Mintea mea încurcată

Capitolul 17

Apăsam accelerația aia şi schimbam vitezele doar ca să aud murmurul motorului... O să fac cumva şi o să îmi iau o maşină puternică, cu toate ca Suzuki Vitara, ăsta, a văzut multe lacrimi si certuri şi a simțit mulți pumni în bordul lui şi mi-e greu să mă despart de el... Asta e... Nu cred că am puterea să mă duc la meciul ăla de fotbal... Scot telefonul şi formez numărul lui Roxi...

- Roxi, nu mai ajung la meci, scuze, rămân datoare...

- Bine, Bubu... Te simți bine?

- Da, de ce?

- Îți tremură vocea...

- Conduc... De asta...

- Bine, pitic...

- Pa...

Am aruncat telefonul ăla undeva pe bancheta din spate, mi-am pus amândouă mâinile pe volan şi îl strângeam cu putere, gândindu-mă la ale mele, când a început să sune...

Am tras pe dreapta şi am răspuns la telefon nervoasă...

- Da?

- Bubu, unde dracu eşti?

- Pe un pod... Vreau să mă arunc şi nu am curaj... Tu ce faci?

- Termin-o cu astea... Zi-mi unde eşti să vin să te iau...

- Kai, nu am nevoie sa vii tot timpul după mine... Oricum sunt cu maşina şi vin acum acasă... Nu îți face griji...

- Bine... Hai acasă...

Nu mai pot să mă întorc... Vreau să plec câteva zile undeva singură... Şi chiar asta voi face, dar nu azi... Mă urc în maşină, bag cheia în contact şi oftez adânc...

- Hai acasă, Bubu... îmi şoptesc.

Conduceam şi mă uitam pe culmea muntelui din fața mea... Nu era nici prea înaltă, dar nici un deal scofârjit...

Pădurea cobora până la poale, dar se continua cu bucata noastră de pământ... Ar fi un loc bun de evadat... Aş putea fi doar eu cu mine... Aş avea timp să îmi vobdec corzile rupte... Să le lipesc cu vise şi speranțe... Oricum se vor rupe, dar nu acum... Acum le vreau lipite, simt că îmi pierd mințile şi nu suport gândul ăsta... Sigur că o să fie supărați pe mine, dar e mai uşor să ceri iertare decât să ceri voie... Doar câteva zile... Dar trebuie să aştept momentul potrivit, altfel s-ar putea să nu îmi iasă... O să iau maşina... Asta e clar.... Casa sau reşedința mea provizorie va fi casa din copac... Nimeni nu ştie de ea... În afară de tata, dar ei pleacă azi, aşa că, asta nu e o problemă... Arc am... O să mă duc să fac nişte cumpărături... O să mă duc să mă învoiesc de la muncă şi gata... O să fie uşor... Nu?