Mintea mea încurcată

Capitolul 18

Eram atentă la drum, aşteptând ieşirea de pe autobandă... Mă uitam după indicatorul ăla afurisit, dar nu îl vedeam... Căsuța aia e mai departe decât îmi aminteam... Dar asta nu va schimba în nici un fel planul meu de evadare... Apăru şi indicatorul ăla într-un sfârşit şi am cotit brusc la dreapta... Am mers pe la periferia oraşului ca să ajung şi pe la magazin să iau ulei şi ce mai trebuia, ca să nu mai mâncăm clătite prăjite excesiv în ulei de migdale... Am oprit în parcarea magazinului şi m-am uitat la unghiile mele roase şi ciudate... Unde e fata aia care nu ieşea din casă dacă nu avea unghiile făcute? Cred că a dispărut odată cu fata care nu îşi făcea griji de-ale casei... Păcat... Cred că s-au dus cu ele si fetele care iubeau petrecerile cu mulți băieți... Le-a luat locul fata care plânge mai mereu şi care s-a lăsat pe băutură şi țigări, urând lumea.. Ei, asta e... Am închis uşa cu cheia şi m-am îndreptat spre uşa magazinului... Uşile glisante parcă mâncau clienții care intrau grăbiți... Am zâmbit şi am intrat şi eu în gura acestui monstru... M-am dus parcă adormită până la raftul cu cereale şi am aruncat indiferentă vreo trei cutii diferite în cărucior... La raionul de frumusețe am colindat ceva rafturile până când mi-am luat un lac de unghii negru şi încă ceva, iar când am ajuns la frigidere, laptele dispăruse fără urmă în burta monstrului... Eram - nu ştiu de ce - chiar furioasă... Adică, în supermarketul ăsta renumit nu exista lapte?! Dumnezeule Doamne sfânt... Într-un final am plecat de acolo cu o pungă plină, la cele de mai sus adăugându-se şi nişte cafea bună... Le-am trântit pe bancheta din spate şi am pornit din nou motorul... Era ora 15:07... M-am pornit spre casă... Am oprit maşina în fața blocului după ce am înjurat jumătate de oraş că nu ştiau să conducă... Ca de exemplu, bou ăsta care a parcat fix în fața scărilor... Nu cred că a terminat şcoala, da' nu-i bai! Am urcat scările şi am băgat cheia în uşă... Nu se descuia de nici o culoare... Am tras-o, am impins-o, iar la sfârşit, cu o lovitură de picior se deschise larg... Kai sări speriat...

- Ce te apucă? Ştiu că stai prost cu nervii, dar chiar aşa?

- Eu nu stau prost cu nervii! m-am zbierat la el.

- Hai, nu mai spune!

- Of!

- Ce ai bun în pungă? zise el şi începu să scotocească, făcând un zgomot enervant.

- Albine!

- Ba nu! De ce ai luat atâta cafea?! Mai aveam... În fine... Chestii de fete, banane, înghețată, frişcă, ulei, pepene roşu... Ei, uite asta-i nouă!

- Ce? am zis eu de pe canapea în timp ce schimbam canalele alea.

- Vopsea albastră şi verde de păr... Ce ai de gând să faci, Bubu? se uită la mine cu o față speriată.

- Vreau să îmi vopsesc părul pubian... Acum, serios, ce aş putea face cu vopsea de păr?

- Dar de ce tocmai culorile astea?

- Pentru că şi deoarece îmi plac, uite de asta!

- Bubu, ce s-a întâmplat? zise el luându-mă în brațe.

- Kai, vreau să plecăm undeva, doar noi doi... Nu mai suport! Pereții parcă se strâng în jurul meu.... am zis eu adâncindu-mi fața în scobitura dintre gât şi umăr.

- Unde, Bubu? zise el jucându-se în părul meu.

Asta admiram la el... Se plia pe orice situație... Ştiu că voiam să fiu doar eu cu mine, dar cred că asta ne-ar apropia... Poate...

- Secret... zic eu, zâmbind cumva trist.

- Când plecăm?

- Mâine, ok?

- Şi... adică.... ce ne trebuie?

- O să fac eu o listă ceva mai încolo, dar acum stau prea bine... am zis eu gudurându-mă lângă el.

- Bine, dar îmi spui de ce tocmai acum plecăm?

- Acum m-a lovit valul ăsta depresat...

- Depresat? a zis el întrebător.

- Depresiv, scuze, domnule Doctor Gramatician Enervant.

- De ce?

- De ce ce?

- De ce te-a lovit?

- Chiar! Ei când au plecat?

- Exact după ce ai plecat tu...

- Ce au zis?

- Păi, eu m-am dus la NOI în cameră, dar i-am auzit pe ai tăi certându-se... Mama ta a spus că întodeauna ai făcut scene şi ai fost răsfățată, iar tatăl tău ți-a luat apărarea şi a început să îi toarne câte cuvinte colorate... M-am enervat şi am ieşit şi le-am spus să nu se mai certe pe spinarea ta, pentru că eşti sensibilă şi te-ar distruge...

- Kai... Sunt deja...

- Ba nu... Încă zâmbeşti...

- Greu...

- Lasă... O să fie bine...

- Ba nu! Nu mai spune aşa! Nu suntem în cine ştie ce film indian ciudat... Nu o să fie! Eu m-am obişnuit deja cu asta... Ai putea şi tu...

- Hai, gata! Taci şi culcă-te... Ai început să plângi...

L-am ascultat şi am căzut în cel mai adânc somn pe care l-am avut...