştii că vin la tine"

Dacă vine şi vede că am băut aseară, mă taie cu cheia... A bâzâit telefonul... Sper că nu e el...

Kai : " Sunt la tine la uşă, mişcă şi răspunde!"

Şi se aude soneria... Mă ridic repede, iau cele două sticle goale de votcă şi le fac un plonjon în coşul de gunoi şi mă duc să îi deschid...

- Credeam că am vorbit ceva cu tine... Să nu mai bei, îţi aminteşti? zise el cu un glas îngrijorat.

- Cred ca eram beată şi atunci... zic eu, râzând zgomotos.

- Ţi-am adus ceva de mâncat... zice el şi îmi întinde punga cu gogoşi.

- Câteodată nici nu ştiu ce m-aş face fără tine..zic eu lăsându-mi capul în pământ.

- Hai în bucătărie, Bubu...

A intrat şi a închis uşa în urma lui...

- De fapt, hai să mergem în sufragerie...

- Iar nu ţi-ai spălat vasele?

Nu i-am răspuns...

- Hai că te ajut eu, Bubu...

-Nu trebuie... Ori
cum cred că ai treburi mai importante decât să îi speli la o incompetentă vasele, Kai...

- Termină! Eşti prietena mea cea mai bună, eşti cea mai importantă pentru mine... zice el suflecându-si mânecile.

- Nu e cârpa aia de Lori cea mai importantă pentru tine?

- Am găsit motivul pentru care ai băut aşa-i?

- Nu! Nu mă doare nici în cot de ea...

- E prostul ăla de Marc, nu? zice el cu un ton uşor răspicat.

- Cum să nu fie... L-am crezut...

- Bubu...

Vine şi mă strânge in braţe şi încercam să nu îmi dau drumul la lacrimi...

- Hai, Bubu... Strângem in casă şi apoi mergem la muncă, mai avem o oră...

- Tu ai venit la ora şapte la mine? Cred că încep să te iubesc...

- Eu te iubeam deja dinainte... Dar ca fraţi... zice el cu o fata malefica.